8 august 2009

Pentru weekendul asta planuiam o excursie la munte. Multi am fost, putini am ramas. Putini, adica eu, Laura, Tavi si Roxana. Dupa ce-am intors problema pe toate partile ne-am hotarat sa mergem la Slanic, sa vedem salina. Zis si facut. Pe la 8 si jumatate ii luam pe Tavi si Roxana de acasa si porneam pe DN1 spre Ploiesti, apoi spre Slanic. Drumul a fost fara peripetii, am ajuns intr-o ora si un pic.

 

Mergem intai la salina, pe numele ei Mina Unirea. Parcam masina si lichidam urgent o caserola de pepene galben (multumim Roxana!), dupa care ne asezam cuminti la coada. In liftul care coboara in mina incap maxim 10 persoane, la coada sunt vreo 200, avem de asteptat. In sfarsit ne vine si noua randul. Platim taxa de vizitare (14 lei de persoana). Liftul e cu senzatii tari, se scutura serios, mi s-a parut ca tunelul are chiar o curbura pe la jumatate, e inchis total, si usa incuiata pe dinafara. Probabil ca nu ar mai merge multi cu el daca ar vedea traseul…

Salina e chiar interesanta. Nu are mirosul persistent de sare pe care l-am simtit la Cacica, iar salile sunt foarte inalte, cam de 50 de metri. Incepem sa ne plimbam usor prin spatiul care iti da mai degraba impresia de imensitate decat de tunel de mina. Eu si Tavi ne testam indemanarea de fotografi in conditii vitrege, de lumina putina. Cu toate astea reusim sa facem cateva poze bune (parerea mea, plina de modestie). Gasim un loc de joaca pentru copii si nu putem rezista tentatiei (de cand nu ne-am mai dat in leagane…). Trecem pe langa sanatoriul amenajat intr-una din sali si ne intrebam daca poate sa doarma cineva in frigul ala, temperatura in mina fiind de 12 grade. Facem poze la bustul lui Eminescu, cumparam cate o sare de baie cu miros de liliac (sic!) si ne indreptam spre sala genezei, dominata de busturile lui Traian si Decebal. Alaturi e un centru de inchiriat biciclete (9 lei/ 15 minute), cu care vrem sa facem si noi un pic de miscare. Pana se elibereaza bicicletele ma duc sa mai fac cateva fotografii. Sunt intrerupt de Laura care ma trage spre un vehicul cu 3 roti, o combinatie ciudata intre tricicleta si bicicleta. Pedalez pana fac febra la picioare, fac schimb cu Laura, care insa se lasa pagubasa repede. Cand sa ducem bicicletele inapoi suntem invitati sa testam un alt fel de bicileta, de o singura persoana si fara ghidon. Tavi isi face curaj primul, dupa el incerc si eu. E mai usor decat pare la prima vedere, se carmeste intorcad tot corpul intr-o directie sau alta. Foarte interesant, si cu senzatii tari. Trecem pe langa un vagonet de mina, apoi stam inca vreo 40 de minute la coada la lift. Iar senzatii tari, apoi lumina de afara. Ca o paranteza, mina a fost inundata la inceputul anilor 90 si se dorea inchiderea ei definitiva.

 

De la mina plecam in cautarea unui restaurant, unde servim mititei si cartofi prajiti. Mergem sa cautam muntele de sare, rezervatie geologica si arie protejata. Gasim o poteca ce pare sa urce pe deal, dar nu e drumul bun. Se intra prin restaurantul „Grota Miresei”, taxa de intrare 7 lei. Aici sunt mai multe mine prabusite in care s-au format lacuri. Baia Baciului e un fel de strand cu apa sarata, atat de sarata incat nu te poti scufunda nici daca vrei (n-am testat pe pielea mea, am observat pe altii). Baia porcilor (doar numele e de ea, nu e nici un purcel acolo) e un lac micut plin cu namol. Peste un gard de sarma se vede ce-a mai ramas din muntele de sare. In ultima vreme mare parte din el s-a prabusit intr-un mic lac de la poale, iar din Grota Miresei n-a ramas decat un perete. Eu nu prea m-am lamurit cum e cu legenda asta. Unele variante spun ca o femeie s-a sinucis la 4 zile dupa nunta aruncandu-se de pe muntele de sare in grota, altele ca s-a sinucis pentru ca parintii voiau s-o marite cu de-a sila, altele ca e o printesa care plangea dupa printul ei… singura parte comuna e cu sinuciderea.

 

Inainte de plecarea spre Bucuresti trecem pe la poalele dealului Piatra Verde. Dealul e format dintr-o roca ciudata, un tuf vulcanic de culoare verde. Incepe sa picure, dar nu ne putem abtine sa nu ne cataram pana in varful dealului. Panorama asupra orasului e frumoasa.

 

Ne urcam din nou in masina si pornim spre casa, cu o mica pauza la Saftica pentru un porumb fiert (multumim Tavi!). Ajungem iar acasa…

Pozele mele aici

2009-08-08 Slanic

 

View 2009 Slanic in a larger map