18 iulie 2009, ora 4 dimineata. Ceasul suna insistent. Il aud ca prin vis. Pana la urma reusesc sa ma ridic din pat. O trezesc si pe Laura. Mergem la mare, prima data pe vara asta.

Facem bagajele in graba, punem ceva de mancare in geanta frigorifica si coboram la masina. Uitam polarele, Laura se intoarce dupa ele in timp ce eu cumpar beutura (Seva vietii – Cola pentru necunoscatori, si ceva suc de portocale). Pornim spre autostrada fara graba. La radio se anunta blocaj de 12km intre Fetesti si Cernavoda, zeci de accidente si alte lucruri placute de genul asta. Iesim de pe autostrada la Drajna, spre Calarasi. Drumul e proaspat asfaltat si liber. Ajungem rapid la Calarasi si cautam bacul spre Ostrov. Taxa 25 de lei. Plecam abia cu al doilea bac. Din pacate pe punte incap doar vreo 15 masini, iar eu imi primesc portia de injuraturi pe motiv ca fac risipa de spatiu (cei 40cm pana la masina din stanga insemnau ca „mi-am cumparat bac”). Dunarea e mare, dar linistita, cel putin la prima vedere. Blocurile in stil comunist din Silistra par ciudat de aproapiate.

La Ostrov ramanem singuri pe drum, toate celelalte 14 masini merg la vama, spre bulgari, cu destinatia Sunny Beach. Nu ca n-ar fi frumos acolo, dar e prea glomerat pentru noi. Am o sosea numai pentru mine. Masinile sunt foarte putine. O luam spre litoral. De data asta mergem la mare sa ne odihnim. Doar noi doi. Si Marea.

Plaja e pustie. Facem prima baie in mare dupa un an de asteptare. Apoi la plaja. Timpul trece repede, se face seara pe nesimtite.

Intindem cortul si facem cateva poze cu apusul. Dupa disparitia soarelui, ca la un semnal, apar mii de insecte, majoritatea tantari. Anul trecut nu era nici unul. Intram repede in cort, mancam ceva si ne asternem la somn. Am adormit repede, cu auzul mangaiat de sunetul valurilor.

Dimineata Laura ma trezeste ca sa vedem rasaritul. In Bucuresti soarele nu rasare. Apare de dupa blocul de peste drum. Aici se ridica maiestuos din apa marii.

Mai adormim pentru vreo 2 ore. La 8 caldura soarelui ne da afara din cort. Mancam repede si mergem direct in apa. Marea e calda si linistita. Soarele cam arde, dar ne ascundem sub umbreluta. Timpul trece repede, nici nu ne dam seama ca trebuie sa plecam spre casa. Pornim iar pe frumoasele drumuri dobrogene spre Cernavoda. Aici incepe iar nebunia. Sute de nebuni se grabesc spre casa. Sau spre spital. Sau spre cimitir. Ceilalti reusesc cu greu sa mearga regulamentar.

Ajungem in sfarsit acasa. Cu marea in suflet si cu cateva scoici in buzunar.