Despre noi

IMG_1926.JPG

In spatele acestui blog se “ascund” Laura si Bogdan, doi tineri in varsta de 27 28 29 30 de ani. In “viata reala” suntem programatori, si avem o mare pasiune: calatoriile. Ne place sa mergem peste tot, sa vedem locuri si oameni noi, in sfarsit, orice numai sa nu petrecem weekendul sau concediul acasa. Suntem pasionati de istorie si geografie si ne place sa descoperim lucruri noi si frumoase peste tot. Ne plac muntii si marea si suntem membri ai clubului montan Ursul Trubadur.

Am vizitat impreuna Romania (nu chiar toata, dar o buna parte), Bulgaria, Macedonia, Grecia, ItaliaCroatiaGermania,  Franta, Cipru, Ungaria, Spania,Turcia si Japonia.

Blogul nostru a inceput in vara lui 2009, cand ne-am intors dintr-un concediu in Maramures si Bucovina. Am fost atat de entuziasmati de acea vacanta, incat am simtit nevoia sa povestim si altora. Si tot povestind, am ajuns sa scriem, iar cei cativa prieteni care au citit primele insemnari ne-au incurajat sa continuam. Blogul acesta cuprinde aventurile noastre, amintiri dragi pe care vi le impartasim si voua.


Interactive Map by iMapBuilder

2 comentarii la Despre noi

  • Traveling Hawk  spune:

    Hei, bine v-am regasit! Nu stiu din ce cauza pe celalalt blog al vostru nu mai puteam posta comentarii. De acum insa, vin aici:)

    De cand m-am pensionat, in septembrie, am mai inceput un blog, Ochiul babei (ochiulbabei.me), blog generalist, unde mai scriu si despre calatorii, sub alta forma. Daca va face placere, vizitati-l!

    • Bogdan  spune:

      Bine ai revenit Traveling Hawk! Mai aruncam si noi din cand in cand cate o privire prin Ochiul Babei 🙂 Stiam de el de pe facebook.

Lăsați un răspuns

Puteți folosi tag-uri si atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>