Cheile Nerei

Cheile Nerei

3-6 august 2013

Într-un colț îndepărtat al Banatului se află unul din cele mai frumoase locuri din România: Cheile Nerei. Pădurile nesfârșite, lacurile de o culoare aproape ireală, peșterile, cascadele cu apă învolburată, vegetația luxuriantă, pereții albi de calcar și stâncile colțuroase printre care Nera curge liniștit sunt o încantare pentru orice iubitor al naturii.  Din păcate (sau poate din fericire), Cheile Nerei sunt sălbatice și izolate. Cei care se încumetă să le traverseze sunt puțini, astfel că natura pare neatinsă de mâna omului.

Am pornit în această aventură alături de doi prieteni vechi, Diana și Ionuț. Plecând din București, aveam înainte un drum de peste 500 km. După ce am trecut de Orșova am ales șoseaua care traversează Cheile Minisului, de altfel un drum foarte pitoresc. Bineînțeles că nu puteam trece pe aici fără să ne oprim și să admirăm cascada Bigar, făcută celebră de un articol al site-ului The World Geography, care prezenta cele mai frumoase cascade. Articolul respectiv nu este un top, ci doar o înșiruire de căderi de apă unice în lume, dar cascada Bigar apare în capul listei, așa că mulți s-au grăbit să decreteze că România se poate lăuda cu cea mai frumoasă cascadă din lume. În orice caz merită să va opriți și să ascultați susurul izvorului care se scurge în apele Minisului peste o frumoasă stâncă acoperită de mușchi. Cascada se află chiar lângă DN57B, pe partea stângă cum mergi spre Oravița, chiar în locul unde șoseaua intersectează paralela 45, la vreo 12 km după Bozovici. După ce am traversat râul sărind din piatră în piatră ca să găsim cel mai bun unghi pentru fotografii, am pornit mai departe spre Oravița. Am ajuns pe înserat în acest mic oraș de care-mi amintesc cu mare drag din vremea copilăriei și am rămas peste noapte la un hotel.

Cascada Bigar

Cascada Bigar

Cascada Bigăr

 Dimineața ne-am trezit devreme și am luat micul dejun în grabă cu gândul la aventura care ne aștepta. După o repriză scurtă de cumpărături am pornit spre Sasca Montană, unul din punctele de acces spre Cheile Nerei. Fiind duminică, am găsit punctul de informare turistică închis, așa că am încercat să aflăm de la localnici de unde începe traseul. Am primit informații contradictorii, în schimb am ascultat o grămadă de povești cu vipere. Până la urmă cineva ne-a îndrumat să ne întoarcem până la Slatina-Nera și să mergem spre Potoc, apoi pe drumul forestier spre cantonul Damian. Am avut surpriza să descoperim că drumul forestier a fost asfaltat până la podul Beiului, de unde începe parcul național Cheile Nerei. Am primit de la un ranger biletele de acces în rezervație (5 lei/persoană) și informații despre traseele din zonă. Pe scurt, de la Podul Bei sunt 3 variante: spre cascada Beusnita (se poate merge cu mașina pe drumul forestier până la păstrăvărie), spre Sasca Română prin tunelele săpate în stâncă (aici ar fi trebuit să ajungem din Sasca Montană, dar n-a avut cine să ne îndrume), sau spre Lacul Dracului. Socotind că e posibil că în august să găsim cascada Beusnita cam firavă, am ales drumul cel mai lung spre Lacul Dracului. Ne-am echipat rapid cu parazapezile, că măsură de precauție împotriva viperelor care trăiesc prin rezervație, am luat rucsacii în spate și am pornit la drum. Până la cantonul Damian traseul este pe drumul forestier, care însă a fost afectat de avalanșe de pietre în două locuri și nu poate fi parcurs decât de mașini foarte înalte. Am găsit cantonul forestier abandonat. Nu părea părăsit de multă vreme, dar nici bine nu arată. Teoretic în poiana din față lui este loc de campare, dar fără nici un fel de facilități. Am găsit acolo destui oameni ieșiți la grătar (mă întreb și în ziua de azi cum au reușit să ajungă cu mașinile până acolo).

Ne-am odihnit puțin, am mâncat niște mere dintr-un pom din spatele cantonului, apoi am pornit din nou spre pădure și în scurt timp am ajuns pe malul Nerei. Deși în toată excursia n-am văzut nici una din viperele cu corn care trăiesc aici, am văzut în schimb o mulțime de găuri chiar în mijlocul potecii. Din fericire respectivele jivine se feresc de oameni, așa că e suficient să te uiți pe unde pui mâinile și pe unde calci că să nu ai parte de surprize neplăcute.

Cheile Nerei

Cheile Nerei

Cheile Nerei - Cantonul Damian

poiana de la cantonul Damian

Cheile Nerei

Cheile Nerei

 Primăvara, când se topesc zăpezile, Nera este învolburată și lovește cu mânie stâncile de pe mal. În timpul verii însă ea curge liniștită, lăsând să se vadă prundul mărunt și vegetația bogată de pe maluri. Călătoria noastră în Cheile Nerei abia a început și e o zi însorită. Ne înconjoară fluturi de toate culorile și libelule mari. Pentru câteva săptămâni în fiecare an, pădurea este luminată noaptea de licurici (bineînțeles că noi n-am nimerit vremea potrivită). Nera e capricioasă și își croiește drumul când printre stânci înalte și golașe, când prin poieni largi mărginite de pădure. Ba curge în valuri, grăbindu-se parcă la vale, ba își adună apele în lacuri verzi și adânci care par să ascundă toate secretele lumii. O legendă veche povestește despre o fată bogată pe nume Negarnița, care s-a îndrăgostit de un vânător care colinda prin pădurile dese. Tatăl ei l-a prins pe flăcău și l-a întemnițat într-o stâncă, dar frumoasa fecioară a auzit strigătele pierdute ale iubitului ei și a rugat-o plângând pe zâna cea bună să o ajute să-l găsească. Așa s-a transformat Negarnița într-un fir de apa globiu care a început să sfărâme piatra munților, în căutarea iubitului său. Bătrânii locului încă mai numesc râul cu numele fetei.

Drumul străbate pădurea deasă, cu copaci năpădiți de liane. Cheile Nerei au climat submediteranean – aici cresc plante pe care nu le mai poți găsi nicăieri în România. Am întâlnit mai multe izvoare, dar mai toate erau secate. Unul singur mai țâșnea din pământ, și acolo ne-am oprit și noi că să ne răcorim și să ne potolim setea cu apa lui binefăcătoare. Poteca ne-a condus mai departe prin paradisul verde până la “Cârlige“. Aici poteca se îngustează și trece pe sub un perete de stâncă pe care sunt montate câteva cabluri care să te ajute să-ți ții echilibrul în timp ce faci acrobații pe stâncile mărginite de un lac adânc. După încă vreo oră de mers am ajuns la locul unde drumul traversează râul. Noi am avut noroc de apă caldă și puțin adâncă, dar primăvara curenții puternici fac că traversarea asta să nu fie chiar joacă de copii. Poteca devine din ce în ce mai accidentată, cu locuri unde a trebuit să ne cățărăm pe bolovani sau să mergem pe o poteca îngustă săpată în stâncile de deasupra apei (deși aici n-a fost nici pe departe la fel de palpitant că la Cârlige). Deși locurile sunt sălbatice și izolate, am întâlnit câțiva turiști (mare parte din ei străini) care se opriseră să se răcorească în apele Nerei.

Planul nostru era să ajungem până la Lacul Dracului înainte de lăsarea serii, sau dacă se poate chiar la Șopotu Nou, și să ne întoarcem la Potoc cu o mașină. De data asta însă socotelile de acasă nu prea s-au potrivit cu cele de la târg. Am întârziat căutând drumul în Sasca Montană, și când am ajuns la Podul Bei era aproape de amiază. Acum soarele tocmai se pregătea să se ascundă în spatele pereților abrupți, așa că ne-am hotărât se ne oprim. Teoretic nu ai voie să campezi decât în locurile amenajate, dar în lipsă de alte soluții am întins cortul pe o plajă cu nisip de pe malul râului. Nu mai întâlnisem de mult izvoare, așa că setea nu ne dădea pace. Până la urmă am umplut sticlele cu apa din râu. N-a fost grozavă, dar nici n-am avut probleme din cauza asta. După ce am luat masa de seară ne-am culcat și am ascultat cântecul greierilor până când ne-a luat somnul.

IMG_4622.JPG

Cheile Nerei

Cheile Nerei

Cheile Nerei

Cheile Nerei

Cheile Nerei - la Carlige

La Cârlige

Cheile Nerei - traversarea raului

 Dimineața ne-am trezit destul de târziu, după o noapte cam agitată. Am descoperit că ne oprisem foarte aproape de cunoscută punte suspendată. Podul arancat peste râu amintește de filmele cu exploratori prin junglă, dar scândurile lipsă ne-au cam tăiat cheful de aventură. Am pornit mai departe spre Lacul Dracului, însă găsirea unui izvor ne-a luat o bună bucată de timp. Am găsit în sfârșit firul de apa salvator – izvorul Iordan (numele biblic pare cumva predestinat). Am constatat că nu prea avem șanse să ajungem la Lacul Dracului și să ne întoarcem până la Podul Beiului înainte de lăsarea nopții. Perspectiva de a petrece încă o noapte la cort nu a fost primită cu entuziasm în grup, așa că am hotărât să ne întoarcem.

IMG_4714.JPG

Cheile Nerei

Cheile Nerei

puntea suspendata

Cheile Nerei - puntea suspendata

Cheile Nerei

Cheile Nerei

 Dacâ timpul ar fi ținut cu noi am fi ajuns în scurtă vreme la Lacul Dracului, pierdut in adâncul pădurii. Apa lui are o culoare fermecatoare, care îmbie călătorul să se oprească și să privească. Lacul Dracului este unul din puținele lacuri carstice din România, apărut prin prăbusirea tavanului unei peșteri. Apele lui clare, cu adâncimea de aproape 12 m, lasă să se vadă bancurile negre de pești, pietrele ascuțite și crengile căzute de multă vreme pe fundul lacului. Un colț de stâncă străjuiește ochiul de apă iar copacii își scutură frunzele, din vreme în vreme, deasupra lui. Se zice că, demult, un moșneag își păzea turma de capre pe malul lacului cand un străin a aparut in pustietatea aceea și i-a propus un rămășag. El i-a cerut păstorului să prăjească un pește fără să i se îndoaie corpul; moșneagul i-a răspuns că primește rămășagul dacă și străinul va frige un cap de țap fără ca acesta să își arate dinții. Moșneagul a înfipt un băț în trupul peștelui, iar străinul a legat capul țapului cu o funie din tei. Dar când au început să sfârâie pe foc, peștele a rămas înțepenit pe bucata de lemn, însă pe capul țapului a apărut un rânjet. De ciudă,  străinul, care s-a dovedit a fi chiar Dracul, a sărit în lac şi nu s-a mai arătat vreodată. De atunci se spune ca apele fără fund înghit pe oricine cutează a le tulbura undele.

Drumul de întoarcere a fost fără mari peripeții, cu excepția faptului că am călcat strâmb și am parcurs ultima porțiune mai mult șchiopătând, inclusiv Cârligele, unde a fost cu adevărat palpitant de data asta :-D. Am ajuns la podul Beiului odată cu lăsarea serii.

La Podul Beiului Nera primește în brațele sale apele pârâului Bei. Mergând de-a lungul lui poți ajunge la păstrăvărie, un loc bine cunoscut atât de turiști cât și de oamenii locului. Căutând izvoarele sale vei găsi Ochiul Beiului, un mic lac cu ape de o culoare fără nume. Legendele lui sunt multe, dar cea mai frumoasă dintre ele povestește cムizvorul s-a născut din lacrimile unui tânăr bei care plânge dupムiubita lui. Dragostea dintre turc și frumoasa localnicムar fi fost interzisムde tatăƒl beiului, care și-a trimis soldații pe urmele celor ce i-au nesocotit poruncile. De la Ochiul Beiului poți ajunge în scurt timp la cascada Beusnita. “Scările” peste care curge apa sunt formate din carbonatul de calciu depus din apa râului timp de mii de ani. Apele curg peste stâncile îmbrăcate în verdeață și cad în canale subterane înguste. Aici nu te va impresiona înălțimea căderilor de apă, ci sunetul puternic și vârtejurile  care se formează când apa intră sub stânci.

Dacă atunci când am făcut primii pași în cheile Nerei am intrat într-o altă lume, acum era momentul să ne întoarcem. Am lăsat în urmă apele Nerei care merg mai departe să întâlnească Dunărea. Lacul Dracului ne-a scăpat printre degete, ca și cascada Beusnita și Ochiul Beiului. Am promis atunci că ne vom întoarce curând pe malurile Nerei. Nu ca să mai bifam două obiective, ci ca să revedem acest colț de paradis în care timpul pare să se scurgă după alte reguli.

Cum ajungi la Cheile Nerei?
Cheile Nerei au două puncte principale de acces: satele Sasca Română și Șopotu Nou, aflate în cele două capete ale cheilor.
La Șopotu Nou se poate ajunge doar cu mașina: Din Orșova sau Oravița pe DN57B până la Bozovici, apoi pe DJ571B.
La Sasca Română se poate ajunge în mai multe moduri:
Cu mașina: Întâi trebuie să ajungi la Oravița din Timișoara (DN59 și DN57), Caransebeș (DN58) sau Orșova (DN 57 sau DN57B).
Dacă veniți în grup cu mașinile și vreți să parcurgeți cheile Nerei de la un capăt la celălalt, cel mai bine ar fi să lăsați o mașină la Șopotu Nou și alta la Sasca Română sau la Podul Beiului. Altfel va fi foarte complicat să vă întoarceți la mașină (nu sunt curse regulate între Sasca și Șopotu Nou)
Cu trenul: e foarte complicat, dar dacă insiști, se poate. Iei trenul spre Timișoara sau Reșița. De acolo urci în trenul Regiotrans spre Berzovia, unde schimbi cu trenul Regiotrans spre Oravița.
Cu autobuzul: sunt câteva curse de autobuz din Timișoara sau Reșița spre Oravița.

De la Oravița trebuie să ajungi la Sasca Română sau Potoc. Dacă ești cu mașina trebuie să urmezi DN57 spre Moldova Nouă până la Racașdia, apoi să faci stânga pe DJ571 spre Sasca Montană. Imediat ce treci podul peste Nera trebuie s-i iei ia stânga spre Sasca Română, și ții stânga de-a lungul râului până la capătul satului, unde vei găsi o punte peste Nera – de acolo începe traseul. Dacă ai venit cu trenul sau autobuzul poți lua un taxi sau poți încerca să convingi un localnic să te ducă până acolo (nu există transport în comun).
De la Sasca Română se poate ajunge la Șopotu Nou pe DJ571B. Din câte am auzit drumul nu e în stare prea bună. Se pot găsi localnici dispuși să transporte călătorii, dar sumele cerute sunt relativ mari.

Cât durează?
Dacă vii din București, vei face cam 7-8 ore pe drum, atât la dus cât și la întors. Ar fi bine sa-ți rezervi măcar doua zile pentru vizitarea cheilor

Trasee in Cheile Nerei
Sasca Româna – Podul Beiului – Cantonul Damian – Lacul Dracului – Șopotu Nou: traseu marcat cu bandă roșie, durează în total în jur de 13 ore. Pe site-ul parcului scrie că timpul de parcurgere este de 8 ore, dar este o greșeala. Marcajele de la Podul Beiului dau 8 ore până la Lacul Dracului, dar cel mai probabil veți face in jur de 9 ore și jumătate pe această porțiune. Pe traseul Podul Beiului – Lacul Dracului am găsit doar 2 izvoare (primăvara probabil că sunt mai multe): unul între cantonul Damian și Cârlige, celălalt puțin după pundea suspendată.
Podul Beiului – Păstravarie – Ochiul Beiului: traseu marcat cu bandă albastră, durează aproximativ 2 ore. Traseul continua pană la Anina.

Ochiul Beiului – Cascada Beusnița: traseu marcat cu triunghi albastru, durează aproximativ 1 oră

Alte informații
În Cheile Nerei trăiesc șerpi, și nu oricare, ci vipere cu corn. Vipera cu corn e cenușie, are vreo 30 de cm lungime și e cel mai veninos șarpe din țara. Pe de altă parte nu e cazul să vă speriați prea tare. Vipera se ferește de om, simte vibrațiile pașilor și preferă să se retragă în cazul unei întâlniri (nu suntem pe meniul ei). Atacă doar dacă se simte amenințată. Probabilitatea să vă întâlniți cu ea e relativ mică, dar totuși există. Sunt suficiente câteva măsuri de precauție: uitați-va cu atenție pe unde călcați și pe unde puneți mâna, în special în locurile stâncoase și însorite. Dacă aveți parazăpezi ar fi bine să le purtați, vă pot proteja în cazul nefericit în care călcați pe vreuna. Un băț e util că să bateți pământul cu el și să dați iarba la o parte. Nu-l băgați în găurile din poteca, să nu deranjați jivinele 😛
Serul antiviperin e o soluție foarte complicată: e scump (în jur de 300 de lei doza), are valabilitate mică, se găsește greu și trebuie păstrat în condiții speciale (temperatură constantă sub 15 grade), foarte greu de menținut în sălbaticie. Plus că trebuie să știi să mânuiești o seringă…
În cheile Nerei nu există semnal de telefonie mobilă pentru nici un operator.
Locurile de cazare sunt puține și mai tot timpul ocupate, e recomandat să faceți rezervare din timp.

Ce mai poți vedea în apropiere
In Oravița poți vizita cel mai vechi teatru din țara, sau poți face o plimbare cu trenul pâna la Anina pe cea mai spectaculoasă cale ferata din România. Poți merge in Cheile Carașului sau poti vizita muzeul locomotivelor cu aburi din Resița.

Tarif de intrare în rezervație: 5 lei
Alte informatii despre Cheile Nerei puteti gasi aici.

Cheile Nerei

Cheile Nerei

Cheile Nerei

Cheile Nerei

Cheile Nerei

Cheile Nerei - paraul Bei

 pârâul Bei

 Mai multe fotografii aici.


Vizualizaţi Romania pe o hartă mai mare

17 comentarii la Cheile Nerei

  • Petre  spune:

    Felicitari pentru articol si pentru fotografii.

  • vulpita  spune:

    Wow! Primele 3 imagini le pot concura oricand pe cele de la Plitvice! Super material!

    • Bogdan  spune:

      Sa stii ca si noi am avut un sentiment de deja-vu. Multumim!

  • Aliceee traveler  spune:

    Citind tot articolul chiar mi-as fi dorit sa fie august sa vorbesc cu fetele sa iesim intr-un weekend in zona. Pozele sunt splendide!
    Intrebare: Pentru Cascada Bigăr e greu de ajuns de la sosea???

    • Bogdan  spune:

      Si noua ni s-a facut dor de vara, si iarna abia a inceput. Sper ca in viitor sa reusim sa scriem mai repede, sa fim macar in acelasi anotimp 🙂
      Cascada Bigar e chiar langa sosea, deci e foarte usor daca te multumesti cu ce se vede in poza 2. Daca vrei sa ajungi chiar langa ea (ca in a treia poza), atunci trebuie sa treci raul pe pietre, treaba care cere ceva efort.

  • Akafix  spune:

    De cind ma chinui sa ajung acolo! Frumoase poze 🙂

    • Bogdan  spune:

      E complicat sa ajungi acolo, dar merita! Multumim!

  • Traveling Hawk  spune:

    Cheile sunt binecunoscute banatenilor montangii (termenul actual e muntoman, am inteles de la Iulian:)). In afara de Nera si Caras, mai sunt chei si la Gârliște. Tot frumoase dar mai mici ca întindere, în schimb drumul până la ele este ca rupt din Grecia.. (fără mare, desigur:))

    • Bogdan  spune:

      Eu sunt doar putin banatean, asa ca auzisem si de cheile Carasului. De cele de la Garliste nu stiam, dar am notat pentru data viitoare 🙂

  • Aliz  spune:

    Vipere cu corn… imi place sa cred ca peste tot unde merg traiesc doar furnici si alte vietuitoare familiare.

    • Bogdan  spune:

      Nici furnicile nu-s mereu prietenoase :))

  • Mira  spune:

    De multă vreme mă tot gândesc să ajung în Cheile Nerei, dar deocamdată e doar plan. E mai complicat, mai ales că spuneţi şi voi că se poate ajunge în zonă cel mai uşor cu maşina personală. Dar cu siguranţă dacă mă hotărăsc, o să găsesc şi soluţiile. 🙂 Articolul vostru m-a inspirat, dar mi-a plăcut mult şi pentru că oferiţi informaţii utile. Superbe fotografii!
    Să aveţi cât mai multe călătorii frumoase şi în 2014!

    • Laura  spune:

      Multumim Mira! Ne bucuram ca ti-a placut! Si noua ne-a luat ceva timp pana ne-am hotarat sa mergem in Cheile Nerei, dar cu siguranta a meritat efortul – e un loc minunat.

  • […] 1. In sud vestul Romaniei, prin Cheile Nerei – LINK […]

  • claudiu  spune:

    Am cautat o zi intreaga pe net informatii mai exacte despre Cheile Nerei dar pana nu am citit acest articol chiar minunat nu am reusit sa imi dau seama de unde sa plec ca sa pot vedea cat mai multe intr-o singura zi.multam’pentru informatiile pe care le-ai dat .

    • Bogdan  spune:

      Ma bucur ca te-am putut ajuta 🙂

Lăsați un răspuns

Puteți folosi tag-uri si atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>