O săptămâna în Maramureș și Bucovina

Pentru cei care n-au aflat inca, mi-am schimbat job-ul. 12 iunie 2009 a fost ultima zi de munca la fostul meu stapan de sclavi. Cum la jobul nou trebuia sa incep abia pe 22, m-am trezit somer o saptamana. Asa ca am luat-o pe Laura, am intins harta pe covor si dupa o serie lunga de discutii, ca nici noi nu eram foarte hotarati, am decis sa mergem in Maramures si Bucovina. Fostul meu sef meu a avut grija sa nu-mi lase timp sa planific excursia, asa ca ne-am trezit vineri seara ca n-avem bagajele facute, si nici nu stim exact care-i traseul. Ne-am culcat bombanind ceva despre plantatii.

Ziua 1: drumul spre Sighisoara

Dimineata am facut bagajele, am cumparat mancare, am studiat hartile si site-urile turistice, ne-am facut o idee despre traseu, am facut bagajul, dupa care ne-am uitat la ceas si am constatat ca era deja 4 dupa-amiaza. Dupa de-acum clasica intrebare “sa plecam, sa nu plecam?” am zis ca ca avem drum lung de mers si mai bine o luam la drum.

Am coborat toate bagajele la masina si am inceput sa le indesam in portbagajul Daciei Break imprumutate care avea sa ne plimbe in urmatoarele zile. Desi am avut un set de emotii cu ea, ca ne-a lasat releul de semnalizare fix inainte sa plecam, l-am inlocuit repede si am pornit spre Brasov, cu gandul sa dormim la Sighisoara. Am oprit sa alimentam la Petrom-ul de la Baneasa, unde am nimerit o pompa cu “jmekerie”. Tocmai cand ma miram cum intra 40 de litri de benzina in rezervorul ala care nu era gol ma trezesc ca incepe sa curga benzina din rezervor pe langa pompa, care abia atunci s-a oprit. Am pornit mai departe pe drumul binecunoscut spre Brasov. Pentru ca era cald, imi vine ideea nefericita sa dechid geamul, moment in care am inceput sa zic ceva de dulce referitor la pompa aia blestemata. In toata masina mirosea puternic a benzina. Opresc, ma uit la motor, adulmec toata masina, nu miroase de nicaieri. Plecam iar, deschid geamul, mirosul se intoarce. Iar miros motorul, o pun pe Laura sa-l tureze, nimic. In final ma prind ca era de la rezervor, plasat in portbagaj. Injur iar pompa, inchid geamul si din nou la drum, cu inima un pic stransa.

Prindem apusul aproape de Sighisoara, facem poze, apoi intram in oras sa cautam cazare. Imi amintesc de o pensiune curatica la care am stat cu vreo 2-3 ani in urma. Urcam in cetate, gasesc pensiunea (Pensiunea Lia), gazda ma intreaba mirata cum am dat de ei, ca si firma disparuse intre timp si n-o inlocuise, ii povestesc ca am mai fost, imi da un test de cunostinte (cate paturi avea camera in care am stat?), raspund corect si primesc o reducere de 10 lei din pretul camerei. Total 80 de lei. Mancam si ne culcam cu gandul la drumul care ne asteapta maine.

Ziua 2: Sighisoara, Baia Mare

Ne trezim pe la 9, dar cu lene maxima. Pana mancam si ne pregatim de plecare se face 11. Ducem bagajele la masina, strang un pic colierele de la furtunul de benzina de teama sa nu induram iar mirosul, verific antigelul, completez cu inca un kil. Pana termin eu operatiunea Laura isi aminteste ca am fost de mai multe ori la Sighisoara si n-am urcat un turn.

Abandoman masina si mergem la turn. Platim taxa (6 lei de persoana), vizitam muzeul. Ajungem in varful turnului, ne ingrozim de faptul ca balconul turnului e exterior si printre scandurelele cu aspect fragil care compun podeaua se vede pamantul aflat la cateva zeci de metri mai jos, facem poze, apoi ne indreptam spre masina so pornim la drum.

Ne intelegem mult mai bine cu masinuta care si-a lasat mirosurile la Sighisoara. Laura e impresionata de viteza exagerata cu care mergeam (70km/h) si ma atentioneaza sa merg mai incet. O “linistesc” si ne bucuram in continuare adrenalina oferita de o Dacie la viteze legale. Ne ratacim prin Targu Mures din cauza santierului unei noi catedrale (romanii n-au bani de paine si de intretinere, da’ fac catedrale…) care bloca toata strada. Nimerim intr-un final iesirea spre Bistrita, apoi ne continuam drumul fara peripetii pe traseul Beclean – Dej – Baia Mare. Laura se declara dezamagita de lipsa portilor traditionale maramuresene, o linistesc cu promisiunea ca vom vedea multe in Maramuresul istoric, si ne indreptam spre centru.

Gasim primul obiectiv de pe lista noastra, Turnul Stefan, unicul vestigiu ramas dintr-o biserica evanghelica distrusa. Amintirile mele de acum 12 ani despre Baia Mare nu se confirma. Turnul este renovat de curand, dar nu exista un program de vizitare, sau macar unul de curatenie. Toata zona din jurul turnului, cunoscuta de straini sub denumirea de Piata Cetatii, si de localnici ca locul unde-si duc cainii la plimbare este acoperita de o mizerie crunta, si e chiar in centrul orasului. Am admirat si catedrala catolica, construita la inceputul secolului 18, dupa care, alungati de miros ne-am indreptat spre Piata Libertatii, aflata cam la 150 de metri distanta, plina de terase de fite. Am facut poze cu porumbeii si am descoperit cel mai vechi edificiu civil din Baia Mare, o casa construita de Iancu de Hunedoara, aflata si ea in paragina. Am gasit apoi muzeul municipal. Si aici lipsea programul de vizitare, insa pe harta din fata muzeului am reusit sa identificam unicul turn ramas din fortificatiile medievale ale orasului. Dupa o plimbare scurta am gasit si micul bastion, folosit acum ca depozit de marfuri de cei care vand in piata.

Pe lista noastra mai era muzeul de mineralogie, unde se afla o colectie frumoasa de flori de mina, dar pentru ca se facuse tarziu am renuntat hotarand sa mergem la muzeul de geologie din Bucuresti la intoarcere. Baia Mare ne-a lasat un gust amar. Putin probabil sa ne mai intoarcem acolo vreodata.

Am plecat spre Baia Sprie, urmatorul oras de pe lista noastra, cu gandul sa cautam cazare acolo. Am gasit o pensiune frumoasa, cel putin de afara, dar din pacate era nunta, asa ca am plecat mai departe. Am gasit dupa multa alergatura un motel (Motel Cerna), chiar la iesirea spre Sighetul Marmatiei. Bat la usa, incuiat. Pe usa un numar de telefon. Cu intrebarea Laurei in gand (“chiar ai incredere in astia???”), dar convins ca undeva trebuie sa dormim, sun, imi raspunde o doamna, coboara, aflu pretul (90 de lei), vad camera, si cucerit de patul imens decid sa ramanem. Gazda ne promite pentru dimineata o harta cu obiectivele din imprejurimi. Decidem sa ne trezim la 8.

Ziua 3: Baia Sprie, Tara Lapusului

Constatam ca gazda nu a laudat paturile degeaba si parasim cu parere de rau asternutul pe la ora 10, dupa un somnic foarte dulce. Coboram, primim harta cu invitatia de a ne intoarce seara sa dormim tot acolo. Cumpar un kilogram de cirese, un alt releu de semnalizare, ca cel vechi dadea semne de moarte clinica (dupa ce-am dat banii pe cel nou, cel vechi si-a revenit ca prin farmec), si 3 kile de apa distilata, ca antigelul tot curgea, si pe timp de criza, am zis sa facem economie. Torn un kil de apa distilata in rezervorul de antigel si plecam nehotarati, dar pana la urma ajungem sa ne tinem de traseul gazdei. Inainte insa chinuim masina pe niste stradute care ar fi dat oricui claustrofobie, ca sa ajungem la Lacul Albastru.

Dupa ce intrebam in stanga si-n dreapta lasam masina intr-un loc mai larg si o luam pe jos, de-a dreptul peste deal (traseu marcat cu banda rosie). Ajungem cam in 20 de minute la lac. Prima impresie: micut, dar frumos. Totusi mai mult verde decat albastru, poate din cauza ploii. Lacul s-a format prin prabusirea unor galerii de mina si e foarte adanc. Culoarea se datoreaza compusilor chimici folositi la extragerea si prelucrearea minereului. Facem poze si dam sa coboram. Ne intalnim cu o gasca de rromi care se intorceau de la cules de fragi (cred) si care ne dau buna ziua, chestie care mi s-a parut bizara, dar pana la urma am observat ca in satele maramuresene toata lumea saluta pe toata lumea, inclusiv strainii. Mai departe ne-am tinut de harta desenata de gazda noastra.

Prima oprire: biserica de lemn din Surdesti, dotata cu cel mai inalt turn din Maramures, obiectiv de patrimoniu Unesco. O gasim cam greu, pentru ca biserica e intr-o vale si nu se vede turnul dupa care ne uitam. Usa era incuiata, dar gasim repede pe cea care avea cheile, o femeie amabila care ne-a povestit cate ceva despre bisericile din Maramures, dar si mai amabila dupa ce am lasat o mica donatie. Am fost surprinsi sa constatam ca biserica este greco-catolica, dar si ca nu se percepe taxa de intrare. Pictura din interior este deteriorata in mare masura.

Plecam mai departe spre Plopis ca sa vizitam o alta biserica de lemn. Aici n-am mai avut noroc. Biserica e incuiata si pe usa sunt 2 numere de telefon ale celui care se ocupa de muzeu (si aceasta biserica e pe lista monumentelor Unesco). Sunam pe mobil, nu raspunde nimeni, sunam pe fix si gasim un domn destul de iritat de faptul ca-l deranjam care ne trimite la casa parohiala, sa ne deschida preotul. Nu-l gasim acasa, asa ca ne multumim sa face poze de afara si plecam nemultumiti.

Ne indreptam spre Targu Lapus, de unde era originar haiducul Pintea. In drum mai admiram cateva biserici de lemn. La Targu Lapus indicatorul de benzina al masinii incepe sa clipeasca tot mai insistent, asa ca intrebam de o benzinarie. Suntem indreptati spre una numita “Trei greierasi”, pe care n-o gasim, dar nimerim un Petrom.

Facem plinul cu grija sa nu mai patim ca data trecuta, si ne indreptam spre Rohia, avand ca obiectiv principal manastirea. Gasim manastirea, observam ca e toata un santier mare. Un calugar batran ne atrage atentia ca suntem imbracati indecent, adica Laura avea un tricou cu maneca scurta care intr-un moment de neatentie a descoperit cam 2 centimetri patrati. Laura a fost foarte afectata de episodul asta. Pana la urma s-a schimbat cu un alt tricou mai lung si ne-am intors sa vizitam restul. Ne-am lipit de un grup de turisti de la Cluj care aveau ghid si am vizitat cu ei biblioteca, muzeul si chilia lui Nicolae Steinhart, care a locuit aici in ultimii ani de viata. Am admirat mica “gradina zoologica” a manastirii, compusa din pauni, cateva zeci de porumbei foarte infoiati si jucausi, si inca o specie de pasari neidentificate. Ne decidem sa ne intoarcem la Baia Sprie, dam telefon si rezervam camera.

Ne oprim la Rogoz, la o alta biserica, incuiata si aceasta. Un betiv de ia de noi bodoganind ceva de aparatul de fotografiat si Gheorghiu-Dej. Il trimitem la plimbare si plecam.

De aici ne-am indreptat spre satul Lapus, unde e o manastire foarte frumoasa de maicute. Am luat de aici cateva amintiri, am chinuit din nou masina pe 4 km de drum de tara, si am pornit inapoi spre Baia Sprie, prin Cavnic. Drumul traverseaza muntii Gutai si e foarte pitoresc, dar noi l-am facut in mare parte pe intuneric si in mare viteza pentru ca ne grabeam sa ajungem sa ne luam camera. Primim o alta camera, la fel de confortabila. Gazda ne serveste o ciorbica de porc si o friptura cu varza calita, deosebit de bune (bine, recunosc, si noua ne era deosebit de foame), alaturi de o palinca din partea casei. Ne culcam cu cu speranta ca ne vom trezi la 8.

Ziua 4: Sighetul Marmatiei, Sapanta

Patul e la fel ce comod, pernele la fel de moi, asa ca ne trezim iar la 10. Plecam spre Sighetul Marmatiei.

Imediat la iesirea din Baia Sprie ne oprim la Mogosa. Lacul e frumos si ingrijit, dotat cu hidrobiciclete, plaja, si nu in ultimul rand, ratuste. Cateva gagici fac plaja si baie in lac, eu tremur numai uitandu-ma la ele, cu polarul pe mine, si ma gandesc oarecum nostalgic ca in Bucuresti sunt probabil peste 30 de grade.

Urmatoare oprire: Desesti. Biserica traditionala maramureseana, din lemn, in patrimoniul Unesco. Tot incuiata ca si celelalte. Cautam “pastratoarea” cheii, o doamna foarte amabila care ne povesteste o multime de lucruri. Un pic impresionata de faptul ca suntem din Bucuresti (fiul ei se mutase la Bucuresti), ne lasa sa facem fotografii in biserica, de altfel singurele fotografii cu pictura bisericilor in Maramures. Ne indruma spre Budesti, sa vedem camasa de zale a lui Pintea Viteazul. Aici insa e o inmormantare, asa ca renuntam si ne adapostim de ploaie intr-un bar satesc, unde se servea vodca la 1 leu suta, dar se statea pe scaune din piele. Plecam dupa vreo jumatate de ora cu destinatia Sighetul Marmatiei. Pe drum ne oprim sa facem poze la bivolite.

In drum spre Sighet trecem prin Vadu Izei. Laura e fericita ca aici toata lumea are porti traditionale, si face o multime de poze. Ne oprim la Sighet. Parcarea e cu autotaxare, cu tichete care se cumpara de la tarabele de ziare, care sunt inchise toate. Speram sa nu ne trezim fara masina si intram la Memorialul Durerii, muzeul victimelor comunismului, amenajat in inchisoarea de detinuti politic. Toti peretii sunt acoperiti cu text pe care nici in 3 zile nu l-ai putea citi in intregime. Povesti cutremuratoare, incredibile. E aproape de necrezut ca niste oameni au putut face asa ceva altor oameni. Deasemenea, scrie despre rezistenta anticomunista. Un fel de haiduci ai vremurilor moderne. Vedem celula in care a murit Iuliu Maniu. Mergem la capela aflata in curtea interioara. Pe toti peretii, acoperind zeci de metri patrati, cu litere minuscule, sunt scrise mii de nume ale victimelor regimului comunist. Ingroziti, aprindem o lumanare si plecam.

Mai departe spre Sapanta, cu gandul sa vedem cimitirul vesel. Il gasim usor. Multe din crucile de aici sunt “renovate”, inca se lucreaza din greu la amenajarea locului, devenit obiectiv Unesco. Interesant de vazut, unic in lume, dar totusi, un cimitir, un loc care, dupa mine, ar trebui vizitat cu capul plecat si cu o lumanare, nu cu aparatul de fotografiat. Poate sunt influentat si de faptul ca Memorialul Durerii e o amintire foarte socanta. Ne decidem sa testam una din placintariile din sat. Laura cere una cu branza, eu cu cascaval si smantana. Bune amandoua, dar parca a mea era mai buna. Cand sa ne urcam in masina o batrana vine sa ne ofere cazare, si insista ba ca-i ieftin, ba ca-I binne, ba ca are palinca buuunaaaa, reusim cu greu sa scapam de ea.

Dam de un indicator spre manastirea Sapanta-Peri. Ma asteptam sa gasim o manastire foarte veche, dar gasim una foarte noua. In ultima vreme mi se pare ca biserica a renuntat la smerenie, si a trecut la grandomanie. Niste cladiri imense, care ar fi putut adaposti cu usurinta o suta de oameni, locuite de 13 maicute. Oricum, frumos din punct de vedere arhitectural.

Ne intoarcem spre Vadu Izei, unde cautam o pensiune sa dormim. Alegem una, vedem camera, la prima vedere pare curata, platim 80 de lei. Mergem sa mai cumparam ceva de mancare, ne intoarcem, ne instalam, si constatam ca la a doua vedere nu mai pare asa curata. Camera avea un amestec ciudat de vechi si nou, asternuturile erau curate, insa prosoapele si baia ar fi avut loc de mai bine. In sfarsit, am stat noi si in cabane la munte unde conditiile erau mult mai proaste.

Ziua 5: Barsana, Ieud

Ne trezim devreme ca sa terminam de vazut Maramuresul si sa trecem spre Bucovina. Timpul scurt ne face sa renuntam la plimbarea cu mocanita pe Valea Vaserului, pe care o planuisem de acasa, ar fi durat o zi intreaga.

Ajungem la Barsana, in cautarea bisericii de la Manastirea Barsana. Biserica , datand din secolul 17 a fost mutata din manastire in sat in secolul 19. Ca sa ajungem la ea trecem prin curtea unui localnic. Gasim numarul de telefon al “pastratorului cheii”, sunam, ne asigura ca vine in 5 minute. Ajunge dupa vreo 20 de minute o domnisoara care ne deschide. Biserica e in renovare, inauntru nu se poate vedea mare lucru. Multumim si plecam spre manastire.

Manastirea Barsana e superba, cea mai frumoasa pe care am vazut-o. E foarte ingrijita, plina de flori si de fluturasi, si foarte linistita. Am facut cateva zeci de fotografii, am aprins lumanari, am admirat caprioarele, botezate Bambi, Ionut si Codrut.

Trecem prin Rozavlea. Biserica de lemn e monument istoric, e amenajata ca muzeu si are taxa de intrare. Cand am ajun noi curatorul muzeului lipsea, a aparut dupa vreo 10 minute cu niste vizitatori, probabil rude, care au intrat fara taxa. Ne-a invitat si pe noi, tot fara taxa. Am luat in schimb cateva vederi.

Urmatoarea oprire a fost la Ieud. “Biserica din deal”, amenajata ca muzeu, dateaza din secolul 14. Pictura este intr-o stare foarte buna. Desi ne cam facusem suma de biserici de lemn, a meritat vizitata, e deosebita.

Auzisem ca in Ieud mai functioneaza o moara pe apa. Intrebam, primim indicatii de la muzeograf despre “valtoare” si plecam in cautarea ei. Ne oprim sa mai intrebam, dar nimeni nu intelege ce cautam. Degeaba am intrebat de moara, de valtoare, toti ne-au trimis pe cel mai scurt drum spre malul raului. Iesim din sat, un pic socati ca in sat e drum de tara, dar drumul forestier e asfaltat, si ne intalnim cu un localnic, sofer de scuter, care ne spune ca am trecut de mult si ne arata in sfarsit drumul. Moara, sau mai corect, fosta moara e in curtea cuiva. Reusim sa convingem pe cineva sa ne arate moara. Rotile nu se mai rotesc, apa curge insa in continuare si acum moara e folosita pe post de “masina de spalat”. Laura face greseala sa admire cu voce tare niste cergi puse la uscat, si cu greu scapam fara sa cumparam una.

Ne intoarcem in localitatea Bogdan Voda, cautand ruinele resedintei voievodului al carui nune cu mandrie il port. Auzisem ca sunt intr-o curte parasita, aproape de biserica. Gasim bierica, incuiata. Cautam ruinele, nu gasim curtea parasita. Intrebam in stanga si-n dreapta, pana la urma ne arata cineva un hambar care a fost ridicat deasupra ruinelor. Nu se vad decat doua bucati de zid, care par sa fi alcatuit o intrare. Fericit o pun pe Laura sa ma pozeze la intrarea in resedinta multiseculara a “tizului” meu.

Pormim spre Borsa, dar in drum ne oprim la Sacel. Aici este ultimul loc ramas in tara unde se fabrica manual ceramica rosie nesmaltuita, slefuita pe piatra, dupa tehnologia folosita de daci, arsa intr-un cuptor care, dupa spusele olarului, are in jur de 500 de ani. Am luat si noi o amintire, la un pret deloc neglijabil.

Ajungem la Borsa si descoperim ca pestera Izvorul Izei si Cascada Cailor sunt obiective potrivite pentru o tura prin munti cu rucsacul in spate, nu pentru un traseu cu masina.

Ne oprim la un restaurant in centru sa luam masa (prima masa de pranz din concediu, celelalte le-am sarit) pe la 6 seara, cu o priveliste minunata spre ceea ce banuiesc eu a fi Pietrosul Rodnei. Mititei, ca tot ne era pofta de la Bucuresti, foarte buni. Laura ia gogosi, si plecam vitejeste spre Bucovina.

Drumul prin pasul Prislop este foarte frumos. Ne-am oprit sus sa facem poze si am tremurat de frig cateva minute bune. In cel mai inalt punct al pasului e o alta manastire in constructie. Personal mi se pare ca in Maramures si in Bucovina sunt deja destule manastiri subpopulate, nu inteleg de ce se tot agita sa faca altele noi. Drumul, adica peisajul, ca drumul in sine e distrus, imi dadea impresia ca a fost bombardat in ’44 si n-a fost reparat de atunci. Viteza maxima atinsa a fost de 40km/h. Trist. Pe drum ne-am oprit langa un pod sa facem poze Bistritei Aurii. In apropiere era o cabanuta. Proprietarul ne-a vazut si a venit sa stea de vorba cu noi. Am aflat ca era ofiter de marina iesit la pensie, si cumparase cabanuta de la Romsilva ca sa se retraga aici. Ne-a aratat cabana, colectia lui de unelte, care mai de care mai taioase, ne-a povestit despre niste galerii de mina din imprejurimi pe care ni le-ar putea arata. Ne-a povestit cum se transporta lemnul cu pluta pe Bistrita, cum si-a facut instalatie electrica de la o baterie de masina, cum a plantat copacii din curte, si multe altele. In final ne-a invitat sa ramanem acolo peste noapte, dar am refuzat, pentru ca n-am vrut sa dormim in mijlocul pustietatii in cabana plina de obiecte taioase a unui om pe care l-am cunoscut de 30 de minute. Omul parea sa aiba intentii bune, dar am preferat sa nu riscam.

Am umplut o sticla cu apa la un izvoras si ne-am vazut de drum spre Vatra Dornei. Am ajuns pe inserate si am gasit o vila in centru, unde am dormit in conditii excelente la un pret de 100 de lei pe noapte (pretul era de 150 de lei pt o camera dubla, cu mic dejun, dar noi am avut de ales intre 120 cu mic dejun, sau 100 fara, asa ca am ales varianta de criza, ca tot aveam mancare la noi).

Ziua 6: Vatra Dornei, Ciocanesti, Moldovita, Sucevita

Dimineata ne-am plimbat prin Vatra Dornei. Am plecat sa cautam parcul ca sa facem poze cu veveritele. Din nefericire tot parcul era in reamenajare, iar veveritele putine si foarte agitate. Abia in partea de sus am gasit niste batranei dotati cu cateva nuci, pe care veveritele au venit grabite sa le ia. Laura a reusit sa pacaleasca o veverita care s-a invartit in jurul ei vreo 2 minute, asteptand o nuca, dar pentru ca noi eram nepregatiti, a plecat tot fara “provizii”. Am mai cumparat 3 litri de “antigel contrafacut” (apa distilata) pentru ca masinii parea ca ii e tot mai sete, ceva legume si niste cirese pe care le-am terminat rapid, ca nu puteam sa le vad in ochi de bune ce erau.

Am plecat din Vatra Dornei spre Ciocanesti. Aici voiam sa vizitam un fel de “muzeu al satului” improvizat in casa unei batrane de 86 de ani, dar care arata lejer cu 20 de ani mai tanara. Laura a probat doua costume populare foarte frumoase. Batrana Leontina a tinut sa ne arate toate lucrurile iesite din mainile ei, si fotografiile cu oameni de pe toate continentele care i-au vizitat casa.

Urmatorul popas din drumul nostru a fost la manastirea Moldovita, aflata in comuna Vatra Moldovitei, nu in Moldovita (pacaleala pentru cine nu s-a documentat suficient). Manastire de maicute, foarte frumoasa, cu pictura in fresca atat in interior cat si pe zidurile exterioare, bine pastrata. Aflam ca in apropiere exista ruinele unei alte manastiri ridicate de Alexandru cel Bun, si distrusa de o alunecare de teren in urma cu cateva sute de ani. Pornim pe dealul indicat de localnici, dar dupa vreo cateva sute de metri nu vedem nimic, asa ca ne intoarcem. Mai intrebam o data, primim niste indicatii mai precise, dar in locul indicat nu am avut unde sa oprim masina, si oricum l-am recunoscut prea tarziu, asa ca ne-am continuat drumul spre Manastirea Sucevita. Pe drum admiram peisajele superbe. Amandoi suntem de acord ca Bucovina e cel mai frumos loc pe care l-am vazut.

Sucevita iti da impresia de manastire fortificata, in genul bisericilor evanglelice din zona Brasovului si a Sibiului. Ziduri de cetate, biserica pictata, muzeul interesant. Intrebam daca mai putem ajunge la Putna pentru ca era cam tarziu, primim raspuns ca merita sa incercam.

Pornim din nou la drum si ne oprim la Marginea sa vedem niste vase de ceramica neagra, celebra in toata lumea. Laura ramane extaziata in fata unei oale ce ceramica pentru sarmale, pe care o iau cu toata bucuria, ca imi plac sarmalele. Mai luam o vaza, le asiguram pe amandoua cu centurile de siguranta ale locurilor din spate si plecam la Putna. Facem slalom printre cateva zeci de carute si ajungem in parcarea manastirii, acum complet goala. Mergem la intrare, aflam ca desi era trecut de 8 seara, putem intra, platim taxa foto, facem poze. Multe poze, inclusiv in biserica (singura manastire pe are am vizitat-o unde am putut face poze in biserica). Ne intristam un pic pentru ca nu putem vizita si muzeul, si intram in biserica. Aici dam de niste pictori care lucrau la restaurarea picturii interioare, mestesug interesant de observat pentru cateva minute.

Ne inclinam la mormantul lui Stefan cel Mare, aflam cu tristete ca manastirea originala a fost distrusa de tatari si reconstruita mai tarziu, ne mai uitam o data la muzeul inchis care parea sa ascunda niste lucruri interesante, si iesim. Era deja trecut de 9 seara, cautam paine si o sticla de suc, ne multumim doar cu sucul, cautam cazare, gasim la 120 de lei, ni se pare cam scump dar asta e. Camera mare si curata.

Ziua 7: Putna, Cacica, Gura Humorului, Voronet, Suceava

Dimineata, surpriza. Apa curgea cu un debit deosebit de anemic, ceea ce a intins dusul destul de mult. Plecam nemancati (sa ne fie invatatura de minte sa cautam paine la 9 seara prin comunele bucovinene) si ne intoarcem la manastire. De data asta muzeul e deschis si un calugar tocmai tine o loctie de istorie unui grup de turisti. Ascultam si noi, povestea e foarte interesanta, despre domnia lui Stefan cel Mare. Vizitam muzeul, admiram o replica turceasca a sabiei lui Stefan, originalul e tot la turci, care o tin bine ascunsa pentru ca “se tem de ea”, conform cuvintelor calugarului. Ne oprim la biserica Dragos-Voda, prima biserica de lemn din Europa, ridicata de intemeietorul Moldovei. Biserica e incuiata (ne-am obisnuit deja ca monumentele de patrimoniu mondial sa nu poate fi vazute, asta e, traim in tara romaneasca). Se pare ca biserica a fost ridicata in apropierea Bacaului, si a fost mutata de Stefan cel Mare inaintea unei invazii turcesti, la rugamintea lui Daniil Sihastrul.

Si daca tot veni vorba, trecem un pod peste rau sa cautam chilia. O gasim usor, e chiar la drum, arata exact ca in imaginile din manualul de clasa a doua. Legenda spune ca Stefan cel Mare a venit sa se sfatuiasca aici cu Daniil Sihastrul, care i-a fagaduit victoria daca inalta o manastire inchinata Sfantului Gheorghe, si ca sa aleaga locul manastirii, voievodul a tras o sageata cu arcul, care s-a infipt intr-un paltin care se afla pe pe locul unde este azi biserica manastirii. Merita mentionat ca un fragment din respectivul paltin e pastrat si azi in muzeul manastirii, iar chilia se afla la o distanta estimata de mine cam la 1.5 km in linie dreapta de manastire, de unde putem trage concluzia ca Stefan cel Mare avea arc, nu gluma.

Parasim Putna si ne indreptam spre Gura Humorului. In drum trecem prin niste sate cu nume dubioase si intalnim la un moment dat un indicator catre mina Cacica. Stiam ca acolo e o salina si Laura vazuse un reportaj despre salina Praid si isi dorea sa mearga acolo, am zis sa ne abatem putin din drum ca sa vedem salina Cacica. Ne asteptam sa gasim un alt indicator. N-am gasit asa ca am dat cu intrebarea intr-un localnic care ne-a aratat incotro s-o luam. Cand am ajuns tocmai se cobora in mina, asa ca am platit rapid taxa, ne-am luat polarele ca temperatura e in jur de 10 grade si am coborat cateva sute de trepte in mina. Mirosul de sare e foarte puternic si usor neplacut simtului olfactiv. Se pot vedea mai multe sculpturi in sare, o sala imensa transformata in catedrala, o sala de conferinte, un mic lac subteran (tinerii isi anuntau casatoria facand o plimbare cu pluta pe acest lac… ma rog… trecem peste), un teren de sport, si mai multe galerii interminabile. Laura se apuca sa tremure ca suntem la multi metri sunb pamant, in secunda aia se stinge lumina pentru cateva secunde. Un pic nesiguri am coborat pana la terenul de sport aflat la 75 de metri adancime, apoi urcam inapoi cele cateva sute de trepte si parasim salina.

Ne indreptam spre Gura Humorului, cautam manastirea, o gasim repede. Suntem un pic socati de violenta scenelor pictate pe pereti. Zeci de sfinti decapitati, rastigniti, mancati de lei, omorati cu pietre sau arsi de vii.

Ne indreptam apoi spre Voronet, ctitorie a lui Stefan cel Mare. In fata manastirii gasim un targ cu ii, cergi, stergare si alte produse de mestesug traditional. Intram, platim taxa de intrare, studiem taxa foto (6 lei pentru aparate cu film, 12 lei pentru aparate digitale), ne miram, cerem sa platin o “taxa foto”, dam 6 lei si intram. Albastrul de Voronet e frumos, desi am mai vazut si alte nuante asemanatoare pe la celelalte manastiri. Pictura exterioara pe partea nordica e complet distrusa. Inauntru descoperim mormantul lui Daniil Sihastrul, precum si un alt rand de picturi reprezentand sfinti decapitati etc.

Plecam cu destinatia Suceava. Urmam indicatoarele si gasim cetatea Suceava. Intrebam pana cand e deschis (era ora 7 seara), primim raspuns ca e deschis permanent (!!!), citim placa de la intrare ca sa aflam ca a fost distrusa de un domnitor moldovean obscur la ordinul turcilor, si reconditionata in scop turistic. Ne plimbam prin toata cetatea, facem poze peste tot, inclusiv in pivnite. In piateta din mijlocul cetatii trei baietasi isi vrajesc pitipoancele cu manelele rasunand din difuzoarele unor telefoane mobile (nicaieri nu scapam de astia…). Ne uitam la capela inaccesibila decorata cu o icoana reprezentand pe Stefan cel Mare, apoi plecam. Ar mai fi fost de vazut in Suceava cateva biserici, dar deja saturati de atat turism religios decidem sa mai lasam si pentru data viitoare. Reperam ruinele curtii domnesti (in renovare din 2001 pana in 2010, dar fara vreun semn ca s-ar fi facut ceva in cei 8 ani care au trecut, si bineinteles incuiata). Facem poze cu un ou incondeiat gigantic, dupa care plecam sa cautam cazare. Gasim vila Alice, alegem o camera (100 lei), Laura pleaca in oras sa caute o farmacie ca pe mine m-a tras curentul si am niste dureri de spate ingrozitoare. Primesc un masaj de nota 10 (mmmm… sunt si parti pozitive in durerile de spate) si ne punem pe somn.

Ziua 8: Cetatea Neamt, casa memoriala Ion Creanga

Ne trezim, ne plimbam vreo ora prin Suceava si plecam spre Targu Neamt. Nimerim la cetatea Neamtului, care e in renovare pana pe 4 iulie. Au fost reconstruite parte din ziduri si au fost amenajate podul si aleea de acces. Inauntru e o expozitie in amenajare, asa ca nu putem intra, ramane pe data viitoare. Coboram, injuram persoana binevoitoare care ne-a testat yala de la masina, si plecam.

La iesirea din Targu Neamt gasim casa memoriala Ion Creanga. Nu ne putem abtine sa nu intram, fac poze Pisicutzei cu “sfara cu motocei la capat”, vizitam parcul tematic de alaturi, ma abtin sa ma urc in cires ca sa fac poza cu “matusa Marioara”, luam o inghetata, o mancam facand in timpul asta un studiu referitor la cantitatea de sange in alcool prezentata de mai mult de jumatate din populatia masculina din zona la ora pranzului.

Pornim spre Piatra Neamt. Ajungem relativ repede. Ne oprim in centru, admiram (numai de afara 😛 ) biserica domneasca, gasim muzeul Curtea Domneasca, teoretic deschis pana la 7 seara, dar dotat cu un mesaj (“sunt la muzeul Cucuteni” – unde-o fi ala nu reusim sa aflam), ne lasam pagubasi, mai luam o masa de “pranz” la 5 dupa-amiaza, iar mici, ca iar ne era pofta, cautam o sticla de Cola, gasim, dar la un pret cam piperat (6 lei – scump doamna, scump, dincolo era mai ieftin) si plecam spre casa.

Ne decidem sa ramanem la Breaza peste noapte, asa ca optam pentru traseul Piatra Neamt – Bacau – Targu Secuiesc – Brasov – Breaza. Pana la Bacau sunt 60 de km, Laura prezice ca facem o ora, eu scrasnesc printre dinti ca localitatile se tin lant, incepem sa traversam muntii, noaptea incepe sa se lase. Ne oprim intr-o parcare ca sa adunam flori de soc pentru socata si sa spal bine parbrizul de colectia de cateva sute de insecte adunate pe parbriz in ultimii 5 km. Ajungem fara peripetii la Targu Secuiesc, gandul ne sta la niste cozonaci secuiesti (kurtoskolac pentru cunoscatori) pe care nu-I gasim, probabil si datorita orei tarzii. O luam spre Brasov, un cretin posesor de BMW iese pe contrasens si reusesc cu greu sa-l evit fara sa intru in sant, il injur de toti sfintii pe care-I stiu si mergem mai departe. Ne reamintim toate intamplarile din concediu si decidem sa scriem acest mic jurnal. Ajungem la Breaza fara alte peripetii, bunica ne asteapta cu masa pusa, apoi somnic.

Ziua 9

Ne trezim pe la pranz, ne mai plimbam putin prin Breaza, orasul copilariei mele, apoi o luam usurel spre Bucuresti. Ajungem devreme, ca dezastrul lasat in urma cand am plecat in concediu e tot acolo si ne asteapta sa-l strangem. Facem ordine (cat sa fie patul liber sa putem dormi), ne amintim iar de plimbarea frumoasa pe care am facut-o si adormim cu zambetul pe buze.

PS: Alte poze gasiti aici

2009-06-13-21 Maramures si Bucovina

pe unde-am fost…

View 2009 Drum Maramures & Bucovina in a larger map

…si ce-am vazut
View 2009 Obiective Maramures si Bucovina in a larger map

12 comentarii la O săptămâna în Maramureș și Bucovina

  • a  spune:

    Gata, am reusit sa il citesc pe tot, frumos 🙂
    Calugarul v-a pacalit, sabia lui Stefan cel Mare nu este ascunsa ci se afla in Sala Armelor in Palatul Topkapi, Istanbul 🙂 noi am vazut-o (sic!)

  • Lupum Singuraticum  spune:

    Bravo mai. Frumos scris, meserie prezentat si dragute locuri vizitate.
    Sper sa va calcam si noi pe urme candva.
    Pasaj preferat: “Laura ramane extaziata in fata unei oale ce ceramica pentru sarmale, pe care o iau cu toata bucuria, ca imi plac sarmalele.” :0) Spirit de investitor, nu gluma.
    La cat mai multe calatorii!

  • Apollo  spune:

    @Ancuta: mi-ai deschis apetitul pentru o vacanta la turci 🙂

    @Lupum Singuraticum: spirit de investitor am avut intotdeuna 🙂
    Cat despre calatorii, nu prea putem sta mult pe-acasa.

  • romanianartist  spune:

    Super, am citit cu zambetul pe buze toata dimineata. Trebuie sa-mi reorganizez si eu blogul 😉

  • Apollo  spune:

    Ai avut ceva vointa 🙂
    Nu-s multi care au reusit sa citeasca articolul asta de la cap la coada intr-o singura zi. Am tot zis ca-l impart in mai multe bucatele, dar n-am mai avut timp.

    Spor la reorganizat, asteptam sa vedem poze noi.

  • obat diabetes melitus  spune:

    nice blog…
    this blog is very important for me … thank you …

  • Dinu  spune:

    Felicitari pentru text si initiativa. Exista insa in Bucovina si locatii pe care le-ati ratat:

    http://www.patrauti.ro/
    http://www.probota.ro/
    http://www.manastireadragomirna.ro/

    Va mai asteptam.

    Dinu

    • Bogdan Onose  spune:

      Multumim! Stiam de locurile propuse de tine, insa atunci timpul nu ne-a permis sa mergem peste tot. Cu putin noroc, anul acesta vom scrie o “continuare” a acestui articol.

  • Salina Unirea – Slanic Prahova  spune:

    […] e chiar interesanta. Nu are mirosul persistent de sare pe care l-am simtit la Cacica, iar salile sunt foarte inalte, cam de 50 de metri. Incepem sa ne plimbam usor prin spatiul care […]

  • Pensiune Maramures  spune:

    Frumoase locuri ati vizitat, si despre locurile din Maramures ati scris foarte frumos, iar fotografiile sunt foarte reusite.

    • admin  spune:

      Multumim! Despre Maramures o sa mai scriem in curand, abia ne-am intors dintr-o scurta vacanta acolo.

Lăsați un răspuns

Puteți folosi tag-uri si atribute HTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <s> <strike> <strong>