Mănăstirea Snagov

18 noiembrie 2012

Lângă satul Siliștea Snagovului, pe o insulă din mijlocul lacului înconjurat de păduri, se află o mănăstire veche. Mănăstirea Snagov a devenit celebră datorită unei legende: în biserică a fost găsit un mormânt, care se presupune că ar fi al lui Vlad Țepeș. Deși locul de veci al domnitorului nu a putut fi identificat cu exactitate, e puțin probabil că el să fi fost adus aici, pentru că a fost asasinat pe drumul dintre Giurgiu și București, în apropiere de mănăstirea Comana, o altă ctitorie a sa.

Se presupune că Mănăstirea Snagov a fost întemeiată de Mircea cel Bătrân, și refăcută de alți domnitori, printre care Vlad Țepeș și Neagoe Basarab. Fiind amplasată într-un loc atât de izolat, mănăstirea a servit de multe ori de-a lungul timpului că loc de refugiu, dar și de temnița. Aici au fost tipărite primele cărți românești scrise cu caractere latine.Un pod de lemn a legat mănăstire de malul lacului până în anul 1821, când a fost incendiat de revoluționari.  De atunci călugării au transportat călătorii cu barca până ain 2008, când a fost construit un pod nou.

Primirea de care am avut parte nu a fost însă prea călduroasă. Pentru vizitarea bisericii se plătește o taxă de 15 lei, care nu include însă și curentul electric. Un singur bec lumina pronaosul, unde se află casa de bilete și un avizier cu informații despre Vlad Țepeș. În rest biserica era cufundată în întuneric, așa nu am putut vedea picturile, despre care am auzit că ar fi foarte frumoase. Călugării percep și o taxă foto (nu că ai putea să faci fotografii pe întuneric), dedicată hoardelor de turiști străini veniți să vadă mormântul lui Dracula: o sumă modică de (doar) 20 de Euro!!! Am plecat de la Snagov cu un gust amar, și cu convingerea că mănăstirea a încetat de mult să mai fie lăcaș de cult, transformându-se într-o afacere, și încă una foarte profitabilă.

Informații utile:
Preț bilet: 15 lei
Taxa foto: 20 euro/grup

Cum ajungi acolo?

Cu mașina: pe DN1 până la Ciolpani (ieșirea spre Ploiești), apoi pe DJ101C spre Siliștea Snagovului.

DJ101M, tot din Ciolpani, duce la parcul Snagov, dar NU este o variantă bună, pentru că circulația este interzisă in zona palatului Snagov (drumul este închis cu punct de control). Aveți totuși șansa de a întâlni câțiva fazani prin pădure, sau neșansa de a găsi una din haitele de maidanezi care asigură “paza” prin zonă.

Cu autobuzul: 443 de la Piața Presei Libere
Trenul pe ruta București – Snagov nu mai circulă de cațiva ani.

Din aceeași serie:
Palatul Mogoșoaia
Domeniul Stirbey
Mănăstirea Snagov

Mai avem poze și aici.

Vizualizaţi Romania pe o hartă mai mare

16 comentarii la Mănăstirea Snagov

  • Mihai Trașcă  spune:

    Am fost și eu acolo. Este nice. Am avut noroc și de un călugăr care a vorbit cu noi, ne-a spus multe despre loc, dar nu și dacă este Vlad acolo înmormântat.

    Snagov

    • Bogdan Onose  spune:

      Ai avut bafta 🙂
      Legat de Tepes, nimeni nu stie exact unde este mormantul sau, toata lumea isi da cu parerea, iar unii stiu sa-si vanda parerile mai bine decat altii.

  • Anda  spune:

    Culmea, si eu am fost tot pe 18 noiembrie,dar cred ca mai devreme decat voi, pentru ca am prins un soare foarte puternic (http://www.hailabord.ro/2012/11/manastirea-snagov-alcatraz-de-romania.html). Si pe mine m-a socat taxa foto si mi-a demonstrat, asa cum ai spus si tu, ca unele manastiri sunt de fapt afaceri, nu lacasuri de cult:( Trist, dar doar unul e locul unde se presupune ca-si doarme somnul de veci Dracula, asa ca merita sa-l vizitam;)

    • Bogdan Onose  spune:

      Am citit articolul tau si m-am mirat de coincidenta. Pacat ca nu ne-am intalnit pe acolo…

  • alicee  spune:

    Si pe la Snagov am in plan sa ajung!
    La multi ani! Va doresc un 2013 plin de calatorii frumoase 🙂

  • Mira  spune:

    Am fost mai demult, din cate imi amintesc atunci nu am platit nici intrarea. Un an bun si frumos sa aveti!

    • Bogdan Onose  spune:

      Multumim Mira, la fel iti dorim si tie.
      Intre timp lucrurile s-au mai schimbat putin la manastire.

  • Adriana  spune:

    Un loc plin de istorie, legenda si o adevarata oaza de liniste!

  • Traveling Hawk  spune:

    E revoltator ce scrii despre taxa foto, Bogdan! Cred ca si strainii sunt nemultumiti, fiindca nicaieri nu am intalnit o asemenea taxa!

    • Bogdan Onose  spune:

      E revoltator, dar cred ca totusi nu duc lipsa de clienti…

  • adidasi puma  spune:

    Aveti grija sa nu va bantuie fantoma lui Vlad Tepes…glumesc…am vizitat locul si este superb, dupa cum vedeti.

    • Bogdan Onose  spune:

      Multumim de avertisment, am pus usturoi langa piciorul patului 😀

      • ioan  spune:

        Am fost astazi la Manastirea Snagov. Ce se intampla acolo este jecmanire pe fata. Dupa ce achiti o taxa de protectie parcagiilor din zona, mana in mana cu cei de la manastire, ca sa iti gasesti masina intreaga la intoarcere, treci un pod catre locul asa zis sfant. Ai voie sa intri in biserica doar ca sa te rogi si doar 5 min. In momentul in care citeam un afis despre istoricul manastirii ni s-a spus ca nu putem sa-l citim sau sa privim spre picturile de pe pereti decat contra unei taxe de 15 RON. Dupa achitarea taxei ni s-au mai cerut 20 eur pentru fotografiat. Turistii sunt apelati cu ALO de catre fetele bisericesti si cu alte apelative ce nu pot fi reproduse aici. Bineinteles ca nici insula nu a putut fi vizitata decat dupa achitarea taxei fara sa primim bilet sau bon fiscal. Turistii straini ce vizitau manastirea si isi permiteau sa achite taxele exorbitante erau mintiti pe fata cum ca acolo este inmormantat “Dracula” si le era aratat un poster cu Vlad Tepes sub care ardea o candela. Lipsa mormant, lipsa adevar istoric. In concluzie, acolo este o fabrica de facut bani, kitch, nesimtire si minciuna.

        • Bogdan  spune:

          As minti sa spun ca-s surprins. In ultima vreme am auzit povestea asta de multe ori. Ma intreb daca e vreo institutie abilitata sa faca ordine acolo. Pentru moment vad ca nu se implica nimeni. Dumnezeu cu mila…

Lăsați un răspuns

Puteți folosi tag-uri si atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>