Croația – episodul 6: Pula și insula Krk

2-3 septembrie 2010

Dupa micul dejun am profitat de cateva minute de relaxare (si de faptul ca in restaurant aveam semnal la conexiunea internet, spre deosebire de camera noastra) ca sa ne rezervam cazare pentru seara urmatoare, pe insula Krk. Apoi am pornit spre Pula. Traficul extrem de aglomerat ne-a pus ceva probleme, in incercarea de a gasi un loc unde sa parcam masina regulamentar, ca nu voiam sa ne trezim pietoni la 2000 de kilometri de casa. Am sfarsit, am gasit un loc in apropierea portului, si am plecat sa exploram orasul. Pula a fost fondata de triburile ilire, si a fost cucerita de romani acum 2200 de ani. In centrul orasului a rezistat pana azi amfiteatrul roman, fratele mai mic al Colloseum-ului din Roma. Cand spun “a rezistat” nu ma refer doar la trecerea anilor, ci si la mana omului: au existat mai multe tentative (abandonate) de a demonta arena pentru a o transporta in Italia (intai venetienii, in secolul 14, apoi fascistii). O mica parte din fatada era acoperita din cauza unor lucrari de reconditionare. Cladirea este intr-o stare surprinzator de buna (nu s-a prabusit nici un perete), si nu si-a pierdut inca destinatia originala: e folosita in continuare pentru spectacole, ce-i drept, cu o tematica usor diferita de cea abordata de romani: gladiatorii si leii sunt azi doar o amintire, in schimb aici se desfasoara in fiecare an festivaulul de film de la Pula, si sunt organizate regulat concerte. La subsol se afla un mic muzeu unde sunt expuse obiecte descoperite in amfiteatru, alaturi de reconstituiri ale tehnologiilor folosite de romani. 

Parasind amfiteatrul am incercat sa gasim drumul spre centru, lucru un pic mai complicat decat pare la prima vedere. Am gasit pana la urma muzeul de arheologie, care are in spate un teatru antic. De aici am reusit sa ne orientam si ne-am indreptat spre arcul de triumf al lui Sergius, care celebreaza o familie locala influenta. Langa monument exista o terasa la care poti sta la aceeasi masa cu James Joyce (ma rog, cu statuia lui) – un celebru scriitor irlandez care a locuit aici o vreme. Am trecut pe sub arc si ne-am continuat plimbarea spre centrul istoric al orasului. Pe locul unde acum 2000 de ani se afla forumul roman se afla acum o piata publica, in mijlocul careia se afla primaria, ridicata in secolul 13 in jurul templului Dianei. A ramas intact doar templul lui Augustus. De aici am urmat stradutele spre varful dealului, unde se afla un fort venetian in forma de stea, care adaposteste astazi muzeul de istorie al Istriei. Din pacate timpul nu ne-a permis sa-l vizitam, asa ca ne-am indreptat spre locul unde lasasem masina si am plecat mai departe, spre Rijeka.

Soseaua urmeaza indeaproape coasta Marii Adriatice. Ne-am oprit de mai multe ori ca sa admiram insulele si sa facem poze. Am facut o pauza mai mare la Lovran. In parcare era un grup mare de motociclisti (si motocicliste) de natie germana, aflati cu  totii in floarea varstei… a treia. Nu am obiceiul sa ma amuz pe seama oamenilor, dar imaginea era foarte neobisnuita. Statiunile din aceasta zona sunt legate intre ele printr-o alee foarte frumoasa, construita chiar pe malul marii, care poarta un nume de inspiratie italiana: Lungomare. Am profitat de ocazie ca sa nedezmortim putin si am facut o plimbare de cativa kilometri spre Opatija, pe malul marii. Ne-am intors prin centrul statiuni, admirand arhitectura cladirilor vechi (in majoritate hoteluri), construite pe vremea cand Croatia era sub stapanirea Impreriului Austro-Ungar.

Am ajuns in cele din urma si la Rijeka, un oras foarte mare cocotat pe pantele unui deal abrupt. Voiam sa ajungem sa vedem cetatea Trsat, de pe varful dealului. Ghidul pe care-l aveam zicea sa urcam niste scari din spatele unui hotel, sau sa ne apropiem cu masina. Cum ora era deja destul de tarzie, am zis sa mergem cu masina. Ei bine… asta a fost cea mai trista decizie din viata mea, desi recordul avea sa fie depasit peste numai 2 zile :-).  Ghidul nu avea harta orasului, GPS-ul nu stia de cetatea noastra, asa ca am incercat sa urmam regula bunului simt: daca cetatea e pe deal, s-o luam in sus. Primul drum pe care l-am incercat ducea la autostrada, asa ca ne-am intors. Al doilea si al treilea se infundau. Ne-am invartit vreo ora, pentru ca fiecare incercare gresita ne aducea inapoi in centru, pe niste strazi cu sens unic. In final am pus GPS-ul ca caute varful dealului, si ne-am luat dupa el. Am ajuns sus, pe niste stradute atat de stramte ca ar fi dat claustrofobie si unei cartite, si in acelasi timp, cu inclinatie foarte mare. Partea cea mai dureroasa e ca desi se circula din ambele sensuri, doua masini nu aveau loc una pe langa alta decat in anumite locuri, vizibilitatea era foarte mica din cauza curbelor foarte stranse, iar localnicii mergeau cu viteza extrem de mare. A fost prima data cand am avut cu adevarat emotii  (nu atat din cauza drumului, cat din cauza vitezomanilor), de cand am terminat scoala de soferi (si au trecut 4 ani si peste peste 100.000 de kilometri de atunci…). Din sus am descoperit o priveliste frumoasa asupra cetatii… care insa era pe dealul alaturat. Cum deja se lasase seara, am abandonat cautarea si am plecat spre insula Krk, cea mai mare insula din Marea Adriatica, si una din putinele pe care se poate ajunge pe un pod.

Pe insula am primit primele indicii ca GPS-ul se poate insela, pentru ca ne trimitea pe niste drumuri neasfaltate. Nu l-am ascultat si am ajuns pana la urmal la Baška, unde am dormit in acea noapte la o pensiune.  Proprietarii nu intelegeau engleza, dar din fericire stiau italiana, asa ca ne-am inteles cat de cat.

Dimineata ne-am trezit si ne-am uitat pe fereastra. Ziua se anunta senina si calduroasa, asa ca ne-am facut frumusel bagajele si ne-am dus la plaja. Se zice ca plaja de la Baska ar fi cea mai buna de pe tot litoralul croat. Apa nu e foarte adanca, in schimb e foarte limpede, si populata de o multime de pestisori care se invarteau fara nici un stres printre oameni. Ca majoritatea plajelor Marii Adriatice, si aici nisipul lipseste cu desavarsire, ceea ce inseamna ca deplasarea fara incaltari era o adevarata proba de indemanare. Lipsa nisipului are insa si avantaje, de exemplu cand trece cineva pe langa tine nu-ti mai umple berea, inghetata sau cearceaful de nisip. Am stat pe plaja pana dupa-amiaza, cand am facut socoteala ca trebuie sa plecam, ca sa ajungem pana seara la Lacurile Plitvice. Mergand spre masina am gasit pe aleea de langa plaja un pescarus “domesticit”, pe care nu-l deranja sa fie mangaiat sau fotografiat.

Nu am pornit pe drumul pe care venisem, ci am ales altul, care trece prin orasul Krk, “capitala” insulei. Ne-am oprit si aici un pic ca sa exploram portul turistic si cetatea Frankopan, de pe zidurile caruia se deschide o panorama frumoasa a orasului si a golfului. Ne-am plimbat pe strazile orasului, apoi am plecat din nou la drum. Am ales sa evitam autostrada, care ne-ar fi dus inapoi spre Zagreb, si am urmat in schimb drumul de coasta, spre sud. Soarele apusese deja, cand GPS-ul ne-a anuntat ca trebuia sa facem stanga, pe un drum lateral care urca spre munti. Deja depasisem intersectia, asa ca ne-am intors si am inceput sa urcam. Soseaua este abrupta si trece prin vreo doua sate. Cand am trecut de ultima casa, bucuros ca am scapat de restrictii de viteza, apas acceleratia. In momentul acela, Laura intreaba: “esti sigur ca asta e drumul?”. Un minut mai tarziu lumina farurilor ne arata cum asfaltul se termina, facand loc unui minunat drum forestier. Nu stiu cum reuseste, dar am impresia ca Laura are puteri paranormale: asfaltul se vaporizeaza, drumurile isi schimba directia, podurile dispar… altfel nu-mi explic cum poate sa puna intrebarea asta ingrozitoare cu maxim 5 minute inainte sa ne ratacim. Bineinteles ca ne-am intors la drumul de coasta, si am cautat sa urmam numai soseaua principala in continuare. Din pacate asta ne-a cam incurcat socotelile, asa ca in loc sa ajungem la hotel pe la 9, cum planuisem, am ajuns aproape de ora 11, dupa un adevarat maraton prin Alpii Dinarici. Din fericire proprietarii pensiunii ne asteptau. Ne-am culcat imediat, pentru ca voiam ca dimineata sa mergem sa vizitam lacurile Plitvice.

– va urma –

Din aceeasi serie:

Partea 1: Tara celor 1000 de insule
Partea 2: Drumul spre Zagreb
Partea 3: Zagreb

Partea 4: Castelele din Zagorje
Partea 5: Istria

Partea 7: Lacurile Plitvice
Partea 8: Nin, Zadar, Sibenik

Partea 9: Trogir si Split

Partea 10: Dubrovnik

Partea 11: Spre casa prin Muntenegru si Serbia

Am adaugat poze aici:

2010-08-28 – 2010-09-12 Croatia: Istria si insula KrK

View Obiective Croatia 2010 in a larger map

6 comentarii la Croația – episodul 6: Pula și insula Krk

  • Traveling Hawk  spune:

    Frumoase pozele si interesanta povestirea. Noi nu am putut intra in amfiteatru fiindca se pregatea acolo un concert si era plin de muncitori. Am spionat doar prin gard ce se putea. Nu am fost nici pe insula Krk, asa ca ma bucur ca ne aratati cate ceva.

  • VertAnge  spune:

    Ce limpede era apa!

  • Apollo  spune:

    @VertAnge: Nici cand am fost in Grecia n-am vazut marea atat de limpede ca aici.

    @TravelingHawk: Multumim. Noi am ales Krk pentru ca e una din putinele pe care se poate ajunge cu masina, pentru ca din pacate n-aveam timp sa trecem cu bac-ul.

  • Dudian  spune:

    Ăsta da apus…în plus, spre deosebire de răsăriturile de la Costineşti, nici nu îngheţi toată noaptea:)

  • Apollo  spune:

    Da, avantajul de a avea marea la vest.

  • alicee  spune:

    Frumoasa excursia voastra prin Croatia. Cu rataciri, insa asta este condimentul vacantei 🙂

Lăsați un răspuns

Puteți folosi tag-uri si atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>