Giurgiu
Turnul ceasornicului |
6 iunie 2009
Intr-o frumoasa zi de iunie am ajuns impreuna cu Laura la Giurgiu. Aveam vreo doua ore de pierdut, asa ca am incercat sa privim orasul prin ochii unui turist. Oare o fi ceva de vazut prin Giurgiu?
Raspuns: ar fi cate ceva, dar din pacate, dezinteresul autoritatilor si inconstienta oamenilor au facut ca in fata calatorului se se dezvaluie un tablou cam sumbru.
Am fost intai la turnul ceasornicului, ridicat de turci la inceputul secolului 18, si folosit ca punct de observatie. Ceasul a fost montat mult mai tarziu, cand orasul a revenit Munteniei. Monumentul este simbolul orasului si a fost renovat recent, numai ca in loc sa devina obiectiv turistic, a devenit restaurant.
In apropiere se afla Teatrul Valah, care pare sa fi vazut si zile mai bune, parcul Alei (una din putinele zone verzi din oras), si catedrala, care era incuiata. Am urmat apoi indicatoarele spre cetatea Giurgiului si am ajuns… in port. Cu ocazia asta am aflat ca multi localnici habar n-au unde se afla cetatea. Ne-am plimbat putin pe malul Dunarii, pe langa gara fluviala cu silueta de vapor, si am facut cale-ntoarsa, ocazie cu care am gasit si cetatea (sau ce-a mai ramas din ea): un maidan plin de gunoaie si sticle de plastic, pe jumatate inundat, pe care pasteau in liniste niste vaci. Zidurile abia se mai zaresc, si sunt in stare avansata de degradare. Un brat al Dunarii care trece prin apropiere inunda zona destul de des, ducand opera de distrugere si mai departe. Nu exista nici un panou care sa spuna macar doua vorbe despre cetatea lui Mircea cel Batran. Din fericire panoul de la catedrala a lamurit misterul: cand orasul a intrat sub administrarea Tarii Romanesti, cetatea a fost demolata, si pietrele ei au fost folosite pentru ridicarea catedralei si consolidarea caselor din apropiere. Turcii n-au reusit sa rada cetatea de pe fata pamantului, desi au incercat de 9 ori, dar romanii s-au descurcat, evident, mult mai bine.
Totusi mai exista si o raza de speranta. Cum cei din Giurgiu sunt baieti buni (da Marine, de tine-i vorba), in ultima vreme lucrurile s-au mai miscat putin. De cand am scris acest articol, Strada Garii a fost transformata in strada pietonala, iar la cetate a aparut un panou. E putin, dar e un inceput.
Turnul ceasornicului |
Teatrul Valah |
Catedrala din Giurgiu |
Bustul lui Eminescu din Parcul Alei |
Parcul Alei |
Ruse |
Portul Giurgiu |
Gara fluviala Giurgiu |
Cetatea lui Mircea cel Batran |
Cetatea lui Mircea cel Batran |
Cetatea lui Mircea cel Batran |
Cetatea lui Mircea cel Batran |
un brat al Dunarii |
Zeita Diana („Caprioara”) |
Strada Garii |
8 COMMENTS
Interesant articolul. Si mie imi place sa vad orasele si locurile de la noi prin ochii unui turist. Aveti mare dreptate, avem atatea locuri frumoase dar lume nu stie de ele, sau daca stie nu este atras din cauza ca locul nu este promovat indeajuns.
E bine macar ca prin astfel de articole cei interesati afla despre acele locuri pe care nu le credeau cu potential turistic. Va mai trece mult pana autoritatile vor invata ca promovarea inseamna turisti mai mult, iar turistii aduc bani.
Poate ca incet-incet vor invata si romanii cum se face turism.
Un loc unde n-am fost niciodata. Turnul cu ceas e interesant dar nu se potrivesc blocurile alea urate in peisaj! Cetatea lui Mircea ar putea fi mai bine pusa in valoare.
De acord Traveling Hawk. Multumim pentru vizita.
Fain mesajul de pe teatru :D. Ar merita o plimbare de duminca 🙂
Ar merita o plimbare la orice teatru 😉
Am trecut de atatea ori prin Giurgiu in drum spre Veliko, Nessebar sau Sozopol, dar niciodata nu m-am gandit sa ma opresc putin, sa ma plimb prin oras.
Relatarea ta mi-a adus aminte de Drobeta Turnu-Severin si Cetatea Severinului. Si ea a cam fost lasata in paragina multi ani pana de curand cand am constatat cu bucurie ca o restaureaza 🙂
Avem tendinta sa trecem cu vederea locurile care ne sunt la indemana. Am auzit ca restaureaza cetatea din Turnu Severin, dar experienta ne-a invatat sa ne bucuram doar cand lucrarile sunt gata, pentru ca termenele nu se respecta niciodata.