Țara Hațegului: Sarmizegetusa Regia

Sanctuarul mare circular, Sarmizegetusa Regia

13 iunie 2010

Sarmizegetusa este un nume pe care-l stim cu totii din cartile de istorie: cetatea lui Decebal. Ironia soartei a facut insa ca o a doua cetate, intemeiata de romani in apropierea capitalei distruse a Daciei, sa poarte acelasi nume. Mare parte dintre cei care ajung in Tara Hategului la Colonia Ulpia Traiana Augusta Dacica (botezata mai tarziu Sarmizegetusa) cred ca au ajuns la capatul drumului. In realitate drumul abia acolo incepe. Ferita de ochii strainilor de paduri seculare de fagi, uitata de oameni, ignorata de arheologi, devastata de jefuitorii de comori, la poalele muntilor Godeanu se afla Sarmizegetusa Regia: adevarata cetate a regilor daci.

Am plecat asadar de la Castelul Corvinilor in cautarea Sarmizegetusei. Teoretic ar fi trebuit s-o luam spre Deva si apoi spre Orastie, dar era cam mult de ocolit. Am descoperit pe harta un drum mai scurt, si am pornit sa-l cautam ghidati de GPS. Dar asa cum se intampla de cele mai multe ori, era prea frumos ca sa fie adevarat. Am ajuns in Calan, dar aici nu era nici urma de drumul spre Orastioara pe care-l cautam, asa ca ne-am dus in centrul orasului sa intrebam. Ne-a indrumat cineva si am plecat, crezand ca am inteles. Eroare… Dupa cativa kilometri fara indicatoare ne-am pierdut iar. Am intrebat in sat, dar degeaba. Hai inapoi in Calan, poate ne lamurim. In sfarsit am gasit un taximetrist care stia ce cautam si ne-a dat indicatii foarte precise. Entuziasmati ca drumul era proaspat asfaltat am incercat sa mai recuperam din timpul pierdut, dar bucuria n-a dura mult pentru ca am dat iar peste o bucata neasfaltata. Am trecut de Costesti, unde sunt alte doua cetati dacice, dar nu ne-am oprit aici. De la Costesti pana la Gradistea de Munte sunt vreo 10 km de drum neasfaltat, dar practicabil cu viteza redusa. Gradistea de Munte nu prea arata a sat. Din loc in loc se vede pe marginea drumului cate o casa izolata… si asta-i tot. Numai ca cetatea nu e in aici… pana acolo mai sunt inca 10 km de drum forestier. Dupa vreo 8 km o panta mai inclinata si plina de gropi a facut echipa un un pod care nu mai era la nivelul drumului si ne-a convins ca e cazul sa continuam pe jos. Dupa inca vreo 20 de minute am ajuns la zidurile cetatii. In fata era o parcare exclusivista, destinata doar celor cu masini  de teren, ca restul lumii nu prea avea cum sa ajunga acolo pe 4 roti. Cetatea este inclusa pe lista patrimoniului mondial protejat de Unesco, insa nu exista casa de bilete, ghid, paznic, sau orice altceva ar putea sa ajute un vizitator sa inteleaga mai bine ce vede. Aici trebuie sa vii cu lectia invatata de acasa 🙂

Si acum un pic de istorie… Inceputul secolului 2 l-a gasit pe Traian ca imparat al unui Imperiu Roman saracit din cauza campaniilor militare, dar cu un vecin bogat si foarte incomod in persoana regelui dac Decebal. Sperand sa rezolve doua probleme dintr-o singura lovitura de sabie, Traian a trecut Dunarea in anul 101, incercand sa ocupe Dacia. Romanii au obtinut o serie de victorii, insa in cele din urma au incheiat un tratat de pace, care era favorabil mai degraba dacilor invinsi, care au primit de la imparatul Traian tehnica militara pentru a organiza apararea impotriva atacurilor popoarelor migratoare. Trei ani mai tarziu, podul de la Drobeta, construit de Apolodor din Damasc, era gata. Romanii au reluat ofensiva impotriva Daciei, si au distrus una cate una cetatile din munti care aparau capitala lui Decebal. In urma unui lung asediu, legiunile romane au cucerit Sarmizegetusa Regia, cu ajutorul unui tradator dac. Regele Decebal a preferat sa se sinucida decat sa cada in mainile dusmanilor. Legendele spun insa ca inaintea luptei decisive, Decebal a ascuns aurul dacilor in albia unui rau, schimband cursul apei, iar comoara nu a mai fost gasita niciodata. Dupa incheierea razboiului, romanii au fondat o noua capitala: Ulpia Traiana Sarmizegetusa.

Astazi pe varful Dealului Gradistei, muntele sfant pe care dacii il numeau Kogaionon au ramas numai ruine. Intre zidurile groase ale cetatii creste o padure deasa de fagi seculari, lucru care ma face sa cred ca acolo nu prea s-au facut cercetari arheologice. In schimb s-au gasit oameni mult mai intreprinzatori care au gasit niste bratari dacice din aur si au incercat sa le vanda ilegal in strainatate. Bratarile au fost recuperate cu bani grei de statul roman si se afla acum in tezaurul Muzeului de Istorie din Bucuresti. Pe terasele din afara fortificatiilor se aflau locuintele si atelierele mestesugarilor, insa cladirile erau construite din lemn si pamant, si nu au lasat urme. Dacii aveau conducte din piatra sau lut ars pentru circularea apei si sisteme de drenaj, dovada ca stramosii nostri se bucurau de un nivel de confort ridicat pentru acele vremuri.

poarta cetatii

drumul pavat

drumul pavat

Am iesit din cetate pe poarta opusa si am descoperit drumul pavat care lega fortificatia de zona sacra. Sarmizegetusa era un centru religios important. Pe platoul de dincolo de ziduri se afla mai multe sanctuare care amintesc de complexul megalitic de la Stonehenge, si erau folosite pentru calcule astronomice sau ca altare. Cele mai cunoscute sunt sanctuarul mare circular, care era folosit drept calendar, si “soarele de andezit“, a carui semnificatie nu este cunoscuta. Terasa e strabatuta de un izvor, care ne-a racorit si pe noi cu o gura de apa proaspata si rece. La intoarcere, cand am trecut din nou printre copacii din cetate am inteles de ce dacii se credeau nemuritori.

soarele de andezit

ruinele unui turn de observatie

zona sacra

sanctuarul mare circular

sanctuarul mic circular

zona sacra

Soarele de andezit

sanctuarul mare patrulater

o vila in stil “cetate dacica”

poarta de intrare in “Regatul Dacilor”

Am plecat de la Sarmizegetusa spre Bucuresti cand a inceput sa se lase seara. A durat putin peste o ora ca sa facem drumul inapoi pana la Costesti, cu tot cu o scurta oprire ca sa “recoltam” o feriga pentru gradina de acasa. Le-am ocolit pe cele mari, care dadeau senzatie de padure tropicala, si am ales una micuta :-). Dupa ce ne-am ratacit putin prin Orastie (nota mentala: daca indicatorul zice stanga si GPS-ul zice dreapta, nu ma mai iau dupa GPS) am luat-o spre Sebes. Am facut o halta de 10 minute in Sibiu pentru un kurtos, si am continuat pe valea Oltului. Laura era foarte obosita si nu se simtea prea bine, dar am reusit s-o conving sa se culce pe bancheta din spate abia pe la intrarea in Valcea. Deja era destul de tarziu , iar eu incercam sa merg usor ca sa n-o trezesc. La cativa kilometri dupa ce am intrat pe autostrada am simtit ca ma ia somnul asa ca am oprit intr-o parcare si am inceput sa dau ture in jurul masinii. Cu treaba asta n-am obtinut doar alungarea somnului, ci si o Laura foarte nelamurita. In sfarsit, pana am ajuns acasa s-a facut 3 dimineata, iar dupa numai 4 ore de somn ne trezeam iar ca sa mergem la servici… cred ca a fost cea mai somnoroasa zi din viata noastra 🙂

Din aceeasi serie:
Manastirea Horezu
Cetatile din Muntii Retezat
Cetatea si Manastirea Colt
Ulpia Traiana Sarmizegetusa
Biserica Densus
Castelul Corvinilor

Alte poze aici:

2010-06-11 – 2010-06-13 Tara Hategului

View 2010 Tara Hategului in a larger map

6 comentarii la Țara Hațegului: Sarmizegetusa Regia

  • Traveling Hawk  spune:

    Minunat! N-am ajuns mai departe de cetatea de la Costesti, asa ca ma bucur de fotografiile si relatarea voastra!

  • Cristina DUMITRU  spune:

    Dar a meritat efortul, pe deplin! Foarte faina relatarea. Noi am fost acolo acum 4 ani, dupa o calatorie aproape trasa la indigo: ratacirea drumului, abandonarea masinii…Cetatile Blidaru si Costesti merita o vizita, desi nu sunt la fel de impresionante.

  • Apollo  spune:

    Majoritatea oamenilor se opresc la Costesi. E nevoie de multa vointa ca sa mergi mai departe, drumul e lung si prost, si consuma foarte mult timp, dar intr-adevar, merita efortul.
    Cetatile de la Costesti le-am lasat pentru alta data, cand vom avea mai mult timp.

  • Traveling Hawk  spune:

    si uneori…putinta, Apollo.

  • deea  spune:

    super… am fost la sarmisegetusa regia cu toate ca o scosesem de pe lista noastra. am plecat de acasa cu gandul sa mergem, dar cand am auzit ca rui masina in doua pe drum ne-am razgandit. noroc cu bucatarul unui complex turistic din simeria veche care ne-a facut sa ne razgandim. drumul e prost, pietruit, nu mergi cu mai mult de a doua, dureaza foarte mult, dar merita. ultimii 4 km i-am facut pe jos si a meritat fiecare pas facut.

    • Bogdan  spune:

      Ma bucur ca ti-a placut. Am inteles ca acum e cineva care vinde bilete si se ocupa de cetate.

Lăsați un răspuns

Puteți folosi tag-uri si atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>