25 iulie 2014

În timpul călătoriilor noastre am întâlnit Dunărea de multe ori. Am trecut-o cu bacul la Călărași, am traversat-o pe pod la Cernavodă sau Giurgiu, am mers pe malul ei la Porțile de Fier și am reîntâlnit-o chiar și în țări străine, la Belgrad și la Budapesta. Am fost chiar si la Donaueschingen, locul unde se naște Dunărea, si la Furtwangen im Schwarzwald, unde am băut apă din cel mai îndepărtat izvor. Cu toate astea nu am ajuns niciodată în Delta Dunării. De ani de zile ne doream să mergem să vedem locul unde Dunărea se varsă în Marea Neagră, dar de fiecare dată s-a întâmplat ceva care ne-a împiedicat să pornim la drum.

În toiul verii doi prieteni ne-au propus să mergem împreuna în Deltă. Ne-am luat deci câteva zile de concediu și vineri dimineața la ora 8 eram deja în drum spre Tulcea. După ce am părăsit autostrada drumul ne-a dus printre dealurile domoale ale Dobrogei. Curând au aparut la orizont și vârfurile Muntilor Măcin, un alt vis care încă așteaptă să devină realitate. Am ajuns în portul Tulcea și am început să căutăm un loc de parcare unde să lăsăm mașina pentru câteva zile. Tariful parcării din fața portului era enorm (40 de lei pe zi), așa ca i-am găsit loc într-o parcare publică din apropiere pentru numai 6 lei pe zi. Mulțumiți de soluția găsită, ne-am îndreptat spre o terasă de lângă debarcader, unde ne-am întâlnit cu alți tovarăși de călătorie sosiți cu autobuzul, care aveau sa ne însoțeasca spre Sfântu Gheorghe.

După ce ne-am adunat cu toții am cumpărat bilete și ne-am îndreptat spre chei unde ne aștepta liniștit vaporasul Moldova. Nu știu de ce, dar ne așteptam ca vaporul să fie doar un morman plutitor de fiare ruginite. Surpriza a fost cu atât mai plăcută când am aflat că vaporul a trecut printr-o revizie generală cu 3 ani în urmă și arată foarte bine. La ora 13:30 „Moldova” s-a desprins de chei și a pornit la drum. Dealurile Dobrogei se pierdeau în depărtare iar malurile Dunării erau din ce în ce mai sălbatice. Curând am trecut de locul unde brațul Sfântu Gheorghe se desparte de brațul Sulina. Au apărut întâi câteva pâlcuri de plopi și sălcii, apoi păduri întregi. După o oră și jumatate am ajuns la Mahmudia, ultima localitate de pe bratul sudic al Dunării unde se poate ajunge cu mașina, unde o mulțime de oameni așteptau să se îmbarce. Doi tineri au fost protagoniștii unei întamplari oarecum amuzante: au luat bilete numai până la Mahmudia și au „uitat” să coboare iar căpitanul i-a invitat să debarce de bunăvoie, ca sa nu-i lase pe vreun ostrov pustiu. Dincolo de Mahmudia malurile Dunării sunt pustii. Singurele urme ale civilizației sunt câteva corturi așezate pe malul apei, între sălcii.

După 4 ore de la plecarea din Tulcea „Moldova” se oprea la cheiul din Sfântu Gheorghe. Coborând de pe vapor am pășit pe ulițele de nisip ale micului sat de pescari. Adică fost sat de pescari, pentru că acum majoritatea locuitorilor se ocupa cu turismul (în 5 zile am văzut doar un singur pescar). Înainte să plecăm de acasă am căutat cazare pentru mica noastră vacanță. Campingul „Delfinul” este închis anul acesta, așa că am rezervat cazare la o pensiune. Am găsit însă numai pentru două nopți, urmând ca pentru celelalte două sa ne orientăm la fața locului. La Sfântu Gheorghe cazarea e o problemă destul de spinoasă. Pentru că vaporul vine de la Tulcea seara și pleacă înapoi în dimineața următoare, turiștii care vin se întâlnesc pentru o noapte cu turiștii care pleacă, așa ca de obicei soluția problemei sunt casele localnicilor, care sunt bucuroși de oaspeți.

Ne-am lăsat bagajele la pensiune și am plecat spre plajă. Transportul public în Sfântu Gheorghe constă dintr-o unică linie de trocarici, adică o remorcă de titicar trasă de un tractor agricol sau un jeep, în funcție de ce-a avut fiecare întreprinzător prin curte. În paranteză fie spus, sunt destul de multe mașini într-un sat în care se poate ajunge doar pe apă, iar permisul de conducere e un obiect foarte exotic. Am avut timp doar să ne bălăcim putin și sa facem o scurta plimbare pe nisipul fin. Imediat ce soarele s-a apropiat de linia orizontului și-au făcut apariția escadrilele de țânțari care probabil vedeau în noi o cină deosebit de apetisantă, așa că ne-am grăbit să devenim ținte în mișcare și ne-am întors în sat. La pensiune ne-au asteptat cu masa pregătită: pește pe pat de legume, pe care l-am mâncat cu plăcere.

Într-o altă seara ne-am îndreptat iar spre plajă, dar de data asta în direcția opusă, spre locul unde brațul Sfântu Gheorghe se varsă în mare. Contopirea dintre apele Dunării și cele ale mării nu este foarte spectaculoasă, dar asta nu înseamnă că nu e impresionantă. Deși brațul Sfântu Gheorghe transportă mai puțin de un sfert din apa Dunării (22% mai exact), volumul de apă este enorm. Gura de vărsare este atât de largă încât la prima vedere ai impresia că ești pe malul unui golf. Nu se aude nici un sunet, doar vântul și lipsa valurilor te anunță că se întâmplă ceva neobișnuit. În zona de vărsare a Dunării este strict interzisă intrarea în apă din cauza curentilor foarte puternici (pentru calmarea curajoșilor, adâncimea maximă e de 26 de metri, cam cât un bloc cu 10 etaje).

Am petrecut în Deltă câteva zile linistite cu plimbări lungi pe plajă și pe ulițele prăfuite din Sfântu Gheorghe. Singurul lucru care merită amintit ar fi momentul când am descoperit că în apa mării, la distanță mică de țarm se bălăceau câțiva șerpi cenușii. Unul din ei a eșuat pe mal, moment în care a devenit ținta preferată a aparatelor foto. Încercările de a-l îndepărta au avut succes în final, când s-a retras în vegetația de pe cealaltă parte a plajei. Desenul de pe spatele lui ne-a făcut să ne amintim că proprietarul pensiunii povestea despre o rezervație amenajată special pentru vipere în apropierea satului. Pe vremuri, de acolo se colecta venin pentru industria farmaceutică, dar de cand a fost inclusă în zona protejată n-a mai trecut nimeni pe acolo, iar șerpii s-au inmultit destul de mult. Câteva zile mai târziu am vizitat și Muzeul de știinte Naturale de la Tulcea, unde am avut ocazia să privim „portretul” viperei de stepă, care era soră geamană cu jivina noastră.

Bineînteles că nu se putea să venim până aici și să nu facem o plimbare cu barca pe canalele Deltei. Am petrecut o seară în împrejurimile insulei Sacalin și o zi la Caraorman, dar despre ele povestim data viitoare.

Cum ajungi la Sfântu Gheorghe?

La Sfântu Gheorghe poţi ajunge doar cu vaporul, din Tulcea sau Mahmudia. In principiu e mai bine sa luaţi vaporul de la Tulcea pentru că vaporul nu are oră fixă de sosire la Mahmudia şi există riscul să nu vă puteţi urca în perioadele aglomerate. Informaţii despre program şi preţuri găsiţi pe site-ul Navrom Delta.

Unde stai?

Poţi găsi cazare la Sfântu Gheorghe aici.

portul militar Tulcea

bratul Sulina la stanga, bratul Sfantu Gheorghe la dreapta

 portul Sfantu Gheorghe

Dunărea la vărsarea în Marea Neagră

Farul din Sfântu Gheorghe