8 iunie 2010

Marti ne-am trezit mult mai devreme decat de obicei, adica pe la 6:30, o ora cam inumana pentru o zi de concediu. Aveam insa un motiv foarte bun. Trebuia sa fim la 8:30 la casa de bilete de la Muzeul Vaticanului. Dupa ce am mancat micul dejun in graba ne-am indreptat spre metrou. La Vatican se poate ajunge de la doua statii de metrou, dar nici una nu e prea aproape, asa ca am mai facut o plimare de vreo 15 minute pe jos. Am  ajuns la zidurile orasului pe la 8:20 si am vazut coada… lunga cam de vreo 200 de metri, pe 4 randuri. Ca sa fac o estimare, as zice ca asteptau vreo 1500 de persoane, si muzeul inca nu era deschis. Noi am luat-o frumusel pe langa coada si am mers chiar la intrare. Inainte de a pleca de acasa am facut ceva documentare pentru calatorie, si stiam din timp la ce sa ma astept. Asa ca am cumparat biletele direct de pe site-ul Vaticanului, pentru ca cei care au bilete nu stau la coada. Asa ca am intrat primii si am ajuns la „vama”. Ca sa intri pe teritoriul Vaticanului trebuie sa treci intai prin detectoarele de metale, ca la aeroport. Am mers apoi la casa de bilete, unde ne-au schimbat confirmarea de plata cu 2 bilete asemanatoare cu cartelele magnetice de la metrou. Odata cu biletele am rezervat si un tur ghidat al gradinilor Vaticanului (este singura posibilitate de a le vizita) care incepea la ora 9, asa ca am profitat de timpul liber ca sa mai citim cate ceva.

Vaticanul este cel mai mic stat din lume, atat ca suprafata (mai putin de jumatate de kilometru patrat), cat si ca populatie (cam 800 de oameni au resedinta permanenta acolo) si este singura tara din lume in care limba latina este limba oficiala (se spune ca ar exista un bancomat care are instructiuni in latina, dar din pacate nu am reusit sa-l gasim). Ca stat independent, Vaticanul a luat fiinta in 1929, in urma tratatului lateran semnat cu Italia. Istoria lui este insa mult mai veche, papa fiind recunoscut ca si conducator al Romei si a o buna parte din Italia  pana in secolul 19, cand nou-creatul regat italian a anexat Roma. Papa din acea vreme, suparat ca nu mai este conducator de stat, a ramas intr-un exis autoimpus intre zidurile Vaticanului pentru tot restul vietii, si a fost urmat de toti papii pana in 1929. Orasul este asezat pe dealul Vaticanului (care nu e considerat printre cele 7 coline ale Romei), si este pazit de garzile elvetiene, cea mai veche armata mobilizata din lume, creata in 1506. Mercenarii erau principalul produs de export al Elvetiei pana cand au inceput sa faca ceasuri. Vaticanul mai detine cateva proprietati in afara zidurilor orasului, care se bucura de statut extrateritorial, printre care Castel Gandolfo (resedinta de vara a papei) si cele 4 basilici papale. Pe teritoriul de azi al Vaticanului se gasea in antichitate circul lui Nero, unde se spune ca ar fi fost rastignit Sfantul Petru. Obeliscul din piata Sfantul Petru a  fost adus din Egipt pentru a decora stadionul, care a fost daruit bisericii de Constantin cel Mare, in secolul 4.

Timpul s-a scurs si a aparut ghidul, care ne-a impartit castile si apoi ne-a condus spre gradini. Gradinile ocupa mai mult de jumatate din suprafata Vaticanului si sunt marginite de zidurile orasului. Legenda spune ca in acest loc a fost imprastiat pamant adus de imparateasa Elena de pe Golgota, pentru a lega simbolic patimile lui Iisus de cele ale miilor de crestini martirizati in aceste locuri de Nero. Gradinile dateaza din evul mediu, cand aici au fost plantate livezi si o vie. Ca o paranteza, se spune ca vinul obtinut din via de aici este cel mai prost din lume, probabil din cauza solului neprielnic, iar vinul pe care papii il serveau la masa era de fapt cumparat din alte parti. Gradinile au fost remodelate in stil renascentist si baroc in secolul 16 de papa Iulius II, si fiecare papa de dupa el a mai modificat cate ceva, in conformitate cu gusturile personale. Astfel a aparut un labirint, o mica padure, mai multe fantani si izvoare, zeci de sculpturi, o pestera artificiala, precum si o gama larga de fortificatii medievale. Am trecut prin gradina engleza, care seamana cu o padurice ce pare neingrijita,  dar, de fapt, fiecare planta e tunsa cu grija ca sa arate asa, apoi prin gradina franceza cu bolte de trandafiri si magnolii imense. Tot aici se afla birourile Radio Vatican. Plimbarea a continuat pe langa o replica a grotei de la Lourdes, unde se afla un altar dedicat Sfintei Maria. Grota de la Lourdes se spune ca ar avea puteri vindecatoare. La inceputul secolului papa a refuzat sa paraseasca Vaticanul din cauza neintelegerilor cu conducatorii Italiei, asa ca a fost construita aceasta replica pentru ca papa sa se poata ruga la altarul din Lourdes fara a fi nevoit sa calatoreasca pana acolo. In cel mai indepartat colt al gradinilor se afla heliportul, iar langa el, turnul San Giovanni, care era inclus in fortificatiile mai vechi, constuite in secolele 9 – 13. Am trecut apoi prin gradinile italiene, populate nu doar cu flori si arbori, ci si cu papagali, si pe langa seminarul etiopian. De aici se deschide o vedere minunata asupra domului basilicii Sfantul Petru, iar in spate se vede gara Vaticanului. In gradina cresc palmieri, pini mediteraneeni, ficusi, magnolii, trandafiri, si o planta foarte frumos mirositoare care se numeste jasmine. Din pacate cea mai spectaculoasa dintre fantani, Fantana Vulturului, era oprita pentru curatenie. Trecand pe langa casa gradinarului si Academia Pontificala de Stiinte ne-am intors la intrarea in muzeu.

 

Dupa atata plimbare eram lesinati de foame, asa ca am cautat unul din restaurantele din muzeu. Ne-am potolit foamea si setea cu cate o felie de pizza si un suc. Ma asteptam sa-mi ceara o mana si-un picior ca plata, dar in mod surprinzator, preturile erau mai mici decat ma asteptam. Cu forte proaspete am pornit sa vizitam Muzeul Vaticanului, unul din cele mai mari si mai vizitate muzee din lume. Povestea lui incepe in primii ani ai secolului 16, mai exact in 1506, cand intr-o podgorie de langa basilica Santa Maria Magiore a fost descoperita grupul statuar Laocoon (pe care-l stim cu totii din cartea de istorie). Statuia antica reprezinta un preot troian din antichitate impreuna cu fii lui, torturati de un sarpe urias, pentru ca au incercat sa-i convinga pe locuitori Troiei sa nu accepte „darul” grecilor, celebrul cal troian. Papa a cumparat statuia si a expus-o.

Prima parte a muzeului este pinacoteca (galeria de pictura). Aici se gasesc mai multe lucrari celebre, printre care Tripticul Stefaneschi de Giotto (care a fost pictat pentru vechea catedrala Sfantul Petru in 1313), „Transfigurarea” lui Rafael (1520), „Sfantul Ieronim in pustie” de Leonardo (1480), „Coborarea de pe cruce” a lui Caravaggio, si multe altele. Parasind galeria am ajuns in Cortille del Belvedere. Intr-unul din colturi se afla un con de pin imens din bronz, care decora inainte de 1500 o fantana din curtea catedralei. In antichitate, acest con impodobea o statuie a lui Bachus, iar dupa demolarea vechii catedrale a fost mutat in palatele Vaticanului. In cladirile care inconjoara aceasta curte se afla muzeul de antichitate clasica, unde pot fi admirate  cateva statui celebre: Apollo, Perseu, Hermes, Laocoon. Am trecut prin sala animalelor, unde se afla cateva zeci de sculturi reprezentand… animale, apoi prin sala muzelor in care se afla Belvedere Torso, un fragment dintr-o statuie antica folosit ca sursa de inspiratie de Michelangelo. Intr-o alta sala se pot vedea sarcofagele sfintilor Constantin si Elena. Muzeul are cateva sali dedicate istoriei Egiptului, unde se gasesc, printre altele, mai multe sarcofage, cateva mumii (partea asta n-o recomand celor slabi de inima), si celebra „carte a mortilor„, in care erau pastrate vraji care sa-l ajute pe decedat pe lumea cealalta. In apropiere sunt expuse cateva piese din Babilon, tablete cu scriere cuneiforma, cea mai veche forma de scriere (re)cunoscuta, datate aproximativ 4000 inaintea erei noastre (in apropiere de Alba Iulia au fost gasite alte tablite cu o forma primitiva de scriere, datate aproximativ 5300 inainte erei noastre, insa acestea sunt inca subiect de controversa), si codul lui Hammurabi, primul set de legi al omenirii. In alte aripi ale muzeului se afla sala tapiseriilor, sala candelabrelor si sala hartilor, un coridor imens cu peretii acoperiti cu harti din evul mediu. Am trecut apoi prin salile lui Rafael, care au fost destinate sa fie apartamentele private ale papei Iulius II. Prima sala este acoperita cu picturi din viata lui Constantin cel Mare, cea de-a doua adaposteste picturi cu subiect religios, a treia este sala sigiliului papal, unde se afla si cea mai reusita pictura a lui Rafael, „Scoala din Atena” (in care exista si un autoportret al pictorului), iar ultima este dedicata incendiului din Borgo.

Muzeul este foarte frumos, are o colectie imensa de obiecte de arta, multe dintre ele celebre, de care, pana nu de mult, se puteau bucura doar ochii papei.

 

Cateva coridoare unde sunt expuse lucrari moderne cu tema religioasa conduc spre Capela Sixtina. Capela a fost botezata dupa papa Sixtus IV, care a comandat constructia ei in 1471, pe locul unei capele mai vechi. Arhitectura este inspirata de relatarile despre templul lui Solomon din Ierusalim. Aici este locul in care sunt alesi noii papi. Picturile murale au fost realizate de Boticelli si Perugino in 1481-1482, iar tavanul a fost pictat intre 1508 si 1512 de Michelangelo,care a revenit 24 de ani mai tarziu pentru a picta „Judecata de apoi” pe peretele altarului. Frescele de pe pereti abordeaza doua teme: viata lui Moise si viata lui Iisus. Exista si un set de tapiserii realizate de Rafael, care insa sunt expuse doar la ocazii speciale.

Initial Michelangelo a refuzat sa picteze tavanul, pentru ca se temea ca oferta a fost facuta de dusmanii sai pentru a-l umili, iar el se considera mai mult sculptor decat pictor. Initial tavanul trebuia sa fie acoperit de imagini ale apostolilor, dar pana la urma papa i-a permis sa picteze teme religioase la alegere. Asa au luat nastere cele 9 scene din Geneza, avand ca tema facerea lumii, crearea lui Adam si a Evei, si potopul. Apocalipsa a fost pictata cativa ani mai tarziu, cand artistul era deja batran. Imaginea apocalipsei pare oarecum neconventionala pentru perioada aceea, intai pentru ca majoritatea personajelor sunt dezbracate (imaginile au fost „cenzurate” cu niste frumze de smochin dupa 20 de ani), si apoi pentru ca nu respecta separarea origintala intre rai si iad, folosita pana atunci. Exista chiar si un autoportret al lui Michelangelo (sfantul Bartolomeu) si un portret al cardinalului da Cesena. Acesta a dorit sa distruga pictura din cauza ca era indecenta, iar artistul s-a razbunat infatisandu-l ca Minos, judecator al iadului.

Capela este bineinteles extrem de aglomerata. Pe margini sunt bancute pe care vizitatorii se pot aseza pentru a contempla picturile. Fotografiile sunt interzise, iar garzile elvetiene au grija sa atentioneze pe toata lumea sa vorbeasca incet. Am petrecut si noi vreo jumatate de ora aici, incercand, ajutati de cunostintele noastre relativ vagi de religie, sa ghicim ce reprezenta fiecare fresca. In mare pot sa spun ca am reusit (ne-am documentat acasa). Capela este deosebit de frumoasa, picturile se continua una pe alta ca intr-o poveste. Michelangelo era un bun cunoscator al corpului uman (picturile care au ca tema barbatii sunt foarte reusite), insa… nu  stia sa picteze decat barbati. Lasand la o parte faptul ca femeile sunt extrem de muscoloase, demne de un concurs de culturism, anumite parti anatomice nu-s tocmai la locul lor, arata de parca ar fi fost „lipite” mai tarziu.

 

De la Capela Sixtina am urmat un alt coridor (stiam de el din carte) si am ajuns la basilica Sfantul Petru. Alegand acest drum am ratat celebrele scari cu spirala dubla ale muzeului Vaticanului. Desi majoritatea oamenilor cred ca Sfantul Petru este catedrala, acest rang revine unei alte basilici, San Giovanni in Laterano. Sfantul Petru este doar una din cele 4 basilici papale din Roma, dar ii revine meritul de a fi cea mai mare biserica crestina din lume, putand primi 60.000 de oameni. Cladirea actuala a fost inceputa in 1506 si a fost finalizata 120 de ani mai tarziu. Vechea biserica, ridicata in vremea lui Constantin cel Mare a fost demolata pentru a face loc constructiei pe care o vedem astazi, iar Colosseum-ul pentru a furniza materialul de constructie. Intrarea este strajuita de niste coloane imense. Inauntru pur si simplu simti ca te pierzi. Totul este realizat la o scara atat de mare incat este de-a dreptul intimidant. In jurul bisericii exista o serie de capele, fiecare din ele imensa la randul ei, dar reprezentand doar o mica fractiune din intreg. In mijloc este altarul papal, asezat sub un baldachin, iar deasupra se vede domul. Legendele spun ca sub altarul principal este mormantul Sfantului Petru, care a fost martirizat in anul 64 in timpul imparatului Nero, in circul pe locul caruia se afla astazi piata. Dupa ce am terminat cu biserica am decis sa urcam in dom. Biletul era 5 Euro pentru urcatul pe scari, sau 7 Euro pentru lift. Am zis ca diferenta e mica si timpul scurt, asa ca am ales liftul. Abia dupa ce am platit am aflat ca de fapt liftul ne va duce doar o treime din drum, restul urmand sa urcam tot pe jos. A fost o incercare destul de obositoare chiar si pentru noi, pentru ca scarile sunt extrem de inguste, cu panta mare si de multe ori chiar inclinate (spre stanga sau dreapta), ceea ce face inaintarea destul de dificila. De sus se vede o panorama minunata a Romei, cu muntii in departare, si se pot vedea de sus si gradinile Vaticanului. Atata numai ca din panorama lipseste ceva foarte important, si anume… domul Sfantului Petru. Asa ca pentru ziua urmatoare am hotarat sa mai cautam un punct de unde sa admiram orasul de sus. Dupa ce am coborat am intrat si in criptele bisericii. Aici sunt mormintele a cateva zeci de papi, dar cele mai importante sunt de departe al Papei Ioan Paul II si al Sfantului Petru, unde se oprea toata lumea. Garzile mult prea zeloase nu ne-au lasat sa stam mai mult de 5 secunde la nici unul dintre ele. Am plecat cu o oarecare parere de rau si am iesit in piata San Pietro, unde se aduna credinciosii pentru a primi binecuvantarea papei in zilele de sarbatoare. Am trecut printre coloanele care marginesc piata, apoi pe langa obeliscul din mijloc pentru a cauta drumul spre malul Tibrului.

 

Mai erau cateva ore pana sa se intunece, si ca sa nu le pierdem ne-am indreptat spre castelul Sant’Angelo. Mai erau vreo 2 ore pana la inchidere (la Roma toate muzeele au ca ora de inchidere „apusul soarelui”), asa ca am intrat sa-l vizitam. Castelul este una din cele mai celebre cladiri din Roma. Istoria lui incepe in primii ani ai erei noastre (135 mai precis), cand imparatul Adrian a decis sa ridice un mausoleu pentru el si familia sa. Destinatia cladirii s-a schimbat la inceputul secolului 5, cand a fost transformata in fortareata si inclusa in zidurile aureliene. Urnele funerare s-au pierdut in 410, cand gotii au asediat Roma, mai putin capacul de la urna imparatului Adrian, care a fost „reciclat” si joaca acum rol de baptiseriu in basilica Sfantul Petru. Mare parte din decoratii au ajuns sa fie folosite pentru infrumusetarea bisericilor crestine. Castelul isi trage numele dintr-o legenda, care spune ca in anul 590 arhanghelul Mihail a aparut deasupra cetatii punandu-si sabia in teaca, pentru a anunta sfarsitul unei epidemii. In secolul 14, papa a transformat cetatea intr-un castel, construind si un coridor fortificat pe vechile ziduri aureliene, pana la Vatican. Exista si doua statui ale ingerului, una din marmura, in curtea interioara, si una din bronz, pe acoperis.

Intrarea se face prin sala in care in antichitate erau depozitate urnele funerare, pentru a ajunge apoi intr-un mic muzeu. Am trecut prin apartamentele papale, unde erau decoratiuni foarte interesante. Din pacate nu avem poze pentru ca fotografiatul era interzis in interior. Am ratacit pe coridoare si prin sali pana am ajuns in sfarsit pe terasa de pe castel, de unde se deschide o panorama frumoasa a orasului. Exista si niste panouri care ajuta la identificarea cladirilor care se vad in departare. Ne-am asezat pe o banca sa ne odihnim un pic, pentru ca eram tare obositi dupa atatia kilometri prin Vatican, dar se apropia apusul, asa ca am fost invitati sa plecam. Nu ne-am grabit foarte tare, si am reusit sa mai prindem cateva poze in drum spre iesire. Ne-am dus apoi pe podul din fata castelului, care este decorat cu statui ale ingerilor. Lumina soarelui la apus e mai blanda, asa ca am profitat de ocazie pentru o mica sesiune foto. De fapt, astea au fost printre cele mai bune poze pe care le-am facut, pentru ca la pranz lumina era prea puternica.

 

Ne-am intors spre statia de metrou de langa muzeul Vaticanului prin poarta Santo Spirito, pe drum ne-am mai tratat cu o inghetata si ne-am intors la hotel.

– va urma –

Alte informatii despre Michelangelo Buonaroti gasiti aici.

Din aceeasi serie:
Ziua 1: Intalnirea cu Orasul Etern
Ziua 2: Colosseum si forurile imperiale
Ziua 3: termele si Roma romantica.

Zilele 5 si 6: colina Aventin si Via Appia

(mult mai multe) poze aici:

2010-06-05-10 Roma – ziua 4

View 2010 Roma in a larger map