Arhiva lunară ianuarie 2011

Croația – episodul 7: Lacurile Plitvice

Lacurile Plitvice sunt locul pe care doream cel mai mult sa-l vedem in Croatia. De fapt, pozele de aici ne-au convins sa ne petrecem vacanta pe malul Marii Adriatice. Si nu doar pe noi… Este unul din cele mai aglomerate locuri din tara. Stiind asta, am incercat sa ne trezim devreme, ca sa ajungem la intrarea in parcul national inainte de sosirea autocarelor cu turisti. Atata doar ca dupa raliul pe care-l facusem cu o noapte inainte pe serpentinele din munti, nu ne-am putut trezi prea usor. In plus, ne-am hotarat sa mai ramanem aici o noapte, lucru care ne punea in fata unei noi probleme: trebuia sa gasim cazare in alta parte, pentru ca pensiunea la care am dormit era ocupata, iar faptul ca era sambata nu ne-a ajutat deloc. Pana la urma proprietara ne-a recomandat o alta pensiune mai retrasa. Tot de la ea am aflat ca in timpul razboiului de independenta a Croatiei, aici s-au dat lupte grele, tot parcul a fost minat, si mai multe sate au fost distruse. Dupa incheierea razboiului, parcul a fost unul din primele locuri care au fost curatate si refacute, pentru a reintra in circuitul turistic. Dupa ce ne-am inteles cu noua gazda, ne-am lasat bagajele si am pornit in sfarsit spre intrare.

Lacurile P...

Citește articolul

Croația – episodul 6: Pula și insula Krk

2-3 septembrie 2010

Dupa micul dejun am profitat de cateva minute de relaxare (si de faptul ca in restaurant aveam semnal la conexiunea internet, spre deosebire de camera noastra) ca sa ne rezervam cazare pentru seara urmatoare, pe insula Krk. Apoi am pornit spre Pula. Traficul extrem de aglomerat ne-a pus ceva probleme, in incercarea de a gasi un loc unde sa parcam masina regulamentar, ca nu voiam sa ne trezim pietoni la 2000 de kilometri de casa. Am sfarsit, am gasit un loc in apropierea portului, si am plecat sa exploram orasul. Pula a fost fondata de triburile ilire, si a fost cucerita de romani acum 2200 de ani. In centrul orasului a rezistat pana azi amfiteatrul roman, fratele mai mic al Colloseum-ului din Roma. Cand spun “a rezistat” nu ma refer doar la trecerea anilor, ci si la mana omului: au existat mai multe tentative (abandonate) de a demonta arena pentru a o transporta in Italia (intai venetienii, in secolul 14, apoi fascistii). O mica parte din fatada era acoperita din cauza unor lucrari de reconditionare. Cladirea este intr-o stare surprinzator de buna (nu s-a prabusit nici un perete), si nu si-a pierdut inca destinatia originala: e folosita in continuare pentru spectacole, ce-i drept, cu o tematica usor diferita de cea abordata de romani: gladiatorii si leii sunt azi doar o amintire, in schimb aici se desfasoara in fiecare an festivaulul de film de la Pula, si sunt organizate regulat concerte. La subsol se afla un mic muzeu unde sunt expuse obiecte descoperite in amfiteatru, alaturi de reconstituiri ale tehnologiilor folosite de romani. 

Citește articolul

O plimbare în Munții Ciucaș

 24-25 iulie 2010


Pe vremea cand eram studenti, nu aveam nevoie de un motive. Nu aveam nevoie de un motiv special ca sa mergem la munte sau ca sa iesim la o bere. Lucrurile astea se intamplau spontan, doar din placere. Anii au trecut, noi ne-am schimbat prioritatile. Unii dintre noi au plecat in tari mai calde, iar gasca nebuna de-altadata (vorba cantecului) s-a mai rarit. Totusi, din cand in cand fostii colegi se mai intorc pe acasa (unii in formula extinsa), si asta este un motiv bun ca sa ne adunam si sa ne amintim de vremea studentiei. Asadar am planificat o excursie la munte, nici prea grea, ca n-am iesit din casa de mult, dar nici prea usoara, ca sa nu zicem ca ne plimbam prin parc. Am ales muntii Ciucas, am facut rezervare la o pensiune din Cheia, si intr-o dimineata insorita de iulie 12 tineri voiosi se intalneau la Piata Victoriei. 

Citește articolul

Croația – episodul 5: Istria

1 septembrie 2010

Dimineata am luat un mic dejun consistent, apoi am pornit la drum spre Istria. Am ales autostrada care traverseaza muntii, ca sa ajungem mai rapid. Ca o paranteza, Alpii Dinarici nu sunt niste munti foarte inalti (altitudinea maxima in zona respectiva nu depaseste cu mult 1000 de metri), in schimb sunt foarte accidentati, cu pereti abrupti si lipsiti in mare parte de vegetatie. Daca bulgarii au ales sa-si decoreze soselele cu panouri fotorealiste care reprezinta politisti de la circulatie, croatii au ales fotografii cu ursi si lupi, asezate strategic dupa cate o movila. Prima impresie n-a fost foarte placuta, un moment am avut impresia ca dau cu masina peste Mos Martin 🙂

Citește articolul

Eclipsa de soare (2011)

Citește articolul