25 iulie 2009

Am plecat din Bucuresti pe la 8 si jumatate dimineata spre Fagaras. Auzisem multe lucruri despre Transfagarasan, si bune, si rele. Din cele bune mi-au ramas in gand peisajele superbe ale muntilor Fagaras, din cele rele, milioanele de gropi de pe partea argeseana a drumului.

Am pornit spre Pitesti pe autostrada, apoi spre Curtea de Arges. Opresc la Petrom sa fac plinul, ca n-aveam chef sa ma trezesc cu “pana prostului” pe drum. Rezervorul mai continea dupa estimarile mele in jur de 15-20 de litri de benzina, dar meseriasul de la pompa reuseste sa indese inca 42 de litri in rezervorul meu cu capacitate declarata de 50 de litri. Convins ca am fost furat, dar fara nici o dovada plecam mai departe.

Facem un mic popas la biserica domneasca din Curtea de Arges. Vizitam ruinele resedintei domnesti, facem cateva poze, admiram biserica, de altfel singura cladire ramasa in picioare in tot complexul. Peste drum se vad ruinele bisericii Sfantul Nicolae Mic. Am citit la intoarcere ca ar exista un tunel care o leaga de biserica domneasca, ramane sa-l caut cu urmataorea ocazie.

La vreo 2 kilometri distanta regasim manastirea Curtea de Arges, de data asta fara schele. Din pacate in anumite locuri pictura a inceput sa se deterioreze datorita infiltratiei apei de ploaie. Legenda spune ca mesterul Manole si-a facut aripi din sindrila si a incercat sa zboare de pe acoperisul manastirii, iar in locul in care a cazut a aparut un izvor. Problema e ca izvorul se afla cam la 150 de metri de manastire, asa ca legenda nu prea se confirma.

Pornim inspre munti pe malul unui Arges cam anemic si facem o noua oprire la cetatea Poenari, ridicata de Vlad Tepes. Trag concluzia ca cetatea era ultimul refugiu al domnitorului in fata turcilor, nu de alta dar ca cetate de aparare ar fi fost cam prost amplasata, pentru ca daca turcii ajungeau aici insemna ca au cucerit deja toata tara, inclusiv capitala. Cetatea se afla pe un varf de deal, cam la 180 de metri deasupra vaii Argesului. Urcam usurel cele cateva sute de trepte pana sus. Eventualii atacatori oricum n-ar mai fi fost buni de nimic daca reuseau sa ajunga la ziduri. Un tip cu lant gros cat degetul la gat (nu-i politicaly correct sa-i zic manelist) se plange ca si-a lasat 7 ani din viata pe treptele alea. Cine l-o fi pus sa vina…? De cand am fost anul trecut a mai aparut si un drapel pe turn. Admiram valea Argesului de la inaltime, facem poze, apoi coboram. Ma uit la ceas… trecusera 2 ore si jumatate.

Urmatoarea oprire a fost la lacul Vidraru. Nivelul apei e un pic scazut, dar lacul tot are o marime impresioanta. Mai nou se poate face bungee jumping… Trebuie sa fii un pic nebun ca sa te arunci 160 de metri in gol. Romanul tot roman, cateva pet-uri si alte mizerii plutesc in apropierea barajului. Pe ambele maluri ale lacului sunt zeci de corturi, zona e foarte populara printre amatorii de camping.

Pornim mai departe si avem parte de o surpriza placuta. Cele cateva mii de gropi au fost inlocuite de cateva mii de petice proaspete, asa ca am trecut cu masina nesperat de usor. Cica in toamna ar trebui sa inceapa asfaltarea… Ma intreb ce-a fost in capul astora, ca in octombrie drumul se inchide din cauza zapezii, si la cateva grade sub 0 oricum nu prea mai poti turna asfalt. Ma rog, alta teapa pe bani publici.

Ne oprim sa mancam ceva, apoi iar la drum. Se vad cativa nori pe varf. Dupa cativa kilometri intram si noi sub nor si incepe sa picure. Langa cabana Capra cateva vai torentiale se inunda din cauza ploii de pe varf, spre disperarea unor amarati care si-au pus corturile la un metru de albia care se umple rapid cu apa. Putin mai sus s-a format o adevarata cascada, de vreo 25 de metri inaltime. Toata lumea face poze. In tunel facem cunostinta cu norul. La Balea nu se vede nimic. Ghicim cu greu pe unde e cabana, dar renuntam la plimbarea pana pe malul lacului din cauza ploii tot mai insistente. Ne intoarcem la masina, incepe sa ploua torential. Merg incet, incredibil de incet, nu vad nici la 5 metri in fata. La un moment dat ploaia se opreste incredibil de brusc, parca ar fi oprit cineva un robinet. La 100 de metri in spate ploua torential, aici nici o picatura. Soarele apare dintre nori inaintea apusului, spre Sibiu. Constat ca nu m-au furat la benzina, indicatorul inca arata plin la Bucuresti. O luam spre Brasov, apoi spre Breaza, unde bunica ne asteapta iar…

P.S. Poze aici

2009-07-25 Transfagarasan

View 2009 Transfagarasan in a larger map