Stuttgart reloaded
30 noiembrie – 5 decembrie 2009
A venit iarna si prilejurile pentru a face plimbari s-au cam rarit. Chiar si asa eu n-am reusit sa ajung „la zi” cu povestile, asa ca profit de cele cateva minute libere ca sa va povestesc episodul 2 din serialul Stuttgart.
Cum spuneam, in decembrie am fost iar la Stuttgart, in interes de servici. De data asta fara aparat de fotografiat. Nici prea multe aventuri n-am avut, singura chestie notabila pe care am patit-o a fost ca la intoarcere avionul care m-a dus de la Stuttgart la Praga a plecat cu vreo ora intarziere, lucru care mi-a cam dat emotii. Dupa ce ne-au urcat in avion si-au adus aminte ca n-au dezghetat avionul (se stropeste cu o solutie care topeste gheata de pe aripi), asa ca am mai stat cateva minute. In final am ajuns la Praga cam cu 40 de minute inainte sa plece avionul spre Bucuresti (adica am avut 10 minute ca sa trec de 2 ori prin vama si sa parcurg cam 1km intre cele 2 terminale ala aeroportului). Si eu care ziceam ca mai pierd vremea prin magazinele duty-free… Bine ca au apucat sa-mi mute bagajele.
De data asta nu mai am o poveste prea inchegata, ca data trecuta, asa ca am sa va impartasesc cateva impresii.
Avionul. Criza se cunoaste si la astia. Pe vremea cand eram eu tanar si mergeam cu avionul, masa insemna un sandwish maricel cu de toate, sau chiar mancare calda. Intre timp lucrurile s-au mai schimbat. Snack-ul consta intr-un sandwish minuscul. Imaginati-va cea mai mica chifla pe care ati vazut-o vreodata… E, aia e. Plus un paharel de ceai, suc sau apa. Unul singur. Mic. Apropo, nu era low cost.
Praga. De sus orasul arata promitator. Mi-am facut o nota mentala sa vin in vizita vreodata.
Al doilea avion. Eee, daca intre Bucuresti si Praga am calatorit cu Boeing, de la Praga la Stuttgart am mers cu un avion micut (da, am uitat sa zic ca eu nu scriu cu tz :P), cu elice, care facea un zgomot infernal. Toate ferestrele erau sub aripa, ceea ce permitea totusi o panorama mai buna… daca n-ar fi fost noapte. In plus, a aterizat cam pe-o parte, sau cel putin asa mi s-a parut mie.
Metroul. In primul rand, de data asta am fost singur singurel. Deja stiam unde e hotelul si cum ajung acolo, imi iau bilet de metrou de la aeroport, ma urc si caut compostorul… care nu e. Dupa ce intreb in stanga si in dreapta aflu ca aparatele alea se gasesc doar pe peron. Doar la metroul usor sunt compostoare in tren. Minunat… Pana am coborat la gara am cam avut emotii la gandul ca amenda e 500E. Toate statiile de metrou, chiar si cele de sub pamant erau populate de porumbei. Multi. Imaginati-va pasajul de la Unirii la ora de varf, cu porumbei zburand in toate partile. Cam aia e poza. Totusi nemtii nu erau deloc deranjati. Era sa uit de reclame. Reclamele sunt filmulete. Adica baietii au pus videoproiectoare in statii, si dau reclame ca la tv. La noi cred ca ar disparea proiectoarele alea in maxim 2 zile. Alta chestie de natura sa incurce lumea e ca metroul are traseu lung si traseu scurt, in functie de ora. Traseul lung are vreo cateva statii in plus. Seara, cam dupa ora 10 circula toate pe traseul scurt.
Hotelul. De data asta n-am mai avut camera la strada. Efectul tragic: n-am avut net.
Serviciul. O chestie care m-a socat si data trecuta e ca nemtii stau in papuci la servici. Multi vin cu bicicleta, folosesc echipament (pantaloni din aia mulati), si cand ajung se schimba cu hainele „de munca”. Majoritatea au impresia ca la finalizarea unui training (oricat de scurt ar fi el) esti expert in aria respectiva si poti eventual sa tii tu urmatorul training. Nemtii la terminarea programului sparg usa. Din cei care raman peste program, trei sferturi sunt romani.
Vremea. Cam la fel ca in septembrie. Intre 0 si 5 grade.
Magazinele. Pregatire pentru sarbatori, pline de luminite si alte minuni. Multe lucruri cam cu 20-30% mai ieftine ca la noi (ceasuri, electronice, exact acelasi model, bineinteles)
Targul de Craciun. Cam la fel ca la noi. Vin fiert, o chestie care semana a bere fiarta (wtf?!?), tot felul de prostioare la preturi exorbitante, poate un pic mai civilizat. Ocupa toata partea centrala a orasului. Multe decoratiuni din lemn cu preturi care bateau bine suta de euro. Era improvizat si un mini-parc de distractii pt copii. Atractia centrala era trenuletul. Linia avea vre 200 de metri, vagoanele erau descoperite, locomotiva cu „aburi”, si pe ea calarea un nene care pornea din cand in cand sirena sau aburul spre deliciul copilasilor. Toata zona era ingradita si amenajata ca un sat in miniatura, cu o gramada de cladiri micute si multe trenulete de jucarie care se invarteau printre ele.
Dulciurile. Nu-i o regula ca cele mai scumpe sunt cele mai bune.
In mare cam asta e povestea. Sper sa ajung sa vizitez si eu castelele alea, ca nici de data asta n-am ajuns.
1 COMMENT
[…] si jumatate eram deja la Roma, dupa o calatorie fara peripetii. Dupa ce-am patit la Stuttgart si la Praga cu buletinul, deja ma pregatisem sufleteste pentru controlul de frontiera, si aveam la indemana […]