februarie 2010

Intr-o dimineata mohorata de iarna am decis sa ne mai culturalizam un pic si sa mergem la Muzeul de Istorie. Am aflat cu ocazia asta ca se poate vizita doar tezaurul si lapidarium-ul, restul expozitiilor fiind inchise pentru renovare …din 2001. Si de 3 ani nu s-a facut absolut nici o lucrare din lipsa de fonduri. No comment. Am platit biletele (8 lei de persoana) si am intrat.

sursa foto: ArtAct

In holul de la intrare era o expozitie temporara despre revolutia din 1989. Am hotarat sa o vizitam la plecare, si ne-am indreptat spre tezaur. Aici se pot vedea cateva sute de obiecte, marea majoritate din aur. Cele mai vechi sunt datate 3500-5000 i.e.n, cele mai recente sunt cateva din bijuteriile coroanei Romaniei, deci aproximativ 1900.

Am vazut cateva obiecte din neolitic. Era usor de observat evolutia privind decoratiunile, care deveneau din ce in ce mai complexe si mai elaborate pe masura ce se apropiau de „era noastra”.

O parte importanta a colectiei sunt obiectele din perioada dacica, intre care se regasesc si celebrele bratari de aur vandute in strainatate si rascumparate de statul roman cu cateva milioane de euro. Alte lucruri care mi s-au parut interesante ar fi un coif dacic si bineinteles vestita „closca cu puii de aur” (tezaurul de la Pietroasa), printre putinele piese recuperate din Tezaurul Romaniei, trimis la Moscova.

sursa foto: MNIR

Am stat putin de vorba cu unul din muzeografi, care mi-a spus ca la Moscova au ramas in afara de cateva zeci de tone de aur, obiecte de arta si arhivele statului. Oh well… traiasca prietenia romano-rusa, ca daune de razboi am platit, fara tezaur suntem si acum, si probabil nici n-o sa-l mai vedem vreodata.

Din perioada medievala se pot admira cateva obiecte de cult religios, iar din perioada moderna, cum spuneam si mai sus, o parte din bijuteriile coroanei, si cateva obiecte personale ale familiei regale.

Mai departe am trecut sa vedem si lapidarium-ul. Piesa centrala este o replica a Columnei lui Traian, care e interesant de urmarit. Spun urmarit, si nu privit, pentru ca e o intreaga poveste pe care nu e suficient s-o „fotografiezi” in fuga. Daca mai aveti nevoie de vreo dovada ca istoria o scriu invingatorii, mergeti sa vedeti columna. Dacii sunt salbatici (exista o scena in care apare o cetate dacica unde capetele romanilor sunt infipte in sulite si si asezate pe ziduri), romanii sunt invincibili. Nu exista nici o scena in care vreun soldat roman sa apara cazut.

sursa foto: MNIR

Restul lapidarium-ului nu m-a impresionat in mod deosebit… Cateva statui, ceva artefacte din perioada greaca a Dobrogei, si nenumarate pietre de mormant.

Una peste alta, am petrecut acolo cateva ore interesante, desi imi pare rau ca nu am putut vedea si restul (speram sa revad „coroana de otel” a regelui Carol, facuta din teava unui tun capturat in timpul Razboiului de Independenta).

Alt lucru care m-a deranjat a fost lipsa totala a vederilor „normale”. Noi colectionam vederi din locurile pe care le-am vizitat, si am zis sa luam ceva si de aici. Surpriza… Nu aveau decat carti postale 3D. Adica de-alea pentru care iti trebuie ochelari speciali. Poate n-am eu viziune, dar eu nu pricep chestia asta. Poate vreau s-o trimit cuiva, si omul ala n-are ochlelari 3D, si vede doar o poza proasta (miscata). Sau vreau s-o pun intr-un album si sa ma uit cu cineva la poze. Oare trebuie sa-mi fac „provizii” de ochelari?

Pana la urma am luat doua cd-uri cu Columna si Tezaurul care contineau… hmm… n-o sa ghiciti niciodata… poze 3D. Numai ca astea veneau si cu ochelari.

In fine, se pare ca acum ultima moda e mult mai importanta decat aspectul practic.

La plecare am aflat ca intr-una din aripile muzeului de istorie se afla si Muzeul Filatelic. Adica muzeul postei. Micut, interesant de vazut partea de istorie a postei. Partea de filatelie era cam trista. Aveau niste fisete mari, din care scoteai un fel de „sertare” pe care erau foitele cu timbre. Numai ca sertarele alea erau atat de nepractice, incat era nevoie de o a doua persoana ca sa tina sertarul, pentru ca sa te poti uita. Mereu aveam impresia ca o sa cada pe jos. Partea cea mai trista e ca multe din foite se repetau. Nu cred ca cineva vrea sa vada de 20 de ori acelasi timbru. Oh well…

sursa foto: Muzeul National Filatelic