24-25 octombrie 2009

Aniversarea Ancutei trecuse de cateva zile, asa ca se cerea o mica petrecere. Mica, adica au fost doar in jur de 30 de participanti. Locul ales pentru desfasurarea „ostilitatilor” a fost cabana Curmatura, din muntii Piatra Craiului.

M-am prezentat impreuna cu Laura in jurul orei 6:30 (adica n-am intarziat decat vreo 10 minute) la Vladimir si Ancuta. Am inghesuit bagajele, vizibil ingreunate de vinul si prajiturile care aveau sa faca deliciul serii, in portbagaj, si am pornit la drum. Am ales pana la urma DN1, convins de Vladimir care mai trecuse pe acolo cu 2 saptamani in urma, tot la ore foarte matinale. Intr-adevar, a fost surprinzator de liber. Cu ocazia asta am vazut si cum mai merg lucrarile la centura Ploiestiului, care mai are un pic si e gata. Am ajuns dupa vreo 2 ore la Rasnov, am gasit gara si am parcat masina, care urma sa ne astepte aici pana duminica seara. Am luat bilete la trenul de Zarnesti si ne-am intalnit cu Leonidas. Intre timp eu purtam discutii aprinse la telefon cu Wizard si Anca, pentru ca nu reuseau sa ajunga la gara. Au nimerit in sfarsit exact cand trenul intra in statie. N-au mai apucat sa ia bilete, dar s-au inteles amiabil cu nasul.

In tren ne-am intalnit si cu restul grupului, o gasca mare de „ursi”, mai mult sau mai putin trubaduri.

In gara din Zarnesti ne-am despartit, fiecare grupulet si-a ales un traseu in functie de chef, posibilitati si tonajul bagajului. Noi am pornit impreuna cu grosul grupului spre Valea Crapaturii. Eu am mai fost pe traseul asta cu vreo 2 ani in urma, si mi s-a parut relativ scurt. Atunci am inceput ascensiunea la 4 dupa-amiaza, fara sa cunoastem traseul. Am nimerit atunci mergand „nirvana” prin padure spre zona pe care o banuiam a fi Valea Crapaturii, ghidandu-ne dupa… aspect. De data asta insa lucrurile s-au desfasurat altfel si am luat-o usurel dupa marcaj. Multi dintre noi erau in echipament din colectia de toamna-iarna (adica haine groase). Pe drum am mai renuntat la o parte din ele, care la polare, care la suprapantaloni (mai ales fetele :D). La intrarea intre peretii vaii am facut o pauza pentru masa, apoi am inceput urcusul. Traseul e destul de accidentat, si de data asta mi s-a parut mult mai lung. Am facut vreo 4 ore pana sus, facand poze, cantand (Laura) sau numarand elefanti (eu). Am ajuns in final in sa, unde ne astepta restul grupului (normal ca eram ultimul, la ce va asteptati de la mine?). Sotul Dianei a ramas sa pazeasca rucsacii, in timp ce restul grupului a plecat cu mic cu mare spre varful Piatra Mica. Noi nu am ajuns chiar pana la capat, pentru ca traseul e foarte accidentat, condimentat cu lanturi si stanci cu forme sexy care se cereau catarate. Ne-am intors incet-incetisor in sa, am mai facut niste poze, apoi am coborat spre cabana la lumina frontalelor, ca deja incepuse sa se lase noaptea.

Ne-am cazat in anexa, si fiind ceva mai multi decat locuri am inceput sa impartim paturile si subpaturile. Apoi am intrat in cabana ca sa luam ceva de mancare. Din pacate organizarea cam lasa de dorit. Orice iti doresti, trebuie sa astepti. Cei norocosi si-au primit MBS-ul (mamaliguta cu branza si smantana) dupa 30 de minute, cei mai putin norocosi dupa o ora si jumatate. Cam aceeasi situatie la ceai, vin fiert si ciorba. Adica totusi, daca tot n-ai decat 2 feluri de mancare si ceai, ai putea sa le pregatesti in cantitati mai mari daca tot e cabana plina, nu tot cate o portie.

Dupa masa ne-am pregatit pentru sarbatoare. I-am urat „La multi ani” Ancutei, am facut sa dispara urgent ciocolata de casa si prajiturile, dupa care ne-am pus pe vin si pe cantat. Si am tinut-o tot asa pana in zori.

Dimineata ne-am trezit, am mancat si am pornit din nou la drum, spre satul Pestera. Drumul e relativ lejer, adica fara bolovani, dar are vreo 2 dealuri cam abrupte de urcat, si o coasta care ar putea fi o partie de ski foarte buna, de coborat. Pe la mijlocul drumului ne-am oprit intr-o poienita sa admiram atat creasta Pietrei Craiului, cat si Bucegii. Pe vreme de toamna, peisajul e absolut minunat. Am ajuns intr-un final jos, am mancat, apoi am pornit usor spre Moeciu, cu gandul sa luam autobuzul spre Rasnov. Am parcurs incetisor cei 10 km pana la Moeciu, dar parca fiecare pas pe care-l faceam pe asfalt era tot mai greu. Am gasit statia de autobuz, si in timp ce asteptam am facut controlul de calitate la un mar plin de fructe, de pe marginea drumului. Cum pana la autobuz mai aveam ceva de asteptat, am negociat cu un localnic dotat cu o Dacie papuc, care ne-a dus pana in Rasnov pe toti 7  – 4 in cabina, Leonidas si Vali in duba (restul plecasera mai devreme). Ne-am recuperat masina si am pornit inapoi spre Bucuresti.

Pozele aici

2009-10-24 – 2009-10-25 Curmatura