… sau „Turismul romanesc in extrasezon”

27 – 28 martie 2010

A fost odata ca niciodata un sfarsit insorit de martie. Dupa o iarna lunga si grea, dorinta de a vedea soarele si marea ne-au pus iar pe drumuri. Asa ca sambata dimineata ne gaseam pe autostrada soarelui (poate o sa scriu cu litere mari dupa ce o sa treaca de Cernavoda; apropo de asta, dealul in care se infunda autostrada a fost taiat in doua, semn ca totusi se pregateste ceva). Doua ore si jumatate mai tarziu opream la intrarea in Constanta, langa salupa lui Mazare.

Ce nu stie lumea este ca in spatele salupei se ascund 1100 de ani de istorie. Valul de pamant de la care si-a luat numele si satul din apropiere este de fapt un zid de aparare. Nu a fost ridicat de imparatul Traian, ci in perioada Imperiului Bizantin, in secolele X-XI. Si nu a fost singurul. Valul lui Traian face parte dintr-un vast sistem de fortificatii. Drumul national traverseaza Valul Mare de Pamant, care, la o cautare atenta, apare atat in spatele salupei, cat si pe partea cealalta a drumului. Are o inaltime de 3.5 m, santuri pe ambele parti, si era dotat cu 63 de fortificatii de diferite marimi. Valul Mare s-a pastrat in mare parte, si poate fi chiar urmarit pana la Poarta Alba, cu o masina de teren. Valul Mic a disparut aproape complet. Dupa o scurta sesiune foto am pornit mai departe spre centru.

Am parcat masina intr-o parcare, undeva langa Parcul Arheologic, si am plecat pe jos spre Piata Ovidiu. Ne-am invartit putin pe langa statuia lui Ovidiu si pe langa Muzeul de Istorie.

Langa muzeu se afla Edificiul Roman cu Mozaic, adapostit intr-o cladire care pare ca a vazut si vremuri mai bune. Taxa e de 5 lei de persoana, programul zilnic (mai putin luni) de la 9 la 17, iar la ora 11 era bineinteles… inchis. Ne indepartam de muzeu in speranta ca putem vedea Marea Moschee. Taxa 5 lei de persoana, program zilnic 10-21, iar la ora 11:15 la poarta era un lacat imens. Sentimentul de frustrare creste….

Si mergem mai departe …descoperim Catedrala Ortodoxa. Nu era in plan, dar am vizitat-o. In timp ce coboram scarile, doi baieti aruncau pomelnicele din dimineata respectiva (pe care le platim noi in ideea ca le citeste popa… de mai multe ori).

Ajungem pe faleza, ne plimbam pe langa Cazino si observam acvariul, care, in mod surprinzator s-a redeschis dupa nenumarati ani de reparatii. Taxa e intrare 9 lei adulti, 4 lei copii. Cer 2 (doua) bilete pentru adulti. Dau 20 de lei. Primesc rest 2 lei si cartelele. Intre timp „controlorul de acces” o lasa pe Laura sa intre pe poarta pentru angajati. Cand sa bag „biletele” in aparatele de acces (ca au sisteme de acces cu cartele, cam ca la metrou), observ ca cele 2 cartele erau de fapt 3. Una de 9 lei si doua de 4 lei. Controlorul de acces imi ia cartelele si baga in aparat una din ele… nu stiu care. Ma lasa sa intru, dar imi opreste cartelele. Nu comentez. Fara voia mea am platit 4 lei pe bilete, si 14 lei spaga. Fotografiatul, alti bani, alta distractie. Deci fara poze. Admiram tot felul de vietuitoare marine (acvariul are cam 2000 de pesti din 60 de specii, de apa dulce si sarata, nevertebrate din Marea Neagra, migratori mediteraneeni si pesti exotici), printre altele si niste rude ale celebrilor Piranha. Interesant e acvariul cu sturioni (pestisorii aia care depun icre negre – caviarul americanilor), care au cam 2-3 metri lungime (ii credeam mult mai mici), si o greutate pe care mi-e foarte greu s-o evaluez… probabil mai mare decat a mea. Ca varsta, Wikipedia sustine ca au sarbatorit majoratul. In sfarsit, cand ne-am saturat de privit pesti, manat de o oarecare problema fiziologica, ma adresez Cerberului spagar de la intrare, intreband de o toaleta. Raspunsul vine prompt: „n-avem”. Socul de-a fi mintit in fata e atat de mare incat expresia „sa mori tu!” pe care o pregatisem imi ingheata pe buze. Anul trecut, in Mamaia am avut aceeasi problema. Am zis ca e statiune, totul e inchis, asta e. Constanta e municipiu resedinta de judet, dar tot ca o statiune parasita se prezinta.

Plecam intru-un adevarat quest pentru gasirea unei toalete publice. Gasim, dar e inchisa, ca e extrasezon. Cautam mai departe. Ajungem la farul genovez. De acolo incepe portul turistic. Nu-i bine, ne intoarcem. Trecem iar pe langa acvariu. Injur printre dinti. Gasim in sfarsit „Vraja Marii”, singurul local din zona deschis in perioada asta. Rezolv problema, comandam si-o pizza, ca a cam trecut ora pranzului. Cand sa terminam, de unde restaurantul era aproape gol, apar in gasca vreo suta de oameni, imbracati in negru. In urma lor vine popa, care incepe sa cante in timp ce noi luam cu noduri ultimele felii de pizza. Cerem nota, platim si plecam.

Ne mai plimbam un pic pe faleza, dupa care ne intoarcem spre Piata Ovidiu. Din strada se vede turnul moscheii, care acum e plin de oameni. Bucurosi, ne intoarcem la moschee, in fata careia e parcat un autocar. Intram si ne indreptam spre casa de bilete, ca sa aflam ca… nu se poate vizita ca au musafiri. Nu ne putem intelege cu femeia care o tinea pe-a ei: veniti maine. Programul nu conteaza… noi nu suntem vizitatori. Maine nu mai suntem in oras… Ghinion. Plecam…

Si ajungem iar la Edificiul Roman cu Mozaic. E tot incuiat, dar de data asta e cineva inauntru. Ne facem simtita prezenta. Vine si ne deschide. Platim biletele si intram. Edificiul a fost descoperit in 1959, si era o cladire comerciala monumentala care facea legatura intre nivelul orasului Tomis si portul antic. A fost construit in secolul IV, sub imparatul Constantin cel Mare, si a cazut in ruina la sfarsitul secolului VI, odata cu decaderea activitatilor comerciale ale cetatii. Din suprafata initiala a mozaicului, de 2000 de metri patrati se pastreaza aproximativ 700, in conditii destul de bune. Cladirea in care e adapostit insa, sufera. Apa se infiltreaza peste tot, machetele si exponatele sunt acoperite de un strat gros de praf de var (cred) amestecat cu o cantitate impresionanta de scrum de tigara. In aer pluteste un miros greu de tutun. Intreb de niste vederi. N-are… poate in sezon, da’ nu e sigur.

Ne indreptam spre parcul arheologic. Incerc impreuna cu Laura sa memorez harta asezarilor antice din Dobrogea (aici se cere o alta excursie). Ne plimbam putin de-a lungul zidurilor, apoi ne indreptam spre masina, grabiti de apropierea serii. Observ o urma ciudata pe luneta, si-o reflexie si mai ciudata pe vopseaua masinii. Langa masina a aparut intre timp, desenat cu creta, conturul unui teren de fotbal. Masina mea a fost victima colaterala… un handicapat a degajat mingea fix in aripa din spate, care acum e indoita bine. Injur printre dinti. Iar. Plecam.

Cautam marea. Vrem s-o atingem, s-o simtim. Gasim mai departe un loc pe unde se poate cobori pe plaja. Zona e plina de maidanezi. Din fericire au alte treburi si nu se iau de noi. In sfarsit simtim nisipul sub picioare. Deja s-a intunecat bine. Ne jucam de-a prinsea cu valul, pana reusim sa-l atingem. E rece ca gheata. Normal. Am vrut sa venim sa-l atingem cand era inghetat, in ianuarie. N-am putut. Data viitoare.

Suntem iar in drum spre Bucuresti. Dar macar am simtit Marea.

2010-03-27 Constanta

View 2010 Constanta in a larger map