A fost odată ca niciodată…

Apus pe Coasta de Azur

Am primit cu vreo 3 saptamani in urma de la Ioana invitatia de a scrie despre prima calatorie in afara Romaniei. Ma gandeam de mult sa scriu cateva randuri pe tema asta, dar lipsa fotografiilor si a inspiratiei m-au impiedicat. Dar cum o asemenea invitatie nu se refuza, m-am asezat cu un ceai cald in fata si-am inceput sa-mi scormonesc amintirile.

Prima plimbare in afara granitelor a fost cu mult timp in urma, mai exact in 1998. Tocmai terminasem clasa a 9-a, obtinusem niste rezultate bunicele la o olimpiada nationala, si am primit ca premiu o excursie prin Europa. Am depus pasaportul proaspat obtinut la agentia care organiza excursia, ca sa obtina pentru tot grupul viza Shengen. Bineinteles ca era foarte tarziu, asa ca pentru a grabi un pic formalitatile de la ambasada, am primit cu totii cadou de la organizatori cate un bilet la campionatul mondial de fotbal, la meciul Romaniei cu Tunisia.

Dupa alte cateva zile ma prezentam cu bagajele in fata aeroportului Otopeni. Ghidul ne-a luat in primire pe toti, parintii au dat cu subsemnatul ca-s de acord sa lase odorul sa plece in tarile calde, iar noi ne-am asezat cuminti sa asteptam avionul care avea sa ne duca la Paris. Am plecat cu o intarziere de vreo 2 ore, si zborul a decurs fara peripetii pana am ajuns deasupra Frantei, niste norisori pufosi pluteau pe aripile vantului. Dar ce vant… avionul se scutura si scartaia din toate incheieturile, iar noi deja aveam in minte scenarii cu prabusiri. Cand m-am vazut iar cu picioarele pe teren solid imi venea sa ma asez in genunchi si sa sarut pamantul. Vamesii de la Beauvais ne-au pus pe toti sa aratam biletele la meci, ca asa scria pe viza noastra, ca venim sa vedem cupa mondiala. Dupa inca vreo ora de asteptare din cauza unor bagaje pierdute ne-am inbarcat cu totii in autocarul care urma sa ne plimbe prin Europa pentru urmatoarele 10 zile.

Dupa prima traversare a granitei si primul zbor cu avionul am mai avut parte de o premiera: primul drum pe autostrada, semn ca am ajuns intr-o tara civilizata. Autocarul ne-a dus la un hotel Formula 1, unde ne-am lasat bagajele. Tot atunci am avut si primul soc tehnologic: camerele nu aveau cheie, ci coduri numerice, iar la toalete se curatau singure cand inchideai usa. Hmmm… ce minune o mai fi si asta? In Paris am mai vazut o gramada de lucruri de care nu prea aveam parte acasa: telefoane mobile, reclame luminoase, un metrou care iese la suprafara, si alte asemenea “ciudatenii” .

In Paris am vizitat gradinile Tuilleries, apoi la catedrala Notre Dame, care m-a impresionat foarte mult, poate si pentru ca nu mai vazusem niciodata o biserica atat de mare. Am facut o plimbare pe Champs Elysees (aglomeratie mare, mon cher), am admirat obeliscul din Place Concorde, si am ajuns in sfarsit si la  la Turnul Eiffel, unde mi-am testat indemanarea de fotograf pe niste imagini de noapte (care bineinteles ca n-au iesit. Apropo de asta, pe atunci nici nu se auzise de camere digitale, asa ca intr-o excursie de 10 zile am facut vreo 60 de poze, si la intoarcerea acasa, tehnicianul de la atelierul foto mi-a zis ca filmul e putin voalat, dar a reusit totusi sa recupereze cateva cadre (cam jumatate erau decente). Imi amintesc si acum imaginea pe care am vazut-o de la picioarele turnului, de parca ar fi fost ieri. De fapt, in momentul ala am realizat pentru prima data ca sunt foarte, foarte departe de casa. Seara s-a incheiat cu o plimbare pe malul Senei, surprinzator de aglomerat tinand cont ca era trecut bine de miezul noptii.

In ziua urmatoare am mers Luvru, iar ghidul ne-a alergat cateva ore prin muzeu. Imi amintesc cateva obiecte din expozitia egipteana, niste statui din Mesopotamia, si apartamentele lui Napoleon III. Dupa ce ne-am culturalizat suficient, am pornit spre proaspat inauguratul Stade de France, unde am urmarit meciul Romaniei impotriva Tunisiei, care a fost cam dezamagitor, pentru ca ai nostri au reusit doar un egal chinuit (am fost convins pana in ultimele minute ca luam bataie), dupa ce reusisera sa invinga Columbia si Anglia.

Paris, Arcul de Triumf al Caruselului

Paris, Arcul de Triumf al Caruselului

Venus din Milo, la Luvru

curtea palatului Luvru

A treia zi ne-a gasit in drum spre valea Loirei. Am trecut pe langa castelul Amboise, dar n-am oprit (dezamagire maxima), dar ne-au dus la Chambord, cel mai mare castel din zona. Mi s-a parut foarte interesant, dar asta numai pana am ajuns la Chenonceaux, care este cu adevarat extraordinar. Gradinile superbe si castelul constuit deasupra raului au ramas una din cele mai frumoase amintiri din acea excursie.

Castelul Chambord

Gradinile de la Chenonceau

Gradinile de la Chenonceau

Noaptea urmatoare am petrecut-o in autocar, in drum spre Spania. Din cauza unei erori de organizare n-am mai vizitat Andorra (prea tarziu, drum prin munti, etc, etc), si ne-am trezit dimineata la intrarea in Barcelona. Am vazut stadionul din autocar (nu stiu de ce trebuia sa vedem toate stadioanele), apoi am ajuns la un punct de belvedere deasupra portului, in care erau acostate si cateva nave de croaziera. Dimineata am petrecut-o pe plaja din Costa Brava (care mi se pare ca seamana putin cu Balcic, din cauza stancilor de la marginea orasului). La pranz ne-am retras pentru siesta, dupa bunul obicei al spaniolilor, ca oricum nu prea se putea face altceva pe caldura aia, iar seara am iesit la o plimbare pe plaja, care s-a intins pana tarziu in noapte.

Dupa un mic dejun consistent, cum n-am mai vazut de atunci incoace, o (mica) parte din noi am plecat impreuna cu ghidul la o plimbare cu o barcuta cu fundul de sticla spre insulele din apropiere, ocazie cu care am vazut niste pesteri, si o multime de pestisori colorati.

La Barcelona, o plimbare pe strazile din centru m-a lamurit in legatura cu stilul Gaudi, pentru ca in final sa ajungem si la Sagrada Familia, celebra catedrala a Barcelonei, neterminata nici pana in ziua de azi. Spaniolii urmareau meciul Romaniei cu Croatia, de altfel ultimul meci jucat de echipa noastra la un campionat mondial. Dupa ce-am asteptat aproape o ora colegii de excursie rataciti prin mall (de-asta iubesc atat de mult excursiile cu grupul) am continuat spre Coasta de azur. 

Barcelona

Barcelona

Catedrala Sagrada Familia, Barcelona

Muzeul Dali, Figueres

Am facut poze la jandarmeria din Saint Tropez, si ne-am plimbat pe strazile din Nisa si Cannes. Momentul culminant a fost la Monte Carlo, un oras care socheaza prin luxul etalat peste tot (pe strazilor lor am vazut Ferrari cam in acelasi numar in care gaseam la noi Dacia). Am vrut sa-mi incerc norocul la cazino, impreuna cu doi prieteni, dar nu ne-au lasat sa intram pe motiv ca eram minori. Necazul a fost cu atat mai mare cand am aflat ca altii s-au strecurat si au castigat vreo 20 de dolari la “pacanele”.

Saint Tropez

Saint Tropez

Coasta de Azur

Coasta de Azur

Statuia Ioanei d’Arc, Cannes

Mi-a placut la nebunie vama dintre Franta si Italia: la mijlocul unui tunel lung era un panou frumos luminat, pe care scria mare: “Welcome to Italy”. Am ajuns la Milano, unde am vizitat teatrul Scala si Domul, apoi am mers la Verona, unde am ramas peste noapte. Imi amintesc niste focuri de artificii organizate de comunitatea americana, cu ocazia zilei de 4 iulie. La micul dejun am incercat o cafea italiana, cea mai tare cafea pe care am baut-o vreodata. Am facut o mica plimbare prin centrul vechi al Veronei, si am vizitat casa Julietei. Fetele au facut poze la balcon, iar baietii cu statuia Julietei, care era cam lustruita pe ici pe colo (ahm… intelegeti voi).

Am avut parte si de o oprire de cateva ore la Venetia. Am mers cu vaporasul pana la piata San Marco unde am vizitat basilica si palatul dogilor. Doua ore am avut program de voie, asa ca m-am plimbat pe strazile inguste ale orasului, pe langa canale, si m-am uitat spre orizont dupa navele imense de croaziera care plecau. Am incercat sa negociem cu un gondolier, dar pretul de 100 de dolari pe care nu l-a propus depasea cu mult bugetul ramas. La sugestia ghidului ne-am intors cativa kilometri pana la Padova ca sa vizitam basilica San Antonio, apoi ne-am imbarcat in autocar pentru drumul spre casa.

Verona

Statuia Julietei, Verona

Venetia

Basilica San Marco, Venetia

Peste noapte ne-am trezit de mai multe ori ca sa zambim frumos vamesilor italieni, sloveni, croati si sarbi. Soferii s-au ratacit in Belgrad, oras celebru pentru lipsa indicatoarelor, dar au nimerit drumul cu ajutorul unui localnic intarziat, pe care l-am transportat in timp record pana la servici. Drumul prin Romania a durat o zi intreaga, dar am avut ocazia sa vad si cazanele Dunarii.

Cam asta a fost povestea mea: un tur (dez)organizat al Europei, inceput cu avionul si terminat cu autocarul, alaturi de o multime de necunoscuti pe care nu i-am mai vazut niciodata de atunci. Am vizitat multe tari, mereu pe fuga, mereu in intarziere, si cu o multime de lucruri lasate pe o “alta data” iluzorie. Am ramas cu primele piese din colectia mea de vederi, cateva fotografii, si gustul pentru calatorii, care sper sa ma tina mult timp de acum incolo. Cine stie, poate reusesc sa-l prind din urma pe Imperator

Si daca tot e o leapsa, sa vedem cui o dam mai departe… Asteptam impresii de la Traveling Hawk, Alexandra, Cristina&Cristin, Liliana, Travelbadgers, si de la oricine altcineva simte ca are inspiratie si vrea sa ne povesteasca.

Au mai scris despre prima lor calatorie in strainatate Ioana, Travel Girls, Iulian, Mara, Andrei, Dia, Imperator, Alicee

17 comentarii la A fost odată ca niciodată…

  • Traveling Hawk  spune:

    Cu ocazia asta am constatat, Apollo, ca trebuie sa fii cam de varsta fiicei mele, care are insa un frate cu 12 ani mai mare ca ea:)

    Deci, prima mea calatorie in strainatate a avut loc nu prea mai stiu exact in ce an, sa fii fost 1971/72 si a fost o calatorie facuta singura, cu trenul, la Budapesta si la Praga, cu cazare la particulari (adrese primite de la colegi sau cunostinte). Nu am poze de atunci, doar diapozitive, asa ca nu am ce sa va arat(: Oricum, calatoria aceea facuta singura si umblatul prin cele doua capitale cu harta in mana (de la Praga am fost si la castelul de la Konopiste si la cel de la Karlstejn)au conturat ceea ce au devenit calatoriile mele solitare sau in doi, cu sotul meu, de mai tarziu, dar organizate de mine, nu prin agentii de turism.

  • Apollo  spune:

    E nevoie de ceva curaj ca sa pleci singur la un asemenea drum, mai ales pe vremea aia. Sincer sa fiu, nu stiu daca m-as incumeta. Multumim ca ti-ai impartasit amintirile cu noi.

    PS Si eu si Laura avem 28 de anisori, intr-adevar, cred ca suntem pe aproape 🙂

    PS2: si diapozitivele se pot scana

  • Iulian Sirbu  spune:

    Ai scris atunci pe moment despre calatoria aceasta sau ti-ai adus aminte acum? Pentru ca daca ti-ai adus aminte acum, ai o memorie de invidiat! Eu uit destul de repede ce si cum am facut prin calatorii!

    Ce se mai purtau tururile astea organizate intr-un timp! 🙂

    P.S. Si noi avem metrou care iese la suprafata in Ro 🙂

  • Apollo  spune:

    Nu mi-am notat nimic in timpul excursiei, am scris din amintiri, si uitandu-ma pe poze. In legatura cu tururile organizate, parerea mea e ca vezi o multime de lucruri, dar nu prea apuci sa te bucuri cu adevarat de ceea ce vezi. De asta preferam sa ne organizam singuri calatoriile.

    Am aflat si eu intre timp ca si la noi iese metroul la suprafata (atunci nu stiam), dar n-am ajuns niciodata pe acolo.

  • Ioana  spune:

    Hei! A meritat asteptarea!
    In mod surprinzator, experientele noastre se aseamana. 🙂 Si impresiile, mai ales alea de final.
    Si acum intrebari: ai pus mana pe sanul Julietei? 😛
    Cum ti s-a parut Basilica San Antonio din Padova?

    Si…cum ramane cu Laura? 🙂

  • alicee  spune:

    Vad ca ai o gramada de amintiri, atat in suflet cat si pe hartie. Chiar daca excursia a fost pe fuga, tot ai apucat sa iti faci o impresie despre fiecare loc in parte :). Pe vremea aia multi nu aveau nici sansa asta.
    Acum poti sa le revezi pe toate pe indelete, dar sunt sigura ca ceva legaturi sentimentale tot au ramas.

  • Dudian  spune:

    Cred ca o sa scriu si eu de prima mea iesire…Grecia 1995, aveam 11 ani. Mi-ai facut pofta. Oricum, am ras de mustata ta de flacau, sper ca nu te superi pe mine, toti am avut:). F tare articolul.

  • Traveling Hawk  spune:

    Da, pe aproape, Apollo – 29 🙂

    Am incercat sa le scanez dar ies mai urat decat pozele scanate. Apoi, din pacate, multe din ele si-au pierdut calitatea, incep sa dispara culorile.

  • Apollo  spune:

    @Ioana: asa e, povestile noastre seamana putin.
    N-am pus mana pe sanul Julietei, aveam 15 ani si eram mai rusinos asa… 😀
    Despre basilica San Antonio nu-mi amintesc atat de mult pe cat mi-as dori. Stiu ca mi-a placut la momentul respectiv, si-mi amintesc niste picturi interesante, dar cam atat. A trecut mult de atunci, si nici n-am multe poze ca sa-mi “stimuleze” memoria.

    Cu Laura… o las pe ea sa raspunda 🙂

  • Apollo  spune:

    @Alicee: ai dreptate, am fost norocos 🙂
    Anul asta m-am intors la Paris, si am revazut cu placere multe locuri pe care mi le aminteam de atunci.

    @Dudian: Multumesc. Abia astept sa citesc povestea ta. Nu ma supar, si eu am ras cand am gasit pozele 🙂

    @Traveling Hawk: filmele nu se scaneaza cu un scanner normal, ci cu unul special pentru film, am experimentat zilele trecute cu asa ceva. Pentru culori nu stiu daca se poate face mare lucru. Pana la urma, tot digital e mai bine.

  • Traveling Hawk  spune:

    Multumesc pentru informatie, Apollo, nu stiam. Macar nu ma mai chinui. Sigur ca digitalul e mai avantajos dar si aici mai dispar din pixeli cu timpul, se pare…

  • Noemi  spune:

    Prima ta excursie în afara ţării îmi aminteşte de prima mea excursie, tot la sfârşitul clasei a noua, prin 1999. Şi eu am fost izbită de diferenţa de tehnologie şi de civilizaţie dintre România şi restul Europei la momantul respectiv. Îmi plac şi pozele, cum sunt încadrate mai ales, având în vedere că pe vremea aia aveai la dispoziţie un număr limitat de poze de făcut.

  • Apollo  spune:

    Pana la urman suntem norocosi pentru ca am avut sansa asta atunci. Multumesc pentru aprecieri.

  • Anonymous  spune:

    Buna, am nimerit din intamplare pe blogul tau, cautand o informatie oarecare…fara importanta. Si m-a prins…
    Dar as avea o remarca de facut: muzeul Dali nu este la Barcelona, ci la Figueras (cam la 140km de Barcelona, spre frontiera cu Franta).
    In orice caz, interesant blog; de o ora tot citesc si nu pot sa ma dezlipesc de ecran! Bravo tie!

    • Bogdan Onose  spune:

      Multumesc, te mai asteptam pe la noi.
      Am corectat eroarea, a fost o scapare 🙂

  • Ioana  spune:

    Intotdeauna m-a fascinat Europa. Franta este una din destinatiile mele in acest sfarsit de an. Multumita blogului tau ma simt mai putin “ratacita”. Mi-am luat biletul foarte ieftin, am economisit suficient pentru a putea cumpara mai multe suveniruri la intoarcere:)

Lăsați un răspuns

Puteți folosi tag-uri si atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>