22 iunie 2013

Deși am bătut cărările Bucegilor de nenumărate ori, Crucea Eroilor este un loc în care am ajuns foarte rar. Ba mai mult, ghinionul a făcut că de fiecare dată să găsim creasta Caraimanului învăluită într-un nor gros, care nu ne-a lăsat să vedem nimic din peisaj. Așa că am hotărât să ne încercăm norocul din nou.

Crucea Eroilor a fost construită între 1926 și 1928 în memoria eroilor căzuți în primul război mondial, la inițiativa Reginei Maria și a Regelui Ferdinand. Ca să poată fi văzută de la o distanță cât mai mare, crucea a fost amplasată pe un vârf secundar al Caraimanului, la înălțimea de 2291 de metri, și era în acel moment cea mai înaltă construcție de acest fel din lume. În soclul monumentului se afla generatorul pentru becurile care luminau crucea. Materialele au fost aduse cu care cu boi din Sinaia, pe traseul drumului de astăzi. O altă parte a materialelor a fost adusă cu funicularul fabricii de hârtie din Bușteni, iar lucrările au fost executate de CFR. Se pare că în perioada comunistă un primar din Bușteni a vrut să tăie brațele crucii și să așeze o stea roșie în vârf, însă ideea n-a fost pusă în practică.

N-am avut la dispoziție decât o singură zi, așa că am urcat cu mașina din Sinaia pe drumul care pornește de la cabana Cuibul Dorului și se termina în apropierea cabanei Piatra Arsă. Drumul este proaspăt asfaltat și va fi deschis oficial în această toamnă. Am parcat mașina, ne-am pus bocancii și am pornit printre jnepeni spre cabana Babele. Acolo am găsit o mare mulțime de oameni care stăteau la coadă ca să facă poze cu Babele și Sfinxul. Am trecut repede mai departe, urmând traseul marcat cu bandă roșie care urcă spre Caraiman.

În iunie munții erau îmbrăcați în haine de primăvară. Covoare înflorite de bujori de munte acopereau pajiștile întrerupte din loc în loc de văi în care zăpada nu se topise încă. Pe măsură ce înaintam am început să auzim tunete, întâi încet, apoi din ce în ce mai aproape. Norul n-a întârziat să apară iar când ne-am apropiat de Crucea Eroilor, arăta cam așa:

Bineînțeles că am fost foarte dezamăgiți. Gândul la ploaia care ne pândea nu ne dădea pace, dar am mai rămas puțin prin apropiere, cu speranța că vântul va împrăștia norii. Un fluturaș galben, amețit de vremea schimbătoare, și-a găsit adăpost în fața vântului puternic pe pălăria mea, pe care n-a părăsit-o vreo jumătate de oră. Imediat după ce prietenul nostru colorat și-a luat zborul, soarele și-a făcut și el apariția. Printre norii alungați de vânt am văzut valea Prahovei, și dincolo de ea, Munții Baiului.

 Am privit o vreme monumentul care se profila pe cerul albastru, apoi ne-am pregătit de coborâre. Deși noi n-am văzut nici o picătură de ploaie, am descoperit la intorcere că în Sinaia și Bușteni plouase zdravăn. Știam că traseul de pe brână Caraimanului nu mai e marcat de mult, dar am hotărât să coborâm pe acolo direct la cabana Caraiman. Poteca îngustă este mărginită de stâncile Caraimanului pe o parte, și de prăpastia adâncă a Văii Jepilor pe partea cealaltă. Traseul e foarte spectaculos, dar trebuie parcurs cu atenție. Sunt câteva locuri unde poteca e foarte îngustă, iar cablurile fixate în pereții de stâncă au dispărut de mult. Ne-am oprit să ne odihnim lângă o cascadă în apropiere de cabana Caraiman, apoi am pornit înapoi spre Piatra Arsă.

 Cum ajungi acolo?
Cu mașina: din Sinaia pe DN71 până la cabana Cuibul Dorului, apoi pe DJ713 până în apropierea cabanei Piatra Arsă. De aici urmați traseul marcat cu bandă galbenă până la cabana Babele.
Cu telecabina: din Busteni, până la cabana Babele.
Pe jos: din Busteni pe traseul marcat cu cruce albastra pe Valea Jepilor (Jepii Mici) spre cabana Babele. Traseul durează aproximativ 4 ore și jumătate, este dificil si interzis iarna.

De la cabana Babele sau cabana Omu: traseu marcat cu cruce roșie (aproximativ o ora si jumatate)
De la cabana Caraiman: traseu nemarcat pe brâna Caraimanului (aproximativ o oră); acest traseu este periculos pe vreme nefavorabilă (ceață, ploaie, zăpadă).

Mai multe poze aici.