Castelul Solitude

13 martie 2011

Dupa cum poate va mai amintiti, in primavara am fost timp de o luna la Stuttgart, in interes de servici. Plecasem hotarat sa scriu regulat pe blog despre experientele de acolo, insa cateva detalii tehnice (de exemplu lipsa accesului la internet la hotel) m-au facut sa abandonez ideea dupa un singur articol. Timpul a trecut si v-am povestit despre Grecia si Bulgaria, dar a sosit timpul sa reiau povestea.

Dupa o saptamana de munca in care nu prea am avut timp sa-mi dau seama ce se intampla cu mine, a sosit si weekendul. Desi eram a patra oara la Stuttgart, era primul weekend pe care-l petreceam aici. De dimineata am condus o (fosta) colega la aeroport. Ea se intorcea acasa, eu abia sosisem. Am cascat gura vreo jumatate de ora la avioane, apoi m-am intors la hotel. Neavand chef de nimic am petrecut restul zilei la un film. Duminica m-am trezit mai bine dispus, si am plecat in centru impreuna cu unul din colegii mei de servici. Voiam sa fac cateva poze si sa vad ce mai e nou prin oras. Ne-am oprit la gara centrala ca sa urcam in turn, unul din punctele de unde poti admira orasul de sus (unde mai pui ca-i si pe gratis). De sus am vazut o priveliste care nu prea ne-a incurajat. Se apropiau alegerile, si inainte de alegeri trebuie neaparat sa fie… ati ghicit, proteste. Tot centrul era plin de manifestanti (relativ) pasnici, dar multi. Unii protestau impotriva proiectului de modernizare a garii, Stuttgart 21 (pe motiv ca taie platanii si strica un mic parc), altii impotriva energiei nucleare, starniti de problemele de la centrala din Japonia.

Konig Strasse, in timpul protestelor

Planetariul

Stutgart 21 – Proiectul de modernizare a garii

Stutgart 21 – Proiectul de modernizare a garii

In sfarsit, daca am vazut ca nu-i rost de o plimbare prin centru ne-am intors la hotel. Undeva departe, la capatul strazii, am vazut pe varful unui deal un castel: Solitude Schloss – castelul singuratic. Desi numele si asezarea sugereaza un loc mai retras, castelul ducelui Carl Eugen de Wurtenberg este o mica bijuterie de arhitectura. Il stiam de mult, de la prima vizita la Stuttgart, dar n-am ajuns niciodata pana acolo. L-am convins pe colegul meu sa mergem (pe jos) pana acolo si sa vedem ce-i cu el. Picaturile de ploaie n-au reusit sa ne intoarca din drum, asa ca dupa vreo ora si un pic si 5 kilometri parcursi la deal (din care jumatate prin padure) am ajuns in fata castelului. Am platit biletele (3.5 euro) si am asteptat cuminti inceperea turului. Ghidul, un baiat simpatic cu o freza stil „rasta”, vorbea, bineinteles, in germana, dar cum nici unul din noi nu intelegea prea bine, l-am rugat sa ne faca un mic rezumat in engleza.

Palatul nu e foarte mare, dar cu siguranta este interesant. Este construit pe un deal din apropierea orasului, care ofera o priveliste frumoasa spre Ludwigsburg, unde se afla un alt castel. Ducele Carl Eugen de Wurtenberg a comandat inceperea lucrarilor in 1763, dorind sa transforme o veche casa de vanatoare intr-un castel izolat, unde sa poata reflecta in liniste, idee care a inspirat si numele. Planurile au scapat insa de sub control, iar locul de retragere al ducelui a devenit un palat inconjurat de domenii intinse, pavilioane, gradini si sere. In 1771 cele mai multe cladiri din complex erau finalizate (o parte din ele au disparut pana astazi), iar o parte din ele au fost sediul unei academii militare, care l-a avut ca elev pe Schiller. Mai tarziu ducele si-a indreptat atentia spre alte proiecte, iar castelul singuratic a cazut in uitare. In timpul celor doua razboaie mondiale dependintele sale au fost utilizate ca spital, ceea ce l-a salvat de bombardamentele aliatilor. Complexul a fost renovat intre 1972 si 1983 de guvernul landului.

Palatul este construit in stil baroc, cu decoratiuni in stil neoclasic si rococo. O eleganta scara dubla conduce spre domul din partea centrala a palatului, unde se afla sala alba, folosita ca salon de bal. Palatul are doar 10 sali, fiecare cu personalitatea ei. Podelele sunt impodobite cu insertii din lemn, iar peretii cu oglinzi sau marmura. Dormitorul se pare ca nu era folosit prea des, pentru ca ducele prefera o camera mai simpla dintr-una din cladirile alaturate. In spatele semineului se afla un tunel secret, folosit de slujitori ca sa intretina focul in timpul noptii, fara sa-l deranjeze pe suveran. Patul pare micut, dar e doar o iluzie optica (ghidul zice ca are mai mult de 2 metri lungime). Si daca tot veni vorba de dormitor, se spune ca ducele ar fi avut, pe langa cei 11 copii recunoscuti (din care doar unul cu sotia), inca vreo 200 de copii nelegitimi, chestie care ma face sa ma intreb cand mai avea timp sa conduca tara, ca pare sa fi fost un tip foarte… ocupat. De altfel palatul e legat de resedinta regala de la Ludwigsburg de o strada lunga de 13 kilometri, care se vede perfect de la castel, asa ca nimeni nu putea veni neanuntat ca sa-l surprinda pe duce.

Castelul Solitude

o mica parte ramasa din gradina castelului

Castelul Solitude

de acolo am venit pe jos…

Sala de muzica

Sala de muzica

Sala de consiliu

Sala alba

Sala alba

Sala alba

Sala alba

Anticamera

Sala de marmura

Sala palmierilor

Dormitorul ducelui

Dormitorul ducelui

Biblioteca

Sala de marmura

Castelul Solitude

Castelul Solitude

PS: felicitari celor care au observat cele 3 masini parcate pe acoperisul blocului din a doua poza 😀

Din aceeasi serie:
Primavara la Stuttgart
Sfaturi de calatorie
Solitude Schloss – castelul singuratic
Muzeul Mercedes
Reutlingen
Cascada Rinului de la Schafhausen
Zurich
Calatorie in timp
Castelul vechi
Muzeul Porsche
Districtul boabelor si funicularul 
O plimbare prin centru: Schlossplatz
O plimbare prin centru: Schillerplatz
Izvorul Dunarii
Rottweil
Tubingen
Castelul Hohenzollern
Castelul Ludwigsburg
Amintiri dintr-o primavara trecuta
Wilhelma – partea 1
Wilhelma – partea 2
Wilhelma – partea 3
Wilhelma – partea 4

Mai multe poze gasiti aici:

2011-03 Stuttgart

View 2011 Stuttgart in a larger map