Stuttgart

13-19 septembrie 2009

Saptamana trecuta am fost la Stuttgart, trimis de firma, pentru un “transfer de cunostinte”. Adica pe scurt, colegii din Germania s-au decis sa nu mai dezvolte un pachet de programe, care va fi preluat de echipa din Romania. Asa ca duminica dimineata mi-am facut bagajul si am plecat la aeroport. Am schimbat un tramvai, un metrou si un autobuz, ca tara noastra mai are mult pana sa se intre in randul tarilor civilizate (un indiciu ar fi ca ajunge metroul la aeroport…). Am ajuns la Baneasa, mi-am luat la revedere de la Laura, de la parinti si de la sora mea (daca n-am fost plecat prea mult de acasa m-a condus toata familia :p) si m-am urcat in avion.

Am ajuns cam in 2 ore si ceva maruntis la Stuttgart.Pana aici toate bune si fumoase, numai ca am ajuns la vama, unde ma intampina 2 politiste blonde care se uita vreo 10-15 minute la buletinul meu din toate partile, dupa care urmeaza un sir de intrebari de genul: pasaport ai? (daca aveam nu veneam cu buletinul, nu…?), cat stai in Germania? (6 zile), de ce-ai venit? (business), ai bilet de intoarcere? (am, da-i electronic… adica o foaie de hartie pe care scrie ca duminica am avion inapoi), si in final bomba: permis de conducere ai? (nu e prima data cand sunt plecat din tara, dar de intrebarea asta nu m-am mai lovit pana acum; noroc ca nu-l lasasem acasa). Pana la urma se plictisesc de mine si ma lasa sa trec. Aviz amatorilor care vor sa mai plece in UE cu buletinul.

Dupa ce-mi recuperez bagajul ma indrept spre gura de metrou. Apropo de ce spuneam mai devreme, Stuttgart are o populatie de 600.000 de suflete (comparativ cu Bucurestiul mioritic, care numara in jur de 2 milioane), dar are metrou pana la aeroport, care e cam la 15 km de oras. Transportul e foarte scump, ca idee un abonament pe o saptamana pentru 2 zone e 23 de euro, pe o luna e 67 de euro, iar amenda in caz ca te prinde fara bilet e 500 de euro iar controlorii sunt foarte activi (pe mine m-au luat la intrebari de 2 ori in 6 zile). Pe de alta parte e foarte bine pus la punct. Sunt 9 linii de tren expres si 16 linii de metrou usor care se intersecteaza toate in centru, la gara. In fiecare statie scrie in cat timp vine urmatorul tren sau autobuz, si in ce directie (informatie mult mai utila decat minutele care au trecut de cand a plecat ultimul metrou). In plus niciodata nu intarzie (numai ca o data am pierdut trenul ca a venit cu vreo 3 minute mai devreme), si exista un site unde scrii de unde pleci si unde vrei sa ajungi, si iti da toate legaturile, orele, cat ai de asteptat etc. Una peste alta, deosebit de eficient.

Dupa vreo ora ajung la pensiunea unde facusem rezervare. Aici ma astepta un coleg venit cu o saptamana mai devreme, care imi da cheia camerei. Camera era curata, dar incredibil de mica (vreo 6 metri patrati dupa aprecierea mea), avea dus dar n-avea toaleta… Mi-am lasat bagajele si am plecat la masa cu colegii, la un retaurant grecesc din apropiere. Friptura cu cartofi, 10 euro (de altfel unicul fel de mancare, ca se apropia ora inchiderii – 8 seara). M-am intors la pensiune si am trecut la somnic.

Dimineata ma trezesc la 6, iau micul dejun (cam saracut dupa mine), dupa care plec la gara centrala ca sa-mi iau abonament. Utilizand ca punct de reper niste indieni dezorientati descopar singura casiera capabila sa vorbeasca limba lui Sheakespeare, imi iau abonamentul si plec la munca. Nimeresc destul de usor (colegii din Bucuresti mi-au desenat tot felul de scheme), fac cunostinta cu noii mei colegi si ne apucam de treaba. Impresia generala pe care mi-am format-o este ca germanii nu sunt un popor sociabil. M-a mirat ca de dimineata pana seara nu schimbau o vorba, nici cu mine, dar nici macar intre ei. Lucrau exact ca niste roboti. In fiecare zi veneau la munca, nu salutau, se asezau la calculator, la ora 11:30 fix se ridicau si plecau la masa, mancau in 15 minute si nu lasau in farfurie nici o picatura de sos. Dupa masa plecau la plimbare, mereu pe aceeasi ruta, traversau aleea in fix acelasi loc, la 12:30 fix erau inapoi la lucru. O alta chestie interesanta e ca la cantina lor mancarea e mai buna si mai ieftina decat in Bucuresti, insa nu accepta cash sau carduri la casa. Au niste cartele speciale care se pot incarca la un automat din hol. Bineinteles ca in primele 2 zile n-am reusit sa fac rost de o asemenea cartela, asa ca am fost nevoit sa primesc invitatia colegilor germani de a manca pe cartela lor, adaugand bineinteles ca trebuie sa le platesc consumatia… O plateam oricum, ca n-am venit acolo ca sa cersesc o farfurie de supa, dar mi s-a parut foarte nepoliticos. Seara am iesit in oras nu niste colegi din Bucuresti care nu erau prima data pe acolo si am facut o mica recunoastere prin centru. Pe scurt, multe magazine cu haine de toate felurile, de la elegante la sport, si cam atat. Am mancat la un restaurant un snitel cu cartofi prajiti si salata (16E) si o bere nefiltrata, care insa nu mi s-a parut atat de grozava.

Marti m-am trezit iar la ora 6. Pusesem ceasul la 7, dar diferenta de fus orar m-a facut sa ma trezesc prea devreme. Vremea a fost urata toata saptamana, n-am vazut soarele nici o secunda, a fost frig si a cam plouat. Standardele mele nu prea se potriveau cu cele nemtesti, colegii mei considerand ca e chiar o vreme frumoasa (se considera deosebit de frumos in cazul in care apare soarele pentru cateva minute). Am lucrat toata ziua (ce ar mai merita mentionat e ca in Germania se lucreaza doar 7 ore pe zi), apoi am plecat spre centru inarmat cu aparatul de fotografiat, cu gandul sa fac niste poze. Am inceput de la Gara Centrala, apoi Konigstrasse, Castelul Nou (care nu e vizitabil pe motiv ca mai multe ministere au sediul acolo, apropo, Germania e inca republica federala), Castelul Vechi (care e muzeu, dar are program doar de la 10 la 17, deci nu prea e compatibil cu programul cuiva care nu e in vacanta). Ca o curiozitate, curtea interioara a castelului ramane deschisa permanent, asa ca am reusit sa fac ceva poze. Am continuat cu Schillerplatz, apoi Stiftskirche, primaria, Charlotteplatz, Wilhemlpalais si Opera. Toate obiectivele sunt grupate pe o suprafata destul de mica, asa ca am putut sa ajung peste tot in cateva ore. Seara m-am plimbat putin prin parc, si am ajuns la planetariu (cica ar fi cel mai modern din Europa), insa n-am indraznit sa intru pentru ca toti cei de acolo erau imbracati foarte elegant, pareau mai degraba participanti la o receptie decat admiratori ai stelelor. Am vazut o multime de oameni alergand sau plimbandu-se cu bicicleta dupa lasarea serii, desi erau multe locuri in care eu personal nu ma simteam in mare siguranta cu aparatul de fotografiat la gat. In concluzie m-am retras la pensiune si m-am culcat.

Miercuri nu s-a intamplat nimic notabil. Mi-era cam somn, asa ca ca am plecat de la lucru direct acasa. Pensiunea n-are internet, dar am gasit o retea wireless in apropiere pe care am reusit s-o piratez cu succes, asa ca am stat vreo ora pe messenger, dupa care am trecut la somn.

Joi dimineata am incercat un drum nou spre firma, de data asta cu autobuzul si trenul expres. Am ajuns devreme, la 8 eram cam singur pe acolo. Am discutat cateva ore cu unul din colegi, care pe la 11 si jumatate imi zice ca se apropie ora mesei si ma intreaba daca merg cu ei. Raspund ca da, ca de obicei, si imi spune ca mai asteptam 2 minute ca un alt coleg are ceva de terminat. Eu ma apuc de butonat mai departe, si ma trezesc dupa vreo 10 minute singur in birou. Nemtii au sters-o englezeste, ca sa zic asa, in liniste perfecta. M-am ofticat foarte tare si nu m-am mai dus dupa ei. Dupa o ora se intoarce “trainerul” meu si isi cere scuze, ca “m-au uitat”… Sincer sa fiu imi vine greu sa cred chestia asta, dar ma rog, inghit si galusca asta. Si daca tot am stat nemancat, pe la 3 mi-am luat frumos bagajul si am plecat la Wilhelma. Wilhelma este o gradina zoo-botanica, unica in Europa atat prin combinatia de arhitectura veche si moderna, cat si prin combinatia de plante exotice si animale. Ce mi s-a parut interesant e ca pentru cele mai multe animale era recreat mediul natural, inclusiv cu plante rare specifice zonei. In sectiunea alpina nu erau garduri, ursii si caprioarele erau despartite prin niste transee foarte greu vizibile. Din pacate am reusit sa vizitez mai putin de jumatate, pentru ca pe la 6 deja multe animale erau inchise. Restul a ramas pentru data viitoare, poate prind o sambata, ca as avea ce face toata ziua. In orice caz, a meritat plimbarea.

Vineri am incheiat socotelile cu nemtii, am schimbat cateva vorbe cu seful lor, si pe la 4 am plecat. Am fost prin centru si am cumparat cate ceva de mancare si o amintire pentru cei de acasa, dupa care m-am intors la pensiune si mi-am facut bagajul. Toata operatiunea s-a terminat pe la 21:30. Aveam avion la 6 dimineata. M-am interesat de taxi pana la aeroport si am aflat ca ma costa undeva intre 80 si 90 de euro, asa ca m-am linistit repede si m-am hotarat sa ma duc de seara, cu ultimul metrou. Am pus telefonul sa sune cu gandul ca am cam o ora si jumatate de somn. Am adormit repede, dar m-am trezit speriat dupa vreo 10 minute ca mi-am dat seama ca am pus alarma la 11 dimineata, nu la 11 seara. Dupa asta n-am mai putut adormi deloc, mai ales ca peste drum de pensiune erau vreo 10 tineri care discutau cam zgomotos… se auzea in tot cartierul. Asadar la 11 imi iau bagajele si plec la metrou. Pe masura ce metroul se apropia de centru apareau tot mai multi tineri, care mai de care mai zgomotosi, cu cate o sticla de bautura in mana. Ca o paranteza, in Germania nu e interzis sa bei, nici pe strada, nici la munca. Iar astia beau nu gluma. In cele 20 de minute cat am facut pana la gara unii au avut timp sa se matoleasca atat de tare incat nu mai nimereau usa. La gara, cat am stat sa astept trenul spre aeroport am vazut o gramada de punkeri si gothic-rockeri, toti urland, si, bineinteles, cu sticla in mana. Nu ca as fi eu asa slab de inger, dar pe moment mi-a fost cam teama ca se vor lega de mine, ca era clar ca eram strain si probabil cu ceva bani la mine, judecand numai dupa troller. Si in Romania sunt rockeri, si la noi se duce lumea seara la un club, dar asa ceva n-am vazut niciodata. Una peste alta imi dadea impersia de anarhie totala. In sfarsit a venit si trenul, dotat cu zeci de cutii de bere aruncate pe jos si cu un miros de bautura de mi-a intors stomacul pe dos. Am ajuns si aeroport in cele din urma. Scarile rulante nu mergeau, asa ca m-am dus la lift. Aici situatia a fost tragica, pentru ca am impartit liftul cu vreo 6 nemti cam certati cu apa si sapunul, care emanau un miros de ma lua cu ameteala, si aia abia venau la aeroport ca si mine, nu erau pe drum de nu-stiu-cate zile. Mi-am gasit o banca libera si m-am apucat de citit. Era ora 12:30. Si am tot citit. Pe la 4 incep sa apara angajatii aeroportului, dau bagajul la check-in, si vamesul se ia de sticla de apa pe care o aveam si mi-o arunca. Ma rog, pot sa inteleg ca nu e voie cu lichide in bagajul de mana, dar la 10 metri dincolo de vama era un magazin cu racoritoare, de unde oricine isi putea lua o alta sticla. In concluzie motivul pentru care mi-a luat sticla (sigilata de altfel) imi scapa.

Ajung pe al 8 fara 10 la Berlin. La Stuttgart gagica de la check-in imi spusese ca nu trebuie sa-mi mut eu bagajul, numai ca aici troller-ul meu apare primul pe banda de bagaje, bineinteles cu manerul rupt. Il recuperez si ma duc din nou la check-in, unde dau de o gagica NFHH care imi tranteste actele si bombane ceva in germana pe un ton care semana mai mult a injuratura. In sfarsit apare cineva care imi lamureste misterul. Transferul bagajelor de la un avion la altul se face dupa urmatorul algoritm: toate bagajele se pun pe banda, se asteapta pana cand calatorii le ridica, iar ce ramane pe banda sunt pentru transfer, si sunt mutate la alte avioane. D’oh… Cum de am fost atat de dobitoc si nu mi-am dat seama? In sfarsit, imi pune pe geanta o eticheta cu transfer si imi da un bilet nou, asa ca acum ma duc la vama cu 2 boarding-pass-uri. Alt rand de explicatii, iar se iau vamesii de gentile mele, de data asta ca aveam multe electonice. Adica am scos laptop-ul, le-am zis ca am camera foto si au gasit… un mouse si incarcatorul de la laptop. In plus toata operatiunea de control e supravegheata de un politist dotat cu mitraliera, dar nu pe umar, ci in mana, cu degetul pe tragaci, si indreptata spre calatori. Ce pot sa zic, I love Germany… Am asteptat 3 ore avionul de Bucuresti, inconjurat de cateva zeci de arabi. Apropo, foarte multi arabi in Germania, si la Stutgart erau peste tot.
Ajung in final la Bucuresti, tot la Halta Baneasa. Avionul meu, si alte 4 in mai putin de 10 minute. E o singura banda pentru bagaje, nu se stie nici macar de la ce avion sunt, coada e ca la alimentara pe vremea lu’ Ceasca. Bine am revenit acasa.

Pozele aici

2009-09-13 – 2009-09-19 Stuttgart

2 comentarii la Stuttgart

  • Roma – ziua 1: intalnirea cu Orasul Etern  spune:

    […] la 7, iar la 8 si jumatate eram deja la Roma, dupa o calatorie fara peripetii. Dupa ce-am patit la Stuttgart si la Praga cu buletinul, deja ma pregatisem sufleteste pentru controlul de frontiera, si aveam la […]

  • Stuttgart reloaded  spune:

    […] A venit iarna si prilejurile pentru a face plimbari s-au cam rarit. Chiar si asa eu n-am reusit sa ajung “la zi” cu povestile, asa ca profit de cele cateva minute libere ca sa va povestesc episodul 2 din serialul Stuttgart. […]

Lăsați un răspuns

Puteți folosi tag-uri si atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>