Revelion în Munții Rodnei

IMG_7074.JPG

 28 decembrie 2012 – 3 ianuarie 2013

Acum că tot vine vara, am ajuns (în sfârșit) să povestim despre un moment mai… răcoros. La sfârșitul anului trecut ne întrebam (ca mai toată lumea, de altfel) ce să facem de Revelion. Până la urmă am hotărât să mergem la o cabană din Munții Rodnei, alături de niște prieteni. Avea să fie primul revelion petrecut cu Ursul Trubadur.

Vremea rea de la începutul lunii decembrie ne-a pus puțin pe gânduri, așa că am renunțat la ideea de a merge cu mașina și ne-am luat bilete de tren cu vreo 2 săptămâni înainte. Ne-am întâlnit seara la gară, ne-am urcat în tren și ne-am așezat (cât mai) confortabil, fiecare pe unde-a nimerit, că aveam locurile împrăștiate prin 3 compartimente. Timp de câteva ore fiecare a căutat modalități de a omorî timpul: unii au dormit, alții au compus și descompus tricotaje și rețete de prăjituri, s-au organizat partide electronice de Catan și degustări de whiskey (parcă irlandez era, dacă nu mă înșeală memoria). Pe la 3 și jumătate, când era somnul mai dulce, am ajuns la Ilva Mică, unde trebuia să schimbăm trenul cu un alt tren privat, pe care l-am așteptat timp de o oră în gară pustie, la o temperatură care ar face de rușine congelatorul de acasă.

După ce-a trecut cea mai lungă oră din viața noastră, trenul a sosit și ne-a transportat cu viteza melcului amețit (vorba prietenului Pre2) până la Rodna Veche. Acolo ne aștepta “o dubă de mineri” tocmită din vreme ca să ne ducă o parte din drum. Am trecut întâi prin satul Șanț (nu, n-am petrecut revelionul în Șanț), apoi mașina a început să urce pe drumul forestier spre pârtia de ski. Cineva și-a amintit că e ziua Laurei, așa că în dubă a răsunat un cântecel vesel legat de ani mulți și sănătate. Am avut parte de mici emoții când șoferul s-a oprit să pună lanțurile, pentru că mașina a luat-o ușor la vale pe gheață. Prea puțini și-au dat seama că manevra nu era chiar planificată, pe motiv că șoferul era în spatele dubei, nu în cabină. Câteva minute mai târziu am coborât din dubă la baza pârtiei de ski, în fața Complexului Alpin Bazna. Aici am luat rucsacii în spate (și-n față, și-n brațe, că aveam provizii pentru o săptămâna), am aprins frontalele și am început să urcăm spre cabană. Gheața de pe drum a făcut o prima victimă în “persoana” pantalonilor mei, răniți grav la genunchi. Din fericire drumul până la cabana Diana nu e foarte lung, pe la jumătate a apărut prima geană de lumina, iar când am ajuns în curtea cabanei am văzut primele raze ale unui răsărit de soare minunat.

Dacă ne-am văzut ajunși la destinație, am început… cu o pauză, cum îi stă bine călătorului ostenit. Adică ne-am căutat fiecare loc de dormit. Dacă la alte excursii dormeam și câte doi în pat, din motive de spațiu limitat, de data asta fiecare a avut câte două pături la dispoziție, lucru care a generat probleme pentru cei nehotărâți, care oscilau între variantele disponibile. Ne-am trezit în miezul zilei pentru un mic dejun întârziat și am explorat puțin cabana și împrejurimile. Nimeni nu avea energie pentru urcat pe munți, așa că ne-am jucat cu Nero, câinele cabanierului, un ciobănesc german imens pentru care distracțiile preferate erau transformarea scândurilor în așchii, ronțăitul pietrelor și sariturile prin zăpada. Am încheiat seara jucând Catan, Carcasonne, poker, și ronțăind ciocolata de casă și checul făcute de Laura.

IMG_6930.JPG

IMG_6982.JPG

IMG_7002.JPG

 În dimineața următoare ne-am trezit cu forțe proaspete și chef de drumeții. O parte a grupului, mai matinali de felul lor, au pornit pe traseu mai devreme, cu gândul să urce pe vârful Roșu. Noi am fost puțin mai leneși, așa că am pornit ușor împreună cu Marin și Mădă spre vârful din spatele cabanei, mai mult că să facem puțină “gimnastică”. Plimbarea s-a dovedit foarte plăcută, senzație la care a contribuit și ceaiul cald pe care îl aveam pregătit în termos. Zăpada lipsea în mare parte (în fond de ce te-ai aștepta să fie zăpada la munte în decembrie???),  cu o excepție notabilă: o pantă umbrită și abruptă pe care m-am încăpățânat să o urc de-a dreptul, apelând la “tracțiunea integrală” în partea de final). Vântul puternic ne-a scurtat timpul petrecut pe vârf și am început să coborâm încet, atât de încet încât ne-a prins apusul pe drum. Nu ne-am supărat, dimpotrivă, am așezat o fotografie nouă lângă răsăritul de ieri. Am ajuns la cabană tocmai la timp că să-l felicitam lui Ștefan, al doilea sărbătorit al grupului, pentru care fetele au pregătit un tort. După ce i-am lichidat lui Ștefan colecția de whiskey scoțian, irlandez, american și bulgăresc (parcă…) ne-am așezat din nou în fața unui joc de Catan.

IMG_7044.JPG

IMG_7054.JPG

IMG_7074.JPG

IMG_7094.JPG

IMG_7123.JPG

IMG_7135.JPG

 A treia zi am plecat din nou la plimbare, ca să nu ne plictisim. S-a lăsat și cu o bulgareala, unde vedetă a fost tot Nero, care adoră să ronțăie și zăpada, nu doar bolovani. Am nimerit la o mină părăsită, prilej bun pentru un pic de arheologie “urbană” în vârful muntelui, apoi am mers în sus și-n jos pe toate dealurile din împrejurimi. În final drumul ne-a scos la baza pârtiei de ski (atrăgătoare doar pentru pasionații de ski pe iarbă, că zăpada lipsea). După ce am mâncat lenea era chiar mai mare decât foamea de mai înainte, așa că urcușul înapoi spre cabană ne-a luat muuult și bine. Cu ocazia asta am mai adăugat un apus la colecție. La cabană ne-am așezat la o cântare, după cum îi stă bine Ursului Trubadur. Am improvizat chiar și o mică demonstrație de tango în bocanci (pe o melodie de la radio… nu mai știu care era, dar s-a potrivit perfect). La miezul nopții am ieșit pe terasă într-un frig crâncen, că să sărbătorim anul nou, cu șampanie și artificii.

IMG_7194.JPG

IMG_7204.JPG

IMG_7282.JPG

IMG_7296.JPG

IMG_7373.JPG

IMG_7391.JPG

IMG_7392.JPG

IMG_7470.JPG

 Pe 1 ianuarie ne-am trezit pe la prânz, ca tot omul care-a petrecut de revelion, și-am plecat iar pe munți, ca să nu se depună sarmalele și cârnații. A fost o ieșire plăcută și fără peripeții. Dimineața zilei de 3 ianuarie ne-a găsit în febra pregătirilor: toată lumea făcea bagaje. Ne-am luat rămas bun de la cabanier, de la Nero și de la curajoșii care au venit cu mașinile și am pornit în jos, spre Șanț.  Minerii se oferiseră să ne ia de la baza pârtiei ca să ne ducă la Rodna Veche, dar am refuzat invitația, că la dus ne-au subțiat substanțial finanțele. Am găsit un localnic care să ne transporte cu microbuzul din dotare la gara din Rodna Veche. Până la București am mai schimbat trenul de 2 ori, prima data la Salva și a două oară la Beclean. Insomnia s-a reflectat in formă artistică: chitara nu s-a odihnit toată noaptea. În mod absolut surprinzător am ajuns la București la timp, la 7 dimineața, după vreo 20 de ore de călătorie – momentul ideal că să fugim spre casă, să facem un dus și să ne grăbim la servici, că doar era prima zi de muncă!

IMG_7525.JPG

IMG_7528.JPG

IMG_7538.JPG

IMG_7552.JPG

IMG_7592.JPG

IMG_7638.JPG

IMG_7662.JPG

IMG_7677.JPG

 Mai multe poze aici.

4 comentarii la Revelion în Munții Rodnei

  • mishu88  spune:

    Cât de faină-i imaginea 7044!! Ai putea să-i dai un nume atunci când o încarci pe blog, astfel e mai ușor ”de găsit” pe Google! Foarte frumos (și cu umor) prezinți peripețiile tale! Felicitări pentru blog!

    • Bogdan  spune:

      Multumim! Voi tine cont de sfaturile tale. Momentan sunt incepator cu WordPress, dar incerc sa invat “din mers”.

  • razvan  spune:

    Buna,

    Ma poti ajuta si pe mine cu numarul de telefon al soferului “dubei de mineri”

    Fain revelionul.

    Mersi frumos,
    Razvan

    • Bogdan  spune:

      Ti-am trimis mail cu detalii 🙂

Lăsați un răspuns

Puteți folosi tag-uri si atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>